5. Desfacerea celor şase peceţi, partea a II-a

  

5.4. Pecetea a patra  

 
            7   Şi când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul fiinţei
                 a patra, zicând: Vino şi vezi.
            8   Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui
                ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi
                li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca
                să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele  
                de pe pământ.         

     Culoarea calului simbolizează culoarea oamenilor morţi datorită bolilor contagioase, în special a ciumei, dar puterea dată morţii premature este limitată de Dumnezeu, doar la a patra parte a oamenilor de pe pământ. Această tragedie apare şi trece peste continente ca un nor negru, ucigător.

Ciuma a fost una din cele mai violente boli din istoria omenirii, supranumită şi „moartea neagră”, boala fiind cauzată de o bacterie. În general infectarea se făcea de la şobolani la om, prin intermediul puricelui de şobolan care părăseşte gazda când acesta moare. Persoanele infectate manifestau febră mare şi umflături purulente pe corp şi în jurul gâtului, iar victimele mureau în chinuri.

     Această cumplită boală a provenit din Asia, unde a apărut în jurul anului 1330,  făcând ravagii în India şi China. Se pare că în Europa a ajuns  la bordul unor corăbii prin anul 1347 şi s-a extins rapid în Europa de vest. Ciuma ajunge şi la Constantinopol şi Alexandria în Egipt, după care  în 1348 în Gaza, de unde a pătruns în Liban, Siria şi Palestina, dar şi în toată Asia Mică. În 1349 loveşte Irakul şi Iranul actual, iar în 1351 ajunge în Yemen.

 Acest prim atac se consideră că a decimat un sfert din populaţia globului deoarece în oraşele lovite s-a declanşat iadul, datorită numărului foarte mare de morţi care au trebuit să fie îngropaţi în gropi comune.

 În 1361 apare iar, dar cu o amploare mai mică, după care reapare periodic. De exemplu, în jurul anului 1665 face 100.000 de morţi în Anglia, iar în secolul al XIX-lea apare în India şi face peste 6.000.000 de victime. Reapare în 1995 în India când cauzează alte pierderi de vieţi omeneşti. Datele au fost  preluate de pe internet http://ro.wikipedia.org/wiki/Moartea_neagră, şi alte publicaţii.

 Estimările făcute de specialişti, coincid cu profeţia din Biblie şi anume că, un sfert din populaţia globului din acea perioadă a murit de ciumă. Oricând o nouă pandemie poate lovi năpraznic zonele dens populate ale Pământului având la bază un virus mutant. În laboratoare se caută soluţii pentru ipoteza unei reizbucniri a ciumei, sau a unei alte pandemii.

  Aceste trei evenimente: războiul , foametea şi ciuma, au fost arătate ca semne date de Dumnezeu pentru întoarcerea oamenilor la adevărata credinţă, de scrierile proorocilor din Vechiului Testament, dar şi de Domnul Iisus Hristos aşa cum mărturisesc Evangheliştii. Iată ce scrie Leviticul  A treia carte a lui Moise la cap 26. „Binecuvântarea şi blestemul”:

           16   Atunci şi Eu am să Mă port cu voi aşa: Voi trimite
                  asupra voastră groaza, lingoarea şi frigurile, de care vi
                  se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul; veţi
                  semăna seminţele în zadar şi vrăjmaşii voştri le vor
                  mânca.

La fel ne spune proorocul  Ieremia în cap.24:  

            10  Şi voi trimite asupra lor sabie, foamete şi ciumă, până
                  vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor
                  lor.
      Iar în  scrierile proorocului Iezechiel vedem la cap. 5  „Pedeapsa poporului”:
           17   Eu voi trimite împotriva voastră foametea şi fiare rele
                  care te vor lipsi de copii; ciumă şi sânge vor trece peste
                  tine şi sabie voi aduce împotriva ta: Eu,Domnul, 
                  grăiesc acestea.

 

5.5. Pecetea a cincea   

            9   Şi când a deschis pecetea a cin-cea, am văzut, sub
                 jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui
                 Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.

      În cer sub jertfelnic stau sufletele martirilor tăiaţi şi înjunghiaţi pentru  credinţa lor în Dumnezeu şi în Unul fiul său Domnul Iisus Hristos. Aceşti martiri provin din perioada de extindere a creştinismului în Imperiul Roman, dar cei mai mulţi provin din perioada de creştere a Imperiului Otoman, între anii 1453 -1683. Creştinii şi-au apărat credinţa şi  teritoriile în care locuiau în faţa năvălitorilor din acele vremuri.

     Prima fază a expansiunii otomane se consideră cucerirea Constantinopolului, Istambulul de astăzi, din 1453.  După această lovitură dată creştinătăţii, a urmat căderea Serbiei, prin care s-a deschis poarta către statele Europei,  iar către est şi sud au cucerit mare parte din Persia.

A doua perioadă de creştere se înregistrează concomitent cuceririi Belgradului şi  Ungariei, după care este  atacată Austria , unde, otomanii  pierd bătălia pentru cucerirea Vienei. După îndelungatele bătălii purtate de cele trei Ţări Române: Transilvania, Valahia şi Moldova,  acestea trebuie să se recunoască învinse şi să plătească tribut turcilor. Jertfa strămoşilor noştri din acea perioadă este importantă, pentru că ea a frânat mult expansiunea otomanilor către nordul şi vestul Europei, apărând  prin sacrificiul lor creştinătatea. În 1535 otomanii cuceresc Bagdadul, punând stăpânire asupra Orientului Mijlociu. Regatele din Europa centrală s-au luptat cu oştile Imperiului Otoman vreme de aproape 300 de ani.  În această perioadă islamismul care era religia oficială a imperiului, a luptat categoric împotriva religiei creştine din ţările ocupate, prin distrugerea şi arderea bisericilor sau transformarea lor în moschei. Din această perioadă istorică  provine numărul mare al martirilor creştini, care s-au jertfit pentru apărarea statelor creştine şi a creştinismului în teritoriile ocupate.

  

          10   Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne
                 sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna
                 sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?
          11   Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li
                 s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până
                 când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu
                 ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.

 

     Ei nu sunt adormiţi, ci vii şi de aceea strigă cu glas puternic, prin forţa rugăciunii lor, care se ridică înaintea Domnului, cerând judecarea necredincioşilor, care i-au condamnat pe nedrept la moarte şi care i-au omorât pe pământ. Lor li s-a dat câte un veşmânt alb, care acoperă suflete  curăţate prin mărturisire şi jertfă de sânge şi li s-a cerut să aibă răbdare puţină vreme, până la împlinirea numărului ştiut de Dumnezeu, Vedem şi astăzi prigonirea şi martirajul la care sunt supuşi creştinii din Siria, Irak  Yemen, din Europa şi din alte părţi ale lumii, până la împlinirea acestui număr necunoscut nouă.

   

5.6. Pecetea a şasea

            12   Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a
                   făcut cutremur mare, soarele s-a   făcut negru ca un
                  sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele,

Cele cinci peceţi prezentate anterior au un limbaj simbolic, care a necesitat un grad mai mic sau mai mare de interpretare dar, în pecetea a şasea, vedem că autorul, Sfântul Ioan Teologul,  prezintă în mod concret evenimentele care se produc prin forţa modelatoare divină. Această forţă devine activă prin desfacerea  peceţii, de către Domnul nostru Iisus Hristos. Textul Apocalipsei arată cu mare acurateţe succesiunea de evenimente care s-au petrecut sau se petrec, fără ca multă lume să fie conştientă de asta.

Să analizăm textul: la deschiderea peceţii „s-a făcut cutremur mare”. Acest cutremur s-a produs probabil în anul 1755 lângă Lisabona pe 1 noiembrie , după mărturiile istorice;  specialiştii estimează că a avut o magnitudine apropiată de 8,5 - 9 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Oceanul Atlantic la 200 km de coastă.  El a zguduit din temelii trei continente Europa, Africa şi America şi a distrus în proporţie de peste 80% oraşul Lisabona, provocând un număr de 60.000-100.000 de morţi şi avarierea sau dărâmarea a peste 30.000 de case. Durata a fost de aproximativ 6 minute, după care mişcările seismice au mai continuat câteva săptămâni. El a provocat şi un puternic val tsunami înalt de 15-20 m, care a ajuns la ţărm în aproximativ 40 de minute. Mulţimea s-a refugiat pe un chei nou şi se uita cu mirare cum oceanul se retrage dezgolind numeroase epave după care a urmat dezastrul. Valul a măturat oraşul, dar şi coastele  Spaniei, Angliei şi Africii de Nord , Marocul a fost distrus complet iar Algerul parţial .

     Unii istorici şi analişti ai acelor vremuri, consideră că această catastrofă a fost o pedeapsă dată de Dumnezeu locuitorilor Lisabonei, pentru folosirea incorectă a comorilor scoase din minele de aur şi pietre scumpe din Brazilia, care erau cheltuite pe vanităţile şi desfătarea oamenilor bogaţi, din acest mare oraş. Tot pe seama acestui seism, se pun şi anumite modificări de relief, suferite de zona muntoasă a Portugaliei.

În continuare, versetul Apocalipsei ne spune că „soarele  s-a   făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele.” Acest fenomen a fost înregistrat în Statele Unite în anul 1780 în luna mai, când întunericul  s-a instalat de la ora zece dimineaţa şi a persistat până la miezul nopţii. In anumite zone, soarele apărea ca văzut prin  pânză de sac negru. In vechime, după cum am mai arătat, pânza de sac se confecţiona din părul luat din coama cailor sau din alte materiale închise la culoare şi de aceea, discul solar cu greu putea fi observat, el arătând de un gri închis către negru.

Noaptea din timpul derulării acestui fenomen a fost deosebit de întunecată,  cerul nu se mai vedea, iar luna apărea roşie. Explicaţia acestui rar fenomen, s-a pus pe seama fumului provenit de la incendiile de pădure, dar întinderea foarte mare a întunericului, ne duce şi la ideea unei posibile erupţii a unui vulcan din ocean rămasă necunoscută care, datorită curenţilor atmosferici a deplasat fumul si particulele  fine de cenuşă deasupra continentului.   

În cazul în care întunericul este cauzat de o erupţie vulcanică, durata fenomenului depinde de mai mulţi factori, cum ar fi magnitudinea ( intensitatea erupţiei) , direcţia şi intensitatea vântului şi înălţimea coloanei de fum. Dacă coloana de fum, gaze şi praf, ajunge în stratosferă, se poate împrăştia pe o suprafaţă mare a pământului. Dacă un front atmosferic sau o inversiune de presiune atmosferică blochează ridicarea coloanei de fum la înălţimi mari, întunericul va fi mult mai dens, creând un efect de cortină prin care lumina zilei nu mai trece.

Iată o descriere a lunii făcută de un om care a notat despre acest fenomen redată pe www.loribalogh.ro/2011/06/apocalipsa-cap-6-a-sasea-pecete-semnele-sfarsitului. „La ora trei dimineaţa luna, care de câtva timp era acoperită de un nor, apăru pe neaşteptate, dar de culoare roşie închisă, ca a sângelui, şi, din loc în loc, era tăiată de cate o cruce neagră şi încadrată la dreapta şi la stânga de doua benzi paralele de culorile curcubeului.” 

Acelaşi fenomen a fost înregistrat şi în Europa în anul 1783 datorită vulcanului Lagagikar, din Islanda. După  întunericul cauzat, din cauza particulelor de fum, praf şi de gaze emanate, ulterior s-a mai înregistrat şi o răcire accentuată a vremii, datorită reducerii radiaţiei solare. Din acest motiv a existat o perioadă cu recolte agricole  mai slabe în Europa.