10.
A doua venire a Domnului Iisus Hristos
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 14
Mielul şi cei
răscumpăraţi sălăşluiesc în Sion. Trei îngeri vestesc
judecăţile lui Dumnezeu. Secerişul şi culesul viei.
1
Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu
El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele
Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.
2 Atunci
am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe
şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe
care l-am
auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.
3 Şi
cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea
celor
patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea
să
înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi
patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4 Aceştia
sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt
feciorelnici.
Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se
va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni,
pârgă
lui Dumnezeu şi Mielului.
5 Iar în gura
lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără
prihană.
Tabloul acestor versete
descrie poposirea pe muntele Sionului a o sută patruzeci şi
patru de mii de oameni care au fost însemnaţi după derularea
evenimentelor descrise prin pecetea a şasea şi înaintea desfacerii
de către Domnul Iisus Hristos a peceţii a şaptea, aşa cum vedem
din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.7;
3
Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii,
până
ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii
Dumnezeului
nostru.
4
Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi
patru
de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui
Israel:
Aceştia sunt puri şi
într-o permanentă stare de sfinţenie, fiind tineri şi
neprihăniţi, fapt care le permite să aibă o legătură
permanentă, directă cu Domnul Iisus Hristos şi cu Dumnezeu. Deja
vedem că se nasc copii cu capacităţi deosebite intelectuale şi
artistice, copii atât de speciali cu o conştiinţă înaltă.
Forţele răului deja îi atrag pe aceşti copii supradotaţi în
şcoli speciale, ademenind părinţii pentru a-i încredinţa lor
spre instruire şi educare, cu scopul de a fi monitorizaţi permanent
şi a le servi lor interesele.
Aşa cum am văzut din
cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, au fost însemnaţi
câte douăsprezece mii de oameni din fiecare seminţie, care acum se
găsesc pe muntele Sionului. Ei merg împreună cu Domnul Iisus
Hristos revenit pe Pământ, oriunde, pentru că sunt fără păcate.
În versetul al doilea autorul ne
prezintă zgomotul produs de venirea pe pământ a oştilor cereşti
„ Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape
multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care
l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor”
La fel spune şi
Proorocul Ioil în Vechiul Testament în cap.2 intitulat „Pedeapsa,
îndemnarea la pocăinţă”;
10 Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură,
soarele şi luna se întunecă, iar stelele îşi pierd
strălucirea lor.
11 Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor
Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este
cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este
mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta
împotriva ei?
Din cer, Sfântul Ioan aude
o cântare nouă pe care nimeni nu poate să o înveţe, decât cei o
sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi de pe
Pământ.
6 Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin
mijlocul
cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică
celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi
seminţia
şi limba şi poporul,
7 Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi
Lui slavă, că a venit ceasul judecăţii Lui, şi vă
închinaţi
Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi
izvoarele
apelor.
Primul înger
propovăduieşte, spre mare luare aminte celor care locuiesc pe
pământ, Evanghelia Dreptăţii şi a Împărăţiei care arată
sosirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu, cerând ca toţi
locuitorii pământului, să se mântuiască de faptele lor şi să
dea slavă Domnului, Dumnezeului nostru. La fel ne spune şi Sfânta
Evanghelie după Matei cap. 24:
14 Şi
se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în
toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va
veni sfârşitul.
8 Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a
căzut
Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate
neamurile din vinul furiei desfrânării sale.
Al doilea înger
anunţă căderea Babilonului, cetatea cea mare. Asupra numelui
acestei cetăţi apare o dilemă. Una din interpretări este cea
Biblică care arată că este vorba de cetatea Romei care este
comparată cu Babilonul prin condensarea păgânismului în ea în
timpul stăpânirilor Romane. Acest lucru reiese din Întâia
Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru cap. 5:
13 Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă
îmbrăţişează.
Aici este vorba de biserica
creştină din Roma, iar Marcu este Evanghelistul Marcu, ucenic al
Sfântului Apostol Petru. Roma, eterna cetate, s-a schimbat mult ca
înfăţişare dar şi ca mentalitate. Biserica lui Hristos,
întemeiată acolo de Sf. Apostol Petru, teoretic, este reprezentată
astăzi de Cetatea Vaticanului, a cărei conducere instituţională
este permanent erodată de tot felul de scandaluri şi este destul de
contestată. În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 2 stă
scris:
5 Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te
pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine
curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu
te vei pocăi.
Este posibil ca ameninţarea
arătată în cazul Episcopului din Efes, să se fi aplicat şi în
cazul Vaticanului adică să se fi mutat sfeşnicul Harului la o altă
biserică a lui Iisus.
O altă interpretare a
aşezării în zilele noastre a Babilonului, arată că această
cetate este acolo unde se concentrează cel mai mult atitudinea şi
faptele păgâne, de închinare la idoli şi la alte scârnavii şi
unde se adună mulţime mare de reprezentanţi comerciali, mari şi
mici, ai multor popoare şi de unde se fac cele mai importante acte
de comerţ. Aşa cum Roma era caracterizată a fi Babilon la
începutul erei noastre, în zilele noastre, alte oraşe concurează
cu succes la acest titlu, de exemplu, sediul Uniunii Europene din
Bruxelles arată ca turnul vechiului Babilon, sau alte oraşe care se
înalţă cu mare semeţie din deşert, ca centre mondiale financiare
şi turistice fără egal.
9 Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu
glas
puternic: Cine se
închină fiarei şi chipului ei şi primeşte
semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,
10
Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat
neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în
foc
şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înainte
Mielului.
11 Şi
fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au
odihnă nici ziua nici noapte cei ce se închină fiarei şi
chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
Al treilea înger anunţă
veşnică pedeapsă a celor care primesc pe mâna lor dreaptă sau pe
fruntea lor, semnul fiarei şi se închină acesteia.
12
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui
Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.
13
Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei
morţi, cei ce acum mor întru
Domnul! Da, grăieşte
Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor
vin cu ei,
Una dintre cele mai mari
virtuţi, pe lângă pocăinţă şi smerenie este răbdarea şi
credinţa în lucrurile pe care le face Dumnezeu. Răbdarea sfinţilor
se manifestă în asumarea lipsurilor de tot felul şi a hranei, în
aşteptarea celei de a doua veniri a Mântuitorului pe
Pământ.
Judecarea celor
vinovaţi, este promisă mai demult celor care stăteau sub
altarul Domnului din cer, pe care i-am văzut la desfacerea peceţii
a cincea. În acele zile de mare prigoană a creştinilor şi a
bisericii creştine, cei care mor pentru credinţa lor în Dumnezeu
şi în Domnul Iisus Hristos, sunt fericiţi, pentru că faptele lor
bune sunt luate în considerare la judecata de apoi şi credinţa
lor, ca dreptate, Sfânta Evanghelie după Matei cap.16 arată:
27 Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său,
cu
îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele
sale.
14 Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe
nor era
asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur
şi în mână seceră ascuţită.
15 Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu
glas
mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi
seceră,
că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt
secerişul
pământului.
16
Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi
pământul a fost secerat.
Pentru cei care trăiesc pe
pământ, vine secerătorul lor, care este îngerul de pe norul alb,
aruncă „secera sa” la momentul stabilit „că a venit ceasul de
secerat” şi seceră pământul. În Vechiul Testament în
„proorocie pentru pieirea Babilonului” a proorocului
Ieremia cap.51, se vedem:
33 Că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Fiica
Babilonului e asemenea unei arii în timpul treieratului:
încă puţin şi vine vremea secerişului".
Referitor la această pildă
a semănătorului şi secerişului, lămuritoare şi de mult folos ne
sunt versetele din Noul Testament , Sfânta Evanghelie după Matei
cap. 13, în care Domnul Iisus Hristos ne spune; semănătorul
seamănă boabele în ţarina sa, dar nu toate ajung în pământ
roditor. Unele boabe ajung pe drum, aceştia sunt oamenii care aud
cuvântul împărăţiei cerurilor, dar nu îl înţeleg. Boabele
semănate pe sol pietros, sunt oamenii care aud cuvântul cel bun,
dar rădăcinile nu pot creşte, din cauza solului rău şi la vreme
de strâmtoare planta piere. Boabele care ajung între scaieţi, sunt
ca oamenii care aud cuvântul roditor, dar grijile vieţii şi ale
averii, îi înăbuşă şi nu pot da rodul cuvenit. Boabele semănate
în pământ bun, sunt ca oamenii care aud cuvântul cel bun, îl
înţeleg şi aduc rod fiecare, unul o suta , altul şaizeci, altul
treizeci. Dar când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a
semănat neghină în ţarină sa. Stăpânul ţarinii atunci a
hotărât să lase să crească odată cu grâul şi neghina, iar la
vremea secerişului, secerătorii vor plivi întâi neghina, o vor
lega în snopi şi o vor arunca în foc, iar grâul cel curat îl vor
aduna în vasul stăpânului. Iisus dezleagă Apostolilor această
pildă. Tot aici vedem şi interpretarea simbolurilor din această
pildă:
37 El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea
bună este Fiul Omului.
38 Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii
împărăţiei;iar neghina sunt fiii celui rău.
39 Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este
sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
40 Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va
fi
la sfârşitul veacului.
41 Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din
împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac
fărădelegea,
42 Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi
plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
43 Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia
Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.
Vedem că în Sfânta
Evanghelie după Matei cap.13 personajele din această pildă şi
modul lor de acţiune, sunt explicate de Domnul Iisus Hristos, foarte
clar Apostolilor.
un cuţitaş ascuţit.
18 Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra
focului, şi a strigat cu glas mare celui care avea
cuţitaşul ascuţit, zicând:
Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi
culege ciorchinii viei pământului, căci s-au copt.
19 Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi
a cules
via pământului şi struguri i-a aruncat în teascul cel
mare al mâniei lui Dumnezeu.
20 Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit
sânge
din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o
mie şase sute de stadii.
Despre această zi
şi acest ceas, vorbesc şi Proorocii Vechiului Testament, după cum
vedem în Isaia cap.63 „Ziua izbânzii”.
1 Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veşmintele Sale mai
roşii decât ale celui ce culege la vie, cu podoabă în
îmbrăcămintea Lui şi mândru de belşugul puterii Lui?
"Eu sunt Acela al Cărui cuvânt este
dreptatea şi puternic
este să răscumpere!"
2 Pentru ce ai îmbrăcămintea roşie şi veşmântul
Tău este
roşu
ca al celui care calcă în teasc?
3 "Singur am călcat în teasc şi dintre popoare nimeni
nu
era cu Mine; şi i-am călcat în mânia Mea, i-am strivit în
urgia Mea, încât sângele lor a ţâşnit pe veşmântul Meu,
şi Mi-am pătat toate hainele Mele.
4 Căci o zi de răzbunare era sortită în inima Mea şi anul
răscumpărării sosise.
La fel spune şi Proorocul
Ioil în cap. 4 din Vechiul Testament;
13
Aduceţi seceri, căci holda este coaptă, veniţi, coborâţi-vă,
căci teascul este plin, albiile dau peste margini;
fărădelegile lor n-au seamăn.
Peste tot este vorba de
zdrobirea oamenilor necredincioşi, care sunt asemănaţi cu
ciorchinii viei pământului. Întinderea de o mie şase sute
de stadii, după unele interpretări ar fi o lungime de aproximativ
300 de km, probabil o vale foarte lungă. Sângele ieşit din
teasc semnifică mulţimea păcatelor lor adunate generaţie după
generaţie prin vărsarea de sânge nevinovat, care acum va fi
răzbunat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu