11. Cele sapte cupe ale maniei

   11. Cele şapte cupe ale mâniei

    Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 15

Cântarea biruitorilor fiarei. Şapte îngeri cu şapte cupe ale mâniei.

            1  Am văzut, apoi, în cer, alt semn, mare şi minunat: şapte
                îngeri având şapte pedepse – cele de pe urmă – căci cu
                ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu.

     După cum scrie versetul, acestea sunt ultimele plăgi, adică ultimele încercări prin care trebuie să treacă oamenii şi pământul. Prezentarea  lor de către Sfântul Ioan Teologul, se face puţin mai târziu.

            2  Şi am văzut ca o mare de cristal, amestecată cu foc, şi pe
                biruitorii fiarei şi ai chipului ei şi ai numărului numelui
                ei, stând în picioare pe marea de cristal şi  având 
                alăutele lui Dumnezeu.

 

     Autorul Apocalipsei vede pe cei care au învins armatele imperiului lui Antihrist şi pe chipul fiarei, adică acel sistem robotizat la care era obligatoriu să te închini, după cum am arătat anterior şi care ucidea pe cei ce îndrăzneau să nu se închine. Ei au învins şi pe cei care slujeau lui Antihrist, care purtau numele sau numărul fiarei.

            3  Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi  
                cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt
                lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule!  
                Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al
                neamurilor!
            4  Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi
                numele Tău? Că tu singur eşti sfânt şi toate neamurile
                vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că
                judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.

     Cu toţii dau slavă Domnului pentru marea victorie asupra fiarei, aşa cum au dat slavă când Domnul i-a scos din Egipt. Despre acea cântare  Vechiul Testament  spune în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap.15:

            1  Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului
                cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului, căci cu
                slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a
                aruncat!
            6  Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea
                dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.

     La fel şi acum cei care stau pe marea de cristal, cântă   Domnului Dumnezeul nostru şi Domnului Iisus Hristos slavă, pentru victoria lor asupra fiarei.

            5  Şi după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis templul

                cortului mărturiei din cer.

            6  Şi au ieşit din templu cei şapte îngeri cu cele şapte

                pedepse, îmbrăcaţi în veşmânt de in curat, luminos, şi

                încinşi, pe la piept, cu cingători de aur.

            7  Şi una din cele patru făpturi dădu celor şapte îngeri cele

                şapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu, Cel ce

                este viu în vecii vecilor.

            8  Iar templul se umplu de fum, din slava lui Dumnezeu şi

                din puterea Lui, şi nimeni nu putea să intre în templu,

                până ce se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte

                îngeri.

   

Prin expresia una din cele patru făpturi autorul se referă la unul dintre heruvimi, care dau îngerilor cupele cu ultimele şapte pedepse care vor lovi pământul. Fumul din templu se poate traduce prin mulţimea mare a rugilor care se înalţă în faţa Lui Dumnezeu. „Ca fumul tămâii sa se ridice ruga mea înaintea ta Doamne” spune foarte frumos psalmistul.

           Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 16
     Vărsarea celor şapte cupe ale mâniei şi cele şapte urgii ce vin asupra pământului.

            1  Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte
                îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe
                ale mâniei lui Dumnezeu.

      În acum vedem plata care vine din cer pentru oamenii care nu s-au pocăit şi nu au dat slavă prin credinţă Domnului Dumnezeuui nostru Atotţiitorul. Aceste plăgi ne amintesc de evenimentele  făcute de Dumnezeu în Egiptul antic lui Faraon, pentru a elibera din robie şi a lăsa slobod poporul evreu sub conducerea lui Moise.

Prima cupă

            2 Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o
               bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau
               semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

Această manifestare a plăgii ne duce cu gândul la a şasea plagă asupra Egiptului scrisă în Vechiul Testament în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap. 9

            8  Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis:
                "Luaţi-vă câte o mână plină de cenuşă din cuptor şi s-o
                arunce Moise spre cer înaintea lui Faraon şi a slujitorilor
                lui.
            9  Şi se va stârni pulbere în tot pământul Egiptului şi vor fi
                pe oameni şi pe vite răni şi băşici usturătoare în toată ţara
                Egiptului".

Nu putem afirma  cu siguranţă că tipul bolii este acelaşi ca şi în antichitate. Aici se vorbeşte de o bubă rea şi ucigătoare, în timp ce în antichitate se vorbeşte doar de răni provocate de ea.

A doua cupă

             3  Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a  
                 prefăcut în sânge ca de  mort,  şi orice suflare de viaţă a
                 murit, din cele ce sunt în mare.

Termenul de sânge ca de mort, poate fi interpretat ca sângele unei fiinţe înjunghiate, fiind vâscos, gros , consistent. Culoarea brun închis arată lipsa oxigenului din sânge, care nu permite viaţa.

A treia cupă

            4  Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în

                izvoarele apelor şi s-au prefăcut  în sânge.

            5  Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel

                ce eşti şi Cel ce erai, Cel  Sfânt, că ai judecat acestea:

            6  Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot

                sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!

            7  Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule,

                Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!

Plaga prin care loveşte apele curgătoare şi toate rezervele de apă ale oamenilor, seamănă şi ea  cu cea din antichitate aşa cum vedem în Vechiul Testament în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap.7:

      20  Şi au făcut Moise şi Aaron cum le-a poruncit Domnul: a

            ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului, înaintea

            ochilor lui Faraon şi înaintea ochilor slujitorilor lui, şi

            toată apa din râu s-a prefăcut în sânge.

      21  Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi

            Egiptenii nu puteau să bea apă din  râu; şi era sânge în

            toată ţara Egiptului.

Despre interpretări ale acestui fenomen dat de Dumnezeu am discutat mai pe larg la Pecetea a şaptea, trâmbiţa a doua.

A patra cupă  

      8  Şi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat

          să dogorească pe oameni cu focul lui.

      9  Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit

          numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile

          acestea, şi nu s-au pocăit ca să-i dea slavă.

Se arată lovirea pământului prin încălzirea excesivă cauzată de soare. Această plagă se poate produce fie prin subţierea drastică şi găurirea stratul de ozon din straturile superioare ale atmosferei terestre, sau prin explozii masive solare venite pe fondul  creşterii activităţii sale. La acest lucru, aşa cum am mai arătat, contribuie şi schimbările sau oscilaţiile majore de intensitate ale câmpului magnetic al pământului, care filtrează şi reduce, radiaţia solară dar şi oscilaţiile câmpului electromagnetic solar, care permite fluxurilor de plasma si particule sa părăsească mai uşor astrul.

   

A cincea cupă

     10  Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi

           în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau

           limbile de durere.

     11  Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi

           a bubelor lor, dar de  faptele lor nu s-au pocăit.

Despre această plagă ne vorbeşte şi Vechiul Testament în Ieşirea – A doua carte a lui Moise cap. 10, când Domnul a făcut noapte în ţara Egiptului timp de trei zile:

      21  Atunci a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre

            cer şi se va face întuneric în pământul Egiptului, încât

            să-l pipăi cu mâna".

      22  Şi şi-a întins Moise mâna sa spre cer şi s-a făcut

            întuneric beznă trei zile în tot pământul Egiptului,

      23  De nu se vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la

            locul său trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumină peste

            tot în locuinţele lor.

Dar vedem că oamenii s-au înverşunat şi, în loc să dea slavă Domnului, au hulit pe Dumnezeu şi nu s-au pocăit.

A şasea cupă

      12  Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare

            Eufrat  şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea

            împăraţilor de la Răsăritul Soarelui.

Acum, Dumnezeu seacă râul Eufrat, care era în antichitate considerat o barieră naturală împotriva invaziei perşilor, sau a altor popoare aflate la est de el. De aceea, se spune că secarea lui ajută împăraţii din est care vin de departe, dinspre Japonia „Ţara Soarelui Răsare”, pentru bătălia finală.

            13  Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei
                  şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri
                  necurate ca nişte broaşte.
            14  Căci sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care
                  se duc la împăraţii lumii  întregi, să-i adune la războiul
                  zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.

Aceste duhuri sunt ambasadorii celor trei  care conduc imperiul lui Antihrist. Nu ştim precis dacă sunt oameni în carne şi oase, sau doar o imagine holografică trimisă către restul împăraţilor lumii, prin care le cere să dea mare ajutor militar în trupe şi arme. Această concentrare de forţe se face pentru  bătălia finală pe care Antihrist o pregăteşte împotriva Mielului, a îngerilor lui şi a oamenilor care erau cu ei în tabăra de pe muntele Sionului.

           
           15  Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi
                 păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se
                vadă ruşinea lui!

Despre venirea acelei zile ne spune şi Sfânta Evanghelie după Matei în cap.24:

           43  Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă
                 din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se
                 spargă casa.

     46  Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o

           va afla făcând aşa.

La fel ne arată şi Sfânta Evanghelie după Luca cap.12:      

          39   Iar aceasta să ştiţi că, de ar şti stăpânul casei în care ceas
                 vine furul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa.

    40   Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul

           Omului va veni.

În Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel în cap. 5 „A doua venire a lui Hristos. Cuviincioasă pregătire pentru ea” vedem:

            2   Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca
                 un fur noaptea.
            3   Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de
                 veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea
                 însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
            4   Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce
                 ziua aceea ca un fur.

Şi în continuare Sfântul Apostol Pavel arată:    

            7   Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată,
                 noaptea se îmbată.
            8   Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în
                 platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii
                 de mântuire;
            9   Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre
                 dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos,

     Aşa cum am văzut mai sus, în partea a doua din versetul 15 din cap.16 din Apocalipsă; „fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca  să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!”, nu se referă aşa cum mulţi ar crede la vesmintele trupului, adică la hainele noastre. El se referă la veşmântul sufletului  nostru. Sufletul nu îl poţi acoperi decât prin haina cea curată a credinţei şi a dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi pentru semeni, a smereniei şi a pocăinţei pentru faptele noastre cele necugetate. Această haina este îmbrăcămintea de lumină a sufletului pe care noi trebuie să o păstrăm curată. Dacă s-a murdărit trebuie, cu mare grijă curăţată la preot, prin taina spovedanie. Fără această haină, sufletul este trist şi gol.

    

            16   Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte
                   Harmaghedon.
            17   Şi al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas  
                   mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigând:
                   S-a făcut!
            18   Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut
                   cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul
                   pe pământ, un cutremur atât de puternic.

  

   Harmaghedonul sau Armaghedonul se presupune  a fi de origine ebraica şi este transcrierea lui Har- Meghiddo care se traduce prin „muntele sau colina Meghiddo”, deşi nu se cunoaşte un asemenea munte sau colină, cu această denumire. Există o localitate în câmpia Esrom, în nordul Israelului numită Meghiddo. Acolo este o veche cetate care deţinea controlul asupra intersecţiei a două importante drumuri comerciale din antichitate. Pe aceste locuri s-au adunat de multe ori armatele şi s-au dat bătălii sângeroase. In Vechiul Testament ea apare de mai multe ori, de exemplu, în Cartea Judecătorilor în cap. 5:

            19   Atunci au venit regi să se războiască, Războitu-s-au
                   atunci regii Canaanului La Taanac, pe apa
                   Meghidonului, Dar n-au luat pradă, nici argint, nici
                   bani.

La fel apare şi în Cartea a patra a Regilor în cap.23:

      29  În zilele lui s-a dus Faraonul Neco, regele Egiptului,

            împotriva regelui Asiriei, la râul Eufratului. Atunci a

            ieşit Iosia în întâmpinarea lui, iar acela când l-a văzut

             l-a omorât în Meghido.

Acest loc este arătat şi de Proorocul Zaharia din Vechiul Testament, în cap,12:

      11  În ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca

            plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului.

În marea bătălie descrisă de Apocalipsă vedem că oştile cereşti vor veni efectiv pe Pământ în planul realităţii noastre. În Biblie se mai pomeneşte de un fapt asemănător, când oastea Domnului, a venit efectiv pe Pământ. Acest moment este redat în  Facerea – Întâia carte a lui Moise cap. 32:

            1   După aceea Iacov s-a dus în calea sa. Şi căutând, el a
                 văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat
                 îngerii lui Dumnezeu.
            2   Iacov însă, când i-a văzut, a zis: "Aceasta este tabăra lui
                 Dumnezeu!" Şi a pus locului aceluia numele Mahanaim,
                 adică două tabere.

     Împotriva oştirii lui Dumnezeu, acum în câmpia  Meghidonului se adună , oştile mobilizate de Antihrist, proorocul mincinos şi de balaur. In versetul 18 „ Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.” Toate aceste manifestări descrise de Sfântul Ioan Teologul, pot fi asemănate cu ceea ce se întâmplă într-o confruntare militară de proporţii. Nu putem să ne imaginăm armamentul care s-a folosit, dar exploziile produse pot determina dezechilibrarea plăcilor tectonice şi drept urmare, Dumnezeu îngăduie declanşarea unui mare cutremur cu consecinţe devastatoare pe întreaga planetă.    

       

           19  Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile
                 neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel mare a fost
                 pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul
                 vinului aprinderii mâniei Lui.

Roma este cetatea cea mare care era mai de mult numită şi Babilon. Nu putem şti acum dacă vor exista aici cetăţi ale neamurilor, de aceea nu putem şti cu siguranţă care va fi acest mare oraş, despre care versetul  ne arată că s-a rupt în trei parţi.

            20   Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară.
            21   Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste
                   oameni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina
                   pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare.

   Insulele dispar, prin creşterea nivelului oceanului planetar, datorită topirii calotelor glaciare. Categoric, plăcile tectonice se mişcă, determinând reaşezarea faliilor continentale  care remodelează uscatul.

Grindina la mărimea talantului, reprezintă un fenomen meteorologic rar, dar foarte periculos datorită greutăţii mari a bucăţilor de gheaţă. Un talant avea: 26 kg. talantul grec, 32 kg talantul roman, mergând până la 59 kg. talantul babilonian. Având in vedere locul unde scria Sfântul Ioan Teologul si epoca în care o făcea, talantul avea între 32,3 – 36 kg. Această greutate este foarte mare deoarece, pe lângă greutate proprie pe care o are, se mai adaugă şi o mare viteză de cădere care măreşte mult forţa impactului.