4. Priveliştea cerească, cartea cu şapte peceţi

4. Priveliştea cerească, cartea cu  şapte peceţi

        Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 4

Priveliştea cerească. Tronul lui Dumnezeu cu douăzeci şi patru de bătrâni şi cu patru heruvimi.

            1   După acestea, m-am uitat şi iată o uşă era deschisă în
                 cer şi glasul cel dintâi – glasul  ca de trâmbiţă, pe care
                 l-am auzit vorbind cu mine – mi-a zis: Suie-te aici şi îţi                    
                 voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea.

     Din primul verset al acestui capitol, Sfântul Ioan Teologul este anunţat de îngerul însoţitor, că din acest moment începe prezentarea lucrurilor viitoare, care urmează să se întâmple după momentul arătării acestei viziuni. Aşa cum am mai spus, dacă luăm în considerare exilul său din insula Patmos, impus de împăratul Domiţian , Sfântul Ioan a scris această lucrare în  jurul anului 95 d.Hr. Putem crede că evenimentele descrise de aici înainte, „cele ce trebuie să fie după acestea”, se referă la evenimente care vor veni după anii lui de exil, trecând cu mii de ani de timpurile noastre.

            2   Îndată am fost în duh; şi iată un tron era în cer şi pe
                 tron şedea Cineva.
            3   Şi Cel ce şedea semăna la vedere cu piatra de iasp şi de
                 sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu,
                 cu înfăţişarea smaraldului.

     Scriitorul acestei minunate lucrări, descrie vederea Slavei şi Tronului lui Dumnezeu, cu descrierea culorilor în care el a văzut acestă impresionantă imagine. Piatra numită iaspis este de culoare roşu cărămiziu. sardiu a doua  piatră, este de culoare roşu brun, iar curcubeul din jurul Tronului ceresc este de culoare verde, a smaraldului.

            4   Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau tronul şi pe
                scaune douăzeci şi patru de bătrâni, şezând, îmbrăcaţi
                în haine albe şi purtând pe capetele lor cununi de aur.

     Bătrânii care stau pe scaunele sau tronurile descrise şi în alte lucrări, izvorăsc iubirea şi înţelepciunea cunoaşterii divine, la cea mai înaltă treaptă a ierarhiei cereşti.           

Asupra numărului bătrânilor ei pot fi cei 12 patriarhi ai Vechiului Testament şi cei 12 Apostoli din Noul Testament, ca o descriere unitară a celor două  testamente pe care Dumnezeu le-a încheiat cu poporul lui Israel, ca popor ales. O altă interpretare mai puţin plauzibilă spune că aceşti bătrâni  pot fi cele 24 de ordine sacerdotale arătate în Cartea întâi Paralipomenia cap.24, 1-19 care se mai numeşte şi Întâia Carte a Cronicilor.

      Bătrânii participă la slăvita adunare Dumnezeiască, pe care o laudă împreună cu îngerii.

              5   Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi şapte
                   făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sunt cele
                  şapte duhuri ale lui Dumnezeu,

 

Tot pe prima treaptă a ierarhiei cereşti, împreună cu scaunele sau tronurile în care stau înţelepţii, sunt şi cele şapte făclii, adică cei şapte Serafimi, duhurile care ard şi încălzesc prin credinţa lor, după descrierea şi aşezarea lor în faţa tronului lui Dumnezeu. Aşa cum ne desluşeşte Sfântul Dionisie Aeropagitul în Opere complete la pag 23, „numele de Serafim arată prin descoperire, mişcarea neîncetată şi nesfârşită a lor în jurul celor dumnezeieşti şi căldura şi iuţimea şi mai mult decât fierbinţeala şi pururea lor mişcare, apropiată, neobosită şi neclintită de Dumnezeu.”  

  
            6   Şi înaintea tronului, ca o mare de sticlă, asemenea cu
                  cristalul. Iar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului
                  patru fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi.
            7   Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă
                  asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a
                  patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară.
            8   Şi cele patru fiinţe, având fiecare din ele câte şase aripi,
                 sunt pline de ochi, de jur împrejur şi pe dinăuntru, şi
                 odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, 
                 Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi
                 Cel ce este şi Cel ce vine.

     După descrierea făcută celor patru fiinţe,  vedem descrierea Heruvimilor, care şi ei, se găsesc pe  cea mai de sus treaptă a ierarhiei cereşti, împreună cu Serafimii şi cu Scaunele sau Tronurile cereşti.

Aşa cu arată Sfântul Dionisie Aeropagitul în Opere complete, în capitolul despre ierarhia cerească la pag 24 spune că, „numele Heruvimilor arată puterea lor cunoscătoare şi de Dumnezeu văzătoare şi primitoare a darului cel mai înalt al lumii, capacitatea vederii măreţiei dumnezeieşti în cea dintâi putere lucrătoare a acesteia …” 

În alte lucrări din perioada patristică, aceste fiinţe au fost asemănate cu cei patru apostoli: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, fapt ce a influenţat arta creştină.  

            9   Şi când cele patru fiinţe dădeau slavă, cinste şi  
                 mulţumită Celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în
                 vecii vecilor,
          10   Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea
                 Celui ce şedea pe tron, se închinau Celui ce este viu în
                 vecii vecilor şi aruncau cununile lor înaintea tronului,
                 zicând:
          11   Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti
                 slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate 
                 lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.

Duhurile, Bărtânii, Heruvimii şi Serafimii, cu toţii dau slavă lui Dumnezeu cel care a zidit universul prin Cuvântul Lui şi I-a dat viaţă prin Duhul Lui Sfânt, prin care se menţine în viaţă şi va rămâne în viaţă prin El, aşa cum ne arată şi Sfântul Apostol Ioan cap.1:

            3   Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut
                 din ce s-a făcut.

Aşa este, acum oamenii care caută „Particula Lui Dumnezeu” afirmă că au găsit-o, dar de fapt Dumnezeu este pretutindeni, este în noi şi noi în El. Universul fizic cunoscut ca şi universurile necunoscute nouă sunt  ţinute toate prin Cuvântul Lui.  

     Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 5

     Cartea cu şapte peceţi este dată Mielului. Mielul este lăudat cu cântări cereşti.

            1  Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe
                tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu
                şapte peceţi.
            2  Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare:
                Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate
                peceţile ei?
            3  Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu
                putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.    
            4  Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic
                să deschidă cartea, nici să se  uite în ea.

      În timpurile acelea cartea nu avea forma pe care o cunoaştem azi, o suprapunere de file de un anumit format, între două coperţi dreptunghiulare din carton sau alte materiale. În  antichitate cartea era o lungă foaie de pergament, papirus sau aramă, scrisă pe o faţă, sau pe ambele feţe, care era strânsă sub formă de sul.

     Peceţile sau sigiliile erau puse pentru a nu permite desfacerea sulului şi citirea textului fără ruperea lor. Peceţile arată caracterul înalt al autorităţii Celui care a scris această carte, care era necunoscută atât în cer cât şi pe Pământ. Nimeni nu avea dreptul să rupă peceţile şi să citească planul lui Dumnezeu, scris pentru omenire.  

           
            5   Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit
                 leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să
                 deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

    

    Vedem că este vorba de Domnul Iisus Hristos, aşa cum este descris în profeţia patriarhului Iacob din cap.49, „Facerea”:

            9   Pui de leu eşti, Iudo, fiul meu! De la jaf te-ai întors... El
                 a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un  leu, ca o leoaică...
                 Cine-l va deştepta?
          10   Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din
                 coapsele sale, până ce va veni  împăciuitorul, Căruia se
                 vor supune popoarele.       

     Mântuitorul nostru Domnul Iisus Hristos este menţionat de multe ori în Apocalipsă cu numele de Miel. Între cele două versete se vede diferenţa dintre imaginea de forţă dată de asemănarea cu Leul, din Vechiul Testament şi nevinovăţia şi sacrificiul său, prin comparare cu Mielul, în Noul Testament.

            6   Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în
                 mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi 
                 care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele           
                 şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

     Jertfa Domnului Iisus, pentru păcatele noastre, este asemănată cu cea a unui miel şi a fost proorocită cu mult timp înainte de proorocul  Isaia în cap. 53:

            7   Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa;
                  ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de
                  glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura
                  Sa.
            8    Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul
                  Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa
                  Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre
                  moarte.

       La fel ne spune şi Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1:

     18  Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu

            aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă,  

            lăsată de la părinţi,

     19   Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel

            nevinovat şi neprihănit,

     20   Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii,

            dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru  

            voi,

           

       În versetul Apocalipsei prin „… şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul” vedem marea descoperire a unei taine şi anume, că prin cei şapte ochi ai săi, Mielul adică Domnul Iisus Hristos are acces direct ca şi Dumnezeu la toate câte fac oamenii. Acest lucru arată conexiunea permanentă cu  realitatea noastră fizică. Despre cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, care cutreieră pământul ne vorbeşte şi proorocul Zaharia la cap.4:

            10  Căci cine a dispreţuit vremea acestor începuturi mici?
                  Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui
                  Zorobabel. Iar aceste şapte (candele) sunt ochi
                  Domnului care cutreieră tot pământul".

            7   Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe
                 tron.
            8   Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi
                 patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având
                 fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt
                 rugăciunile sfinţilor.
            9   Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei
                 cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost
                 înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele
                 Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi
                 neamul;
          10   Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi  
                 vor împărăţi pe pământ.

     Cei douăzeci şi patru de bătrâni înţelepţi cântă un nou imn de slavă nemaiauzit până acum în cer, prin care preaslăvesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Iisus Hristos, care, prin sângele Său a răscumpărat oamenii de pe Pământ. Alăutele din mâinile bătrânilor sunt instrumente muzicale care scot sunete prin ciupirea corzilor, asemănătoare harfelor, dar mai mici ca dimensiuni.

 În acest tablou au în mâini şi cupe de aur, care conţin rugăciunile sfinţilor, care se ridică ca fumul tămâii înaintea Tronului ceresc. „Ca fumul tămâiei să se ridice ruga mea înaintea ta Doamne” zice foarte frumos psalmistul.

          11  Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur  
                împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era
                numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii,

     Fiind în duh prezent la această mare adunare, alături de heruvimi, serafimi şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau pe cele douăzeci şi patru de scaune, autorul mai aude şi mii de glasuri de îngeri care erau şi ei prezenţi.

            12  Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat
                  ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi
                  cinstea şi slava şi binecuvântarea.
            13  Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub
                  pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea le-am
                  auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului fie
                  binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii
                  vecilor!
            14  Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi
                  se închinară.

  

    Toţi cei prezenţi sunt bucuroşi că Vrednic este Mielul cel înjunghiat, adică Domnul Iisus Hristos, să ia puterea, înţelepciunea, tăria, cinstea şi slava, pentru a putea desface cartea cu cele şapte peceţi.  Vedem că toată făptura care este în cer, pe pământ şi sub pământ şi în mare au zis că Lui Dumnezeu şi Fiului Său Domnului Iisus i se cuvin binecuvântarea, cinstea, slava şi puterea în veci. Amin! 

APOCALIPSA UN NOU INCEPUT continuate la cap. 3

           18   Iar îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: Acestea zice

                 Fiul lui Dumnezeu, ai Cărui ochi sunt ca para focului
                 şi picioarele asemenea aramei strălucitoare:

     Tiatira sau  Thyatira era în vremea scrierii Apocalipsei o localitate situată între Pergam şi Smirna. Iubirea arzătoare a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pentru Biserica sa, se vede din flacăra ochilor lui, ochi care au puterea de a pătrunde şi de a vedea întreaga situaţie în care se află  fiecare comunitate creştină, grupată în jurul bisericii ei şi care are în frunte pe Episcopul său      

      
           19   Ştiu faptele tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi
                  răbdarea ta şi ştiu că faptele tale cele de pe urmă sunt
                  mai multe decât cele dintâi.
           20   Dar am împotriva ta faptul că laşi pe femeia Izabela,
                  care se zice pe sine proorociţă, de învaţă şi amăgeşte
                  pe robii Mei, ca să facă desfrânări şi să mănânce cele
                  jertfite idolilor.
           21   Şi i-am dat timp să se pocăiască şi nu voieşte să se  
                   pocăiască de desfrânarea ei.
           22   Iată, o arunc pe ea bolnavă la pat şi pe cei ce se
                  desfrânează cu ea, în mare strâmtorare, dacă nu se vor
                   pocăi de faptele lor.
           23   Şi pe fiii ei cu moarte îi voi ucide şi vor cunoaşte toate
                  Bisericile că Eu sunt Cel care cercetez rănunchii şi
                  inimile şi voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre.

Isabela a fost probabil o femeie reală care înşela şi amăgea cu farmecele ei credincioşii  slabi în credinţă.. Pentru aceste motive  va fi pedepsită  cu boală, dar şi admiratorii ei cu mare strâmtorare, iar fii ei vor fi ucişi, de nu se pocăiesc ei şi mama lor. Grea ameninţare stătea deasupra capului acestei femei şi al copiilor ei.    

În ultimul verset vedem că Domnul Iisus Hristos cercetează oamenii prin studierea rărunchilor, adică a zonei rinichilor.  Aici este vorba de cercetarea glandelor suprarenale, situate ca două căciuliţe pe cei doi lobi ai rinichilor. Ele au o mare vascularizare, fiind cele mai drenate ţesuturi din organism, cu mare importanţă asupra activităţii noastre zilnice. Centrul lor secretă doi hormoni care intră în sânge, adrenalina şi noradrenalina care acţionează împreună cu sistemului nervos central, determinând reacţia noastră instinctivă de luptă sau de fugă. Această reacţie  determină creşterea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine, dilatarea pupilelor,”pielea de găină” şi creşterea transpiraţiei.

     Partea exterioară a acestor glande secretă hormonii care acţionează asupra rinichilor, reglând nivelul de glicemie din sânge şi gestionând activitatea  sexuală. Din aceste motive este posibil ca în suprarenale să se găsească locul din care sunt iniţiate sentimentele noastre. Cercetarea inimii cred că se referă la zona inimii şi la fel ca în cazul anterior, mă gândesc la o altă glandă situată imediat în spatele sternului,  timusul. Această glandă se dezvoltă în copilărie, ajungând la dimensiunea maximă la pubertate, când poate atinge o greutate de aproximativ 30g, după care începe să involueze. Rolul acestei glande încă nu este înţeles în totalitate. Se ştie sigur că are rolul de a maturiza celulele „T” existente în sânge pentru a deveni anticorpi. Aceşti anticorpi fac parte din sistemul de apărare intern al corpului, împotriva viruşilor şi  bacteriilor. Această glandă are şi rolul de stimulare a secreţiei unor hormoni hipotalamici şi hipofizari, glande care se găsesc în creier, cu mare importanţă în procesele de percepţie şi de gândire.

     Extractele din această glandă sunt eficiente în  prevenirea şi neutralizarea tumorilor maligne, în geriatrie ca agent de întinerire şi în eliminarea stresului, ca şi a altor probleme neurovegetative. Din acest motiv se fac studii intense asupra influenţei ei asupra dezvoltării gândirii noastre. Activitatea timusului este coordonată de glandele suprarenale şi la rândul ei, coordonează activitatea hipofizei şi hipotalamusului, determinând percepţia şi gândirea noastră.

     Aceasta cred ca este legătura prin care sentimentele ne determină gândurile si percepţiile, care la rândul lor determină faptele noastre.  De aceea versetul spune „…şi vor cunoaşte toate Bisericile că Eu sunt Cel care cercetez rărunchii şi inimile şi voi da vouă, fiecăruia, după faptele voastre”.

        
           24   Iar vouă şi celorlalţi din Tiatira câţi nu au învăţătura
                  aceasta, ca unii care n-au cunoscut adâncurile satanei,
                  după cum spun ei, vă zic: nu pun peste voi altă   

 greutate.

           25   Însă, ceea ce aveţi, ţineţi până voi veni.

     În aceste versete vedem că asupra creştinilor care nu au cunoscut decăderea morală prin ademenirea satanei, înfăptuită de Isabela şi adepţii ei, nu vor veni alte greutăţi, adică nu vor fi cu nimic pedepsiţi. Ei trebuie să vegheze permanent ca să se menţină departe de ispite, până la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos. 

           26   Şi celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt

                  faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri.

     Aici se face referire la totalitatea neamurilor şi popoarelor păgâne care refuzau învăţătura Sfintei Scripturi peste care, cei curaţi vor stăpâni.

            27   Şi le va păstori pe ele cu toiag de fier şi ca pe vasele
                   olarului le va sfărâma, precum şi eu am luat putere de
                   la Tatăl Meu.
            28   Şi-i voi da lui steaua cea de dimineaţă.   
            29   Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.        

  

    Există credinţa că, după trecerea perioadei lui Antihrist şi a războiului care va veni, lumea va fi condusă în pace de către Domnul Iisus Hristos renăscut din creştinii Sionului. El va fi luat şi crescut la cer şi va veni cu nume nou ceresc.La venirea sa va aduce la adevărată şi dreaptă credinţă oamenii de pe Pământ, pentru că puterea şi împărăţia este dată lui de Dumnezeu Tatăl.  

          Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 3
     Epistola a cincea către Biserica din Sardes; a şasea către
Biserica din Filadelfia. Numele noului Ierusalim. Epistola a şaptea către Biserica din Laodiceea.

           1   Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice
                Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele
                şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar
                eşti mort.

     

     Sardes, se află la 75 km est de Smirna şi la 50 km sud-est de Tiatira, a fost capitala Lidiei, fiind distrusă de un cutremur în anul 17 d.Hr.  A fost reconstruită ulterior de romani şi din nou distrusă după anul 1400 de alt cutremur. În vremurile noastre, ruinele ei  se află în apropierea oraşului Sart din Turcia .

     Aşa cum vedem în Sfânta Scriptură, credinţa dovedită prin faptele credincioşilor demonstrează prezenţa unui suflet viu. Din verset aflăm că faptele şi credinţa pe care o manifesta  Episcopul acelei comunităţi, erau mai mut de faţadă, trăind doar cu numele, pentru că sufletul său era aproape mort din cauza stingerii credinţei. Despre aceste lucruri ne spune şi  proorocul Iezechiel în cap.33 „despre îndreptarea celor a căror credinţă s-a răcit”:

          11   Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa

                 este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului,

                 ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie  

                 viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele

                 rele! Pentru ce să muriţi voi, casa lui Israel?

La fel îi spune şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos acestui Episcop.

           2   Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să  
                moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea
                Dumnezeului Meu.


          3    Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi
                păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi
                veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra
                ta.

     Domnul Iisus Hristos face îndemn la priveghere, adică la păzirea  credinţei care a mai rămas în sufletul lui, prin întoarcerea sa la faptele cu adevărat creştineşti. Acest lucru este necesar pentru că ziua judecăţii Domnului va veni ca un fur şi nu va mai fi timp pentru iertarea păcatelor. Despre venirea  Zilei judecăţii ne spune şi Sfânta Evanghelie după Luca, la cap.12:

           39  Iar aceasta să ştiţi că, de ar şti stăpânul casei în care       
                 ceas vine furul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa.

             4  Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit  
                 hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în  
                 veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.
            5   Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi
                 nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi
                 mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea
                 îngerilor Lui.
            6   Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice
                 Bisericilor.

     Cei ce biruiesc toate ispitele şi încercările vor avea în împărăţia cerurilor sufletul îmbrăcat în haină albă, ca simbol al curăţeniei lor spirituale şi al mântuirii lor, iar numele lor vor rămâne înscrise în cartea vieţii, adică a celor vii din împărăţia cerurilor.             

            7   Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea  
                 zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David,
                Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi
                nimeni nu va deschide:

     Filadelfia, este o localitate situată la 120 km est de Efes şi la 40 km sud-est de Smirna, iar oraşul de atunci a rămas până azi  şi acum se numeşte Alaşhehir,  pe teritoriul Turciei.

Cheia lui David este simbolul puterii şi autorităţii regale din vechime, aşa cum arată proorocul Isaia în cap. 22, „proorocire pentru Ierusalim”:

          22   Şi îi voi pune pe umeri cheile casei lui David şi dacă el
                 va deschide, nimeni nu va închide, şi dacă el va închide,
                 nimeni nu va deschide.

            8   Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă   
                 deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă,
                 deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai
                 tăgăduit  numele Meu.
  

     Este vorba de uşa Împărăţiei Cerurilor care se deschide prin cuvântul Evangheliei aşa cum arată  Epistola către Coloseni  a Sfântul Apostol Pavel în cap.4:

            3   Rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne
                deschidă uşa cuvântului, spre a vesti taina lui Hristos,
                 pentru care mă şi găsesc în lanţuri,

            9   Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic
                 pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face
                 să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor
                 cunoaşte că te-am iubit.
          10  Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi
                  păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată
                  lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
          11   Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.

     Scăparea de ispite nu se poate face decât, prin păzirea Cuvântului Evangheliei, a legilor scrise în ea, cu multă evlavie şi răbdare până la sfârşitul zilelor noastre. Numai aşa Domnul ne va scăpa de ispitele care vin mereu peste oameni, ca să îi încerce. De aceea se spune că răbdarea este virtutea sfinţilor. Despre acest    lucru vorbeşte şi a doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru în cap. 2:

             9   Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar
                  pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua
                  judecăţii,

   Ultimul verset arată necesitatea păstrării credinţei pentru ca lumina sufletelor să nu ne fie răpită , deoarece Domnul vine curând.

                                                      
             12  Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul
                   Dumnezeului Meu şi afară nu va  mai  ieşi şi voi scrie
                   pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii 

             Dumnezeului Meu, al noului Ierusalim, care se

             pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele

             Meu cel nou.

      13  Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.   

Cei care vor birui ispitele cele mari, din ultimii ani ai lui Antihrist, vor fi slujitori de încredere ai lui Dumnezeu şi se vor avea scris pe ei că aparţin Cetăţii noului Ierusalim, care la vremea cuvenită, se va coborî din cer.

     

            14   Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea     
                   zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi  
                   adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

 

     Laodiceea este un oraş întemeiat în secolul al III-lea î.Hr., iar ruinele sale se găsesc în nordul localităţii Karsiyakala din Turcia, la aproximativ 200 km est de ruinele oraşului Efes. Oraşul era bine dezvoltat şi destul de bogat. El refuză sprijinul Romei pentru reparaţiile pe care le face, în urma cutremurului din 60 d.Hr.  

     Către Episcopul bisericii din această localitate se adresează Domnul Iisus Hristos , Fiul lui Dumnezeu cel ce este prin el Amin, adică garanţia absolută a adevărului divin, aşa cum arată  Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel cap.1:

           20   Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi
                  prin El, amin, spre slava lui  Dumnezeu prin noi.

            15   Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O,
                   de ai fi rece sau fierbinte!
            16   Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –
                  am să te vărs din gura Mea.   
            17  Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de  

                  nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi

vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!

     Această biserică este mustrată nu pentru faptul că este bogată material, ci pentru faptul că a devenit săracă spiritual, deoarece sufletul comunităţii creştine este căldicel, adică  nu este înflăcărat de o puternică şi statornică credinţă.

     În ultimul verset vedem că nu comorile de pe pământ contează, ci comorile din cer care luminează sufletul şi inima ta. Cel ce adună comori pe pământ este vrednic de plâns, iar dacă sufletul este întunecat tot corpul va fi întunecat, iar tu vei fi orb pentru că sufletul nu poate vedea adevărul, iar mintea nu se poate raporta la el. În Sfânta Evanghelie după Matei cap.6 se spune:

           19   Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina   
                  le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
           20   Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici
                  rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
           21   Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
           22   Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău
                  curat, tot trupul tău va fi luminat.
           23   Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.
                  Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar
                  întunericul cu cât mai mult!
 Remediul îl găsim din următoarele versete din Apocalipsă.

           18   Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc,
                   ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci
                   şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie
                   de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
           19   Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc;   
                   sârguieşte dar şi te pocăieşte.

     Aurul lămurit în foc reprezintă adevărata învăţătură a Domnului Iisus Hristos, scrisă în Evanghelii de Sfinţii Apostoli, aplicată cu smerenie, evlavie şi pocăinţa, în faptele noastre de zi cu zi. Veşmintele albe sunt date martirilor omorâţi  pentru credinţa lor, mucenicilor, mărturisitorilor şi celor care au rezistat până la capăt ispitelor.

      Mustrarea pe care o face Mântuitorul, este făcută din dragoste pentru biserica din Laodiceea şi are scopul, de a îndrepta   şi curăţa spiritele credincioşilor din acel loc prin pocăinţă.

           20   Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi      
                  va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu  
                  Mine.
           21  Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul
                 Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu
                  pe scaunul Lui.
           22  Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.   

    

     Domnul Iisus Hristos bate la uşa sufletelor celor din Laodiceea, la fel cum bate şi la uşa sufletelor noastre. Dacă vom auzi glasul său prin intermediul sufletului şi a conştiinţei noastre, el va intra şi va cina cu noi. Fiind în sufletul nostru, Mântitorul ne va curăţi de păcate, ne va lumina prin adevărul său şi ne va dezrobi pe noi.

Continuare la capitolul 3.

         10  Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma  

               mea, glas mare de trâmbiţă,

         11  Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite  celor

               şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la

               Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.

         12  Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu

               mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.

         13  Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului

               Omului, îmbrăcat în  veşmânt lung până la picioare şi

               încins pe sub sân cu un brâu de aur.

         14  Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca 

               zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.

         15  Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor,

               iar glasul Lui era ca un  vuiet de ape multe;

         16  În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura

               Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui

               era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

    

     În continuare, autorul ne arată cele auzite şi văzute prin plecarea sa în duh. El îl vede pe Domnul nostru Iisus Hristos.

     Cuvântul Domnului este sabia cu două tăişuri, arătată în ultimul verset. Acest lucru îl înţelegem şi din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la cap. 4 unde vedem aceasta descriere:

 12  Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai

                 ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde

                 până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre             

                 încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece

                 simţirile şi cugetările inimii,

     Despărţitura trebuie interpretată ca linia fină de separaţie sau de trecere greu sesizabilă, prin care două structuri învecinate diferite  prin natura lor, comunică permanent. Despre această sabie, Apostolul Pavel, îndemnând creştinii din Efes  la viata duhovnicească, spune în Efesenii cap.6:         

             12  Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a

                   sângelui,ci împotriva începătorilor, împotriva   

                   stăpânilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui

             veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.

      13   Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să

             puteţi împotrivă în ziua cea rea,

                   şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.

            14   Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul

                   şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,

            15   Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru

                   Evanghelia păcii.

            16   În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să

                   stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.

            17   Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este

                   cuvântul lui Dumnezeu.

     Adevărat este că, "sabia" este cuvântul Domnului Iisus Hristos dat nouă prin Evangheliei, care are în el multă putere. Acest cuvânt trebuie întărit în noi prin rugăciune permanentă şi prin sfatul  înţelept, dat din suflet de părinţii duhovnici.

            17   Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un

                   mort. Şi El a pus mâna  dreaptă peste mine, zicând:

                   Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

            18   Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în

                   vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.

            19   Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au

                   să fie după acestea.

            20   Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta  

                   Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte

                   stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar  sfeşnicele

                   cele şapte sunt şapte Biserici.

     Acest text este destul de lămuritor scris, mai ales prin explicaţia sa finală.  Trebuie să  facem precizarea, că Domnul Iisus Hristos este cel mai mare Arhiereu, aşa cum vedem din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel cap.5:

           5   Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se

          facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: "Fiul Meu eşti

          Tu, Eu astăzi Te-am născut".

      6  În alt loc se zice: "Tu eşti Preot în veac după rânduiala

          lui Melchisedec".

     De aceea este normală şi firească adresarea Mântuitorului nostru în calitatea Sa de cel mai mare Arhiereu, prin intermediul scrierii Sfântului Ioan Teologul, către Episcopii celor şapte biserici. Episcopii sunt curaţi ca îngerii şi acţionează pentru întărirea credinţei,  povăţuind creştinii despre cele ce trebuie să facă, în bisericile şi în comunităţile lor. 

     Cele şapte biserici au existat real, deoarece şi astăzi se văd  parte din ruinele lor, aflate pe teritoriul Turciei.

  

   

          Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.2

     Porunca dată lui Ioan de Domnul, ca să scrie îngerilor, adică episcopilor Bisericilor din: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira. Poruncile Domnului, despre lipsurile bisericilor.

           1   Scrie îngerului Bisericii din Efes: Acestea zice Cel ce

                ţine cele şapte stele în  dreapta Sa, Cel care umblă în

                mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:

           2   Ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea ta şi cum că

                nu poţi suferi pe cei răi şi ai cercat pe cei ce se zic pe

                sine apostoli şi nu sunt şi i-ai aflat mincinoşi;

           3   Şi stărui în răbdare şi ai suferit pentru numele Meu şi nu

                ai obosit.

           4   Dar am împotriva ta faptul că ai părăsit dragostea ta

                cea dintâi.

           5   Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te                

                pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la 

                tine curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă

                nu te vei pocăi.

    

Ruinele vechiului oraş Efes se găsesc în sud-vestul oraşului Selcuk din Turcia, din vestul Asiei Mici. Acest oraş s-a dezvoltat la mică distanţă de oraşul antic Efes; ruinele lui se vizitează şi astăzi.

În aceste versete, vedem că denumirea de înger este atribuită  Episcopilor celor şapte biserici. Ei trebuie să rămână permanent cu sufletul curat ca al îngerilor, atât pentru nevoia personală cât şi cea duhovnicească, dar mai ales pentru transmiterea Harului Duhului Sfânt asupra preoţilor iar prin aceştia enoriaşilor lor. Episcopul bisericii din Efes  este atenţionat de Domnul Iisus Hristos, să se pocăiască pentru greşelile sale şi să revină la faptele cele bune pe care le făcea  înainte.  Dacă nu va face acest lucru, biserica lui riscă să se destrame, iar Harul Duhului Sfânt, reprezentat prin sfeşnicul mereu arzător care este lumina ei, va pleca din ea.

            6   Ai însă partea bună că urăşti faptele nicolaiţilor, pe

                 care le urăsc şi Eu.

            7  Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor:

                Celui ce va birui  îi voi da să mănânce din pomul vieţii,

    care este în raiul lui Dumnezeu.

     Nicolaiţii erau membri ai unei secte din Efes, care încă mai practicau forme de idolatrie şi libertinajul erotic.

      În următorul verset Domnul promite creştinilor care vor învinge păcatele şi vor ţine în continuare dreapta credinţă, că vor mânca din pomul vieţii existent în rai şi vor avea viaţa veşnică.

          8   Iar îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice

               Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel care a murit şi a

               înviat:

          9   Ştiu necazul tău şi sărăcia ta, dar eşti bogat, şi hula  

               din partea celor ce zic despre ei înşişi că sunt iudei şi

               nu sunt, ci sinagogă a satanei.

     Smirna, astăzi poartă denumirea de Izmir,  care este un mare oraş port al Turciei la marea Egee, din vestul Asiei Mici, la 74 km nord de Efes. 

     În aceste versete vedem că sărăcia materială a celor din Smirna  este invers proporţională cu bogăţia lor spirituală. Domnul Iisus Hristos apreciază acest lucru. Cei care hulesc biserica şi prin ea, comunitatea creştină din acest oraş, sunt iudei doar cu numele.

           

          10   Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul

                 va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi

                 veţi avea necaz zece zile. Fii credincios  până la

                 moarte şi îţi voi da cununa vieţii.

          11  Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor:

                Cel ce biruieşte nu va fi vătămat  de moartea cea de-a

                 doua.        

  

     Zece zile este o perioadă scurtă şi de aceea, Mântuitorul îi îmbărbătează să rabde aceste zile pentru că vor scăpa neatinşi. Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de a doua, deoarece va avea sufletul curat şi viu încă din viaţa de pe Pământ. Cei găsiţi cu sufletul viu vor sluji Domnului în cetatea sa, după cum vedem mai târziu în această scriere.

          12   Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice  

                 Cel ce are sabia ascuţită de amândouă părţile:

          13   Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii

                 numele Meu şi n-ai tăgăduit  credinţa Mea, în zilele lui

                 Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la            

                 voi, unde locuieşte satana.

     Pergamul este un vechi centru comercial şi cultural al antichităţii. Ruinele vechiului oraş au fost descoperite la  1872 şi multe din statui, coloane şi alte obiecte, au luat calea Berlinului, unde se află un muzeu al acestui oraş antic.  La vremea sa, acest oraş era un centru important închinat cultului lui Zeus şi avea ca protectoare pe zeiţa Atena. Tot aici au fost ridicate şi alte temple, unde se săvârşeau ritualuri păgâne. Pentru păgânismul său oraşul mai era denumit şi locaş al satanei. Învăţaţii din acest oraş,  au dezvoltat o importantă bibliotecă, care rivaliza cu biblioteca din Alexandria şi o renumită şcoală medicală.

Al doilea verset prezentat mai sus, îl prezintă pe Antipa ca mucenic creştin, omorât în acest oraş, pentru mărturia credinţei sale în Domnul Iisus Hristos.

           14    Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo pe unii

                   care ţin învăţătura lui Balaam, cel ce învăţa pe Balac

                   să pună piatră de poticneală înaintea fiilor lui Israel,

                   ca să mănânce carne jertfită idolilor şi să se dea

                   desfrânării.

           15   Astfel ai şi tu pe unii care, de asemenea, ţin  învăţătura

                  nicolaiţilor.

           16   Pocăieşte-te deci, iar de nu, vin la tine curând şi voi

                  face cu ei război, cu sabia gurii Mele.

În unele scrieri, Balaam este numit Valaam, personaj al Vechiului Testament, care era un  renumit vrăjitor. Balac, care era un mare conducător militar si politic din acea vreme, îi cere lui Valaam vrăjitorul, să blesteme poporul lui Israel, adică poporul lui Dumnezeu de trei ori pentru a-l putea învinge mai uşor în luptă.  Vrăjitorul, cu toată priceperea lui nu a reuşit. Mai mult, blestemele care vroia să le spună s-au transformat în binecuvântări. Iată fragmente din discuţia lor, aşa cum este consemnată în Biblie în  Numerii, a patra carte a lui  Moise cap. 23:

          23    Pentru că nu este vrăjitorie în Iacov, nici farmece în  

                  Israel, la vreme se va spune lui Iacov şi lui Israel; cele

                  ce vrea să plinească Dumnezeu!

    25    Zis-a Balac către Valaam: "Nici de blestemat să nu-l  

            blestemi, nici de binecuvântat să nu-l binecuvântezi".

    Acest popor nu trebuia nici blestemat nici binecuvântat, pentru ca nu cumva să se întărească.       

    

          17   Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor:

                 Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă Hrană

                 cerească şi-i voi da lui o pietricică albă  şi pe 

                 pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie,

                 decât primitorul.

  

      Acest verset  vorbeşte de Hrana cerească primită de credincioşilor creştini, care hrăneşte sufletele şi le vindeca trupurile. În plus ei vor primi şi o pietricică albă ca simbol al păcii şi  biruinţei. Pe această pietricică stă scris un nume nou, pe care nimeni nu îl ştie, decât primitorul. Acesta este numele ceresc cel nou a Domnului Iisus Hristos, care îl va avea la a doua venire pe Pământ, când va conduce toate popoarele. 

3. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, scrisorile             

         către cele şapte biserici

 

    Începând cu acest capitol, versetele Apocalipsei sunt scrise înclinat, pentru a le evidenţia de restul textului. Prezentarea versetelor se face în ordinea lor, însoţite de scurte comentarii pe care le credem necesare pentru o mai bună înţelegere a conţinutului lor. La ele am adăugat şi alte citate din Biblie cât şi din alte surse de informare. Această abordare încearcă să creeze o imagine dinamică asupra multitudinii de mesaje venite din trecut spre viitor.

    Pentru Sfântul Ioan Teologul, viitorul prezentat în Apocalipsă însemnă o succesiune de evenimente majore care urmează să se petreacă pe Pământ după  anul terminării scrierii ei.      

    În anul 2015, noi înţelegem viitorul ca suma evenimentelor care se vor petrece pe Pământ, la care vom fi  martori noi şi urmaşii noştri. Privind înapoi către anul scrierii Apocalipsei, sau mai precis, după înălţarea la ceruri a  Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vedem din trecut spre viitor. De aici apare posibilitatea unor prefigurări a vremurilor viitoare având ca bază de plecare această minunată scriere.

          Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.1

     Ioan trimite urări de bine la şapte Biserici. În Patmos are cerească arătare. El vede pe Fiul Omului între şapte sfeşnice, având în mâna dreaptă şapte stele.

           1  Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o
               Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
               petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului
               Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
           2  Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui
               Iisus Hristos, câte a văzut.
           3  Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele  
               proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci  
               vremea este aproape.        

     În marea sa dragoste de oameni, Domnul Iisus Hristos arată  cele ce vor fi pe Pământ Sfântului Ioan Teologul. Acest lucru îl face direct Măntuitorul, sau un înger  trimis special, care explică autorului ce aude şi ce vede.

Aşa cum vom vedea mai târziu, cartea prezintă Planul lui Dumnezeu pentru omenire, în care se prevăd evenimentele cele mai importante de pe Pământ, venirea şi desfăşurarea Zilei Domnului, după care judecarea tuturor oamenilor şi a îngerilor căzuţi. În vremea propovăduirii sale,  Iisus Hristos a afirmat prin vocea Sfinţilor Apostoli, că acest plan,  nu era cunoscut la acea vreme decât de Dumnezeu tatăl, aşa cum este scris în, Sfânta Evanghelie după Matei la cap. 24:

        36   Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii

               din ceruri, nici Fiul, ci numai  Tatăl.

   Aşa cum vedem din verset nimeni din cer sau de pe Pământ nu ştie concret data şi ora când va începe Ziua Domnului. 

   După înălţarea Sa la cer, aşa cum o să vedem în capitolele viitoare, Dumnezeu dă planul său referitor la evoluţia omenirii, Mielului înjunghiat, adică Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a fi desfăcut şi arătat în împărăţia cerurilor. Prin marea sa dragoste pentru noi, El îl vesteşte şi oamenilor prin Sfântul Ioan Teologul.     

          4   Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har
               vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce
               vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea  
               scaunului Lui,
  

     În acest verset este vorba, de provincia romană Asia din vestul Asiei Mici, cu capitala la Efes. În această provincie se găseau cele şapte biserici despre care se vorbeşte în continuare. Folosirea sintagmei Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine,  arată

lipsa de temporalitate a fiinţei Lui Dumnezeu. El este deasupra timpului nostru, pentru că trecutul, prezentul şi viitorul se regăsesc în persoana Lui. În Vechiul Testament în  Ieşirea – A doua carte a lui Moise la cap.3 se spune:

          14   Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce

                 sunt". Apoi i-a zis: "Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce

                 este m-a trimis la voi!"

     Cele şapte duhuri din versetul Apocalipsei, sunt cei şapte îngeri care stau în faţa tronului lui Iisus Hristos şi care Îl servesc neîncetat. Cifra şapte ca şi multipli ai acesteia, reprezintă perfecţiunea, dar şi numărul de evenimente de un anumit tip ce se petrec în Biblie.

           
            5   Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi
                 născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului.
                 Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele  
                 noastre, prin sângele Său,
            6   Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi
                Tatăl Său, Lui fie slava şi  puterea, în vecii vecilor.
                Amin!

     Despre învierea lui Iisus Hristos, iată ce ne spune în Epistola întâia către Corinteni Sfântul Apostol Pavel la cap.15:

      20   Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură

             (a învierii) celor adormiţi.

Domnul Iisus Hristos ne-a dezlegat de păcatele noastre şi este „Pârga celor adormiţi”, fiind primul fruct al învierii din morţi, adică primul om înviat din morţi. El deschide drumul învierii drepţilor, iar această lucrare minunată a devenit certitudine pentru toţi creştinii.

            7  Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor
                vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui,
                toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
            8  Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce
                este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
            9  Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la
                suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în
                insula ce se cheamă Patmos,  pentru cuvântul lui
                Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.

La a doua  venire, Domnul Isus Hristos va veni cu norii slavei şi oricine îl poate vedea. Venirea se petrece pe pământ în planul fizic, nu în planul transcendental. El vine cu un nume nou,  dar ne reaminteşte despre atemporalitatea sa. Această atemporalitate nu o are decât Domnul Dumnezeu Tatăl  şi de la El, Fiul. Dumnezeu este alfa şi omega, adică începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor a universului şi este Atotţiitorul lui.  Prin El există acest univers. Alfa şi omega sunt literele de început şi de sfârşit din alfabetului grec.