4. Priveliştea cerească, cartea cu şapte peceţi

4. Priveliştea cerească, cartea cu  şapte peceţi

        Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 4

Priveliştea cerească. Tronul lui Dumnezeu cu douăzeci şi patru de bătrâni şi cu patru heruvimi.

            1   După acestea, m-am uitat şi iată o uşă era deschisă în
                 cer şi glasul cel dintâi – glasul  ca de trâmbiţă, pe care
                 l-am auzit vorbind cu mine – mi-a zis: Suie-te aici şi îţi                    
                 voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea.

     Din primul verset al acestui capitol, Sfântul Ioan Teologul este anunţat de îngerul însoţitor, că din acest moment începe prezentarea lucrurilor viitoare, care urmează să se întâmple după momentul arătării acestei viziuni. Aşa cum am mai spus, dacă luăm în considerare exilul său din insula Patmos, impus de împăratul Domiţian , Sfântul Ioan a scris această lucrare în  jurul anului 95 d.Hr. Putem crede că evenimentele descrise de aici înainte, „cele ce trebuie să fie după acestea”, se referă la evenimente care vor veni după anii lui de exil, trecând cu mii de ani de timpurile noastre.

            2   Îndată am fost în duh; şi iată un tron era în cer şi pe
                 tron şedea Cineva.
            3   Şi Cel ce şedea semăna la vedere cu piatra de iasp şi de
                 sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu,
                 cu înfăţişarea smaraldului.

     Scriitorul acestei minunate lucrări, descrie vederea Slavei şi Tronului lui Dumnezeu, cu descrierea culorilor în care el a văzut acestă impresionantă imagine. Piatra numită iaspis este de culoare roşu cărămiziu. sardiu a doua  piatră, este de culoare roşu brun, iar curcubeul din jurul Tronului ceresc este de culoare verde, a smaraldului.

            4   Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau tronul şi pe
                scaune douăzeci şi patru de bătrâni, şezând, îmbrăcaţi
                în haine albe şi purtând pe capetele lor cununi de aur.

     Bătrânii care stau pe scaunele sau tronurile descrise şi în alte lucrări, izvorăsc iubirea şi înţelepciunea cunoaşterii divine, la cea mai înaltă treaptă a ierarhiei cereşti.           

Asupra numărului bătrânilor ei pot fi cei 12 patriarhi ai Vechiului Testament şi cei 12 Apostoli din Noul Testament, ca o descriere unitară a celor două  testamente pe care Dumnezeu le-a încheiat cu poporul lui Israel, ca popor ales. O altă interpretare mai puţin plauzibilă spune că aceşti bătrâni  pot fi cele 24 de ordine sacerdotale arătate în Cartea întâi Paralipomenia cap.24, 1-19 care se mai numeşte şi Întâia Carte a Cronicilor.

      Bătrânii participă la slăvita adunare Dumnezeiască, pe care o laudă împreună cu îngerii.

              5   Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi şapte
                   făclii de foc ardeau înaintea tronului, care sunt cele
                  şapte duhuri ale lui Dumnezeu,

 

Tot pe prima treaptă a ierarhiei cereşti, împreună cu scaunele sau tronurile în care stau înţelepţii, sunt şi cele şapte făclii, adică cei şapte Serafimi, duhurile care ard şi încălzesc prin credinţa lor, după descrierea şi aşezarea lor în faţa tronului lui Dumnezeu. Aşa cum ne desluşeşte Sfântul Dionisie Aeropagitul în Opere complete la pag 23, „numele de Serafim arată prin descoperire, mişcarea neîncetată şi nesfârşită a lor în jurul celor dumnezeieşti şi căldura şi iuţimea şi mai mult decât fierbinţeala şi pururea lor mişcare, apropiată, neobosită şi neclintită de Dumnezeu.”  

  
            6   Şi înaintea tronului, ca o mare de sticlă, asemenea cu
                  cristalul. Iar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului
                  patru fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi.
            7   Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă
                  asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a
                  patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară.
            8   Şi cele patru fiinţe, având fiecare din ele câte şase aripi,
                 sunt pline de ochi, de jur împrejur şi pe dinăuntru, şi
                 odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, 
                 Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi
                 Cel ce este şi Cel ce vine.

     După descrierea făcută celor patru fiinţe,  vedem descrierea Heruvimilor, care şi ei, se găsesc pe  cea mai de sus treaptă a ierarhiei cereşti, împreună cu Serafimii şi cu Scaunele sau Tronurile cereşti.

Aşa cu arată Sfântul Dionisie Aeropagitul în Opere complete, în capitolul despre ierarhia cerească la pag 24 spune că, „numele Heruvimilor arată puterea lor cunoscătoare şi de Dumnezeu văzătoare şi primitoare a darului cel mai înalt al lumii, capacitatea vederii măreţiei dumnezeieşti în cea dintâi putere lucrătoare a acesteia …” 

În alte lucrări din perioada patristică, aceste fiinţe au fost asemănate cu cei patru apostoli: Matei, Marcu, Luca şi Ioan, fapt ce a influenţat arta creştină.  

            9   Şi când cele patru fiinţe dădeau slavă, cinste şi  
                 mulţumită Celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în
                 vecii vecilor,
          10   Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, căzând înaintea
                 Celui ce şedea pe tron, se închinau Celui ce este viu în
                 vecii vecilor şi aruncau cununile lor înaintea tronului,
                 zicând:
          11   Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti
                 slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate 
                 lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.

Duhurile, Bărtânii, Heruvimii şi Serafimii, cu toţii dau slavă lui Dumnezeu cel care a zidit universul prin Cuvântul Lui şi I-a dat viaţă prin Duhul Lui Sfânt, prin care se menţine în viaţă şi va rămâne în viaţă prin El, aşa cum ne arată şi Sfântul Apostol Ioan cap.1:

            3   Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut
                 din ce s-a făcut.

Aşa este, acum oamenii care caută „Particula Lui Dumnezeu” afirmă că au găsit-o, dar de fapt Dumnezeu este pretutindeni, este în noi şi noi în El. Universul fizic cunoscut ca şi universurile necunoscute nouă sunt  ţinute toate prin Cuvântul Lui.  

     Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 5

     Cartea cu şapte peceţi este dată Mielului. Mielul este lăudat cu cântări cereşti.

            1  Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe
                tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu
                şapte peceţi.
            2  Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare:
                Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate
                peceţile ei?
            3  Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu
                putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea.    
            4  Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic
                să deschidă cartea, nici să se  uite în ea.

      În timpurile acelea cartea nu avea forma pe care o cunoaştem azi, o suprapunere de file de un anumit format, între două coperţi dreptunghiulare din carton sau alte materiale. În  antichitate cartea era o lungă foaie de pergament, papirus sau aramă, scrisă pe o faţă, sau pe ambele feţe, care era strânsă sub formă de sul.

     Peceţile sau sigiliile erau puse pentru a nu permite desfacerea sulului şi citirea textului fără ruperea lor. Peceţile arată caracterul înalt al autorităţii Celui care a scris această carte, care era necunoscută atât în cer cât şi pe Pământ. Nimeni nu avea dreptul să rupă peceţile şi să citească planul lui Dumnezeu, scris pentru omenire.  

           
            5   Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit
                 leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să
                 deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

    

    Vedem că este vorba de Domnul Iisus Hristos, aşa cum este descris în profeţia patriarhului Iacob din cap.49, „Facerea”:

            9   Pui de leu eşti, Iudo, fiul meu! De la jaf te-ai întors... El
                 a îndoit genunchii şi s-a culcat ca un  leu, ca o leoaică...
                 Cine-l va deştepta?
          10   Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din
                 coapsele sale, până ce va veni  împăciuitorul, Căruia se
                 vor supune popoarele.       

     Mântuitorul nostru Domnul Iisus Hristos este menţionat de multe ori în Apocalipsă cu numele de Miel. Între cele două versete se vede diferenţa dintre imaginea de forţă dată de asemănarea cu Leul, din Vechiul Testament şi nevinovăţia şi sacrificiul său, prin comparare cu Mielul, în Noul Testament.

            6   Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în
                 mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi 
                 care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele           
                 şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

     Jertfa Domnului Iisus, pentru păcatele noastre, este asemănată cu cea a unui miel şi a fost proorocită cu mult timp înainte de proorocul  Isaia în cap. 53:

            7   Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa;
                  ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de
                  glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura
                  Sa.
            8    Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul
                  Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa
                  Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre
                  moarte.

       La fel ne spune şi Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1:

     18  Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu

            aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă,  

            lăsată de la părinţi,

     19   Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel

            nevinovat şi neprihănit,

     20   Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii,

            dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru  

            voi,

           

       În versetul Apocalipsei prin „… şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul” vedem marea descoperire a unei taine şi anume, că prin cei şapte ochi ai săi, Mielul adică Domnul Iisus Hristos are acces direct ca şi Dumnezeu la toate câte fac oamenii. Acest lucru arată conexiunea permanentă cu  realitatea noastră fizică. Despre cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, care cutreieră pământul ne vorbeşte şi proorocul Zaharia la cap.4:

            10  Căci cine a dispreţuit vremea acestor începuturi mici?
                  Ei se vor bucura văzând cumpăna zidarului în mâna lui
                  Zorobabel. Iar aceste şapte (candele) sunt ochi
                  Domnului care cutreieră tot pământul".

            7   Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe
                 tron.
            8   Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi
                 patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având
                 fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt
                 rugăciunile sfinţilor.
            9   Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei
                 cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost
                 înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele
                 Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi
                 neamul;
          10   Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi  
                 vor împărăţi pe pământ.

     Cei douăzeci şi patru de bătrâni înţelepţi cântă un nou imn de slavă nemaiauzit până acum în cer, prin care preaslăvesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Iisus Hristos, care, prin sângele Său a răscumpărat oamenii de pe Pământ. Alăutele din mâinile bătrânilor sunt instrumente muzicale care scot sunete prin ciupirea corzilor, asemănătoare harfelor, dar mai mici ca dimensiuni.

 În acest tablou au în mâini şi cupe de aur, care conţin rugăciunile sfinţilor, care se ridică ca fumul tămâii înaintea Tronului ceresc. „Ca fumul tămâiei să se ridice ruga mea înaintea ta Doamne” zice foarte frumos psalmistul.

          11  Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur  
                împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era
                numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii,

     Fiind în duh prezent la această mare adunare, alături de heruvimi, serafimi şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau pe cele douăzeci şi patru de scaune, autorul mai aude şi mii de glasuri de îngeri care erau şi ei prezenţi.

            12  Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat
                  ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi
                  cinstea şi slava şi binecuvântarea.
            13  Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub
                  pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea le-am
                  auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului fie
                  binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii
                  vecilor!
            14  Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi
                  se închinară.

  

    Toţi cei prezenţi sunt bucuroşi că Vrednic este Mielul cel înjunghiat, adică Domnul Iisus Hristos, să ia puterea, înţelepciunea, tăria, cinstea şi slava, pentru a putea desface cartea cu cele şapte peceţi.  Vedem că toată făptura care este în cer, pe pământ şi sub pământ şi în mare au zis că Lui Dumnezeu şi Fiului Său Domnului Iisus i se cuvin binecuvântarea, cinstea, slava şi puterea în veci. Amin!