6. Pecetluirea celor o sută patruzeci si patru de mii
         din   fiii lui Israel

       Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 7

      Pecetluirea a o sută şi patruzeci şi patru de mii din seminţia lui Israel.

 Acţiunea din versetele acestui capitol, este scrisă în două zone de univers, diferite temporal. Prima zonă este cea în care se arată precis numărul fiilor lui Israel care vor primi în acest moment, pecetea Dumnezeului cel Viu aici, pe Pământ.  A doua zonă, diferită temporal de prima, prezintă mulţimea oamenilor din popoarele şi neamurile ajunse în cer, altele decât poporul lui Israel, care se adună la judecata de apoi, la o oarecare distantă temporală de însemnarea oamenilor vii de pe Pământ.

 Se pune întrebarea firească, pot oamenii să cunoască când au loc aceste evenimente?

Doar Dumnezeu ştie asta, pentru că a Lui este Împărăţia Cerurilor şi a Pământului, Cartea cu cele şapte peceţi şi tot Universul în manifestarea sa. La deschiderea peceţilor, Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu şi toţi cei de faţă, află această succesiune şi prin marea sa milostivire faţă de noi, ne transmite aceste date prin Sfântul Ioan Teologul.

              1 După aceasta am văzut patru îngeri, stând la cele
                 patru unghiuri ale pământului, ţinând cele patru
                 vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ,
                 nici peste  mare, nici peste vreun copac.

    

     La scară planetară vânturile bat continuu înconjurând pământul, deasupra celor două emisfere terestre, făcând schimb permanent între ele de mase de aer şi vapori de apă, asigurând astfel echilibrarea temperaturilor, primenirea aerului şi circulaţia apei în atmosferă, toate acestea fiind vitale vieţii.

     Cele patru vânturi permanente ale planetei sunt alizeele care bat din  nord – est, în emisfera nordică şi de la sud – est în emisfera sudică şi musonii de vară şi de iarnă, din Oceanul Indian şi respectiv din zona asiatic -  siberiană. Ele influenţează partea de sud a Asiei în marea Arabiei, Africa occidentală şi mai slab ţărmurile Mării Ohotk, Mării Negre, Marii Caspice.

     Vânturile, aceste uriaşe mase de aer care se află în permanentă mişcare,  pierd treptat din viteza medie, în mod inexplicabil, lucru care alertează în prezent comunitate ştiinţifică.

     Trebuie remarcat că  acest verset nu se referă la vânturile cauzate de mişcarea maselor de aer, ci la mişcarea ideilor credinţelor şi a convingerilor care acţionează în sufletele şi minţile maselor de oameni, asemenea vânturilor din natură. Acestea determină curente revoluţionare, mari mişcări sociale, războaie şi un număr considerabil de refugiaţi. În ochii lumii se vorbeşte despre ciocniri între culturi şi credinţe diferite, dar realitatea este alta. 

     Despre vânturile ţinute de cei  patru  îngeri din primul verset al capitolului acesta ne vorbeşte şi proorocul Daniel în profeţiile sale din cap. 7 intitulat „Vedenia lui Daniel, în care se arată cele patru fiare”.
            2   Daniel a început a grăi, zicând: "Văzut-am în vedenia
                 mea din timpul nopţii cum cele patru vânturi ale cerului
                 au sfredelit marea cea necuprinsă.  
    Cele patru vânturi care devin libere, agită mulţimi mari de oameni, asemănate cu marea prin  mişcarea permanentă a valurilor.

     După cum arată „Apocalipsa Sfântului Ioan, un comentariu ortodox”, de Arhiepiscop Avarichie Tauşev, la pag.129, este citat Sfântul Andrei al Cezareei, care ne spune despre acest verset că este: „ o dovada clară în ceea ce priveşte încetarea subordonării legilor creaţiei ( a ordinii naturale) şi inevitabilitatea răului, întrucât tot ce creşte pe pământ, înmugureşte şi se hrăneşte prin suflare de vânt ; …credem că toate acestea se vor petrece în toată amploarea lor la venirea lui Antihrist, nu numai în ţinutul Iudeilor, ci pe întreg pământul, din cele patru colţuri ale lui, unde spune el, vor sta îngerii care vor împlini o slujire mai înainte atribuită lor de Dumnezeu, însă necunoscută nouă (Sfântul Andrei, cap.19)”  

            2    Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul
                  Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a
                  strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora
                  li s-a dat să vatăme pământul şi marea,

În Biblie mai este descrisă însemnarea populaţiei din Ierusalim cu pecetea viului Dumnezeu, de proorocul Iezechil în cap. 9 „Pierderea nelegiuiţilor şi cruţarea celor însemnaţi”.

            2   Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte,
                 veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa
                 ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de
                 în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind,
                 s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă.
            3   Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe
                 heruvimul pe care se afla la pragul casei. Şi a chemat
                 Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea
                 la brâu unelte de scris,
            4   Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin
                 Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau"
                 care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe
                 frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza
                 multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui".

     Acţiunea de pecetluire despre care vorbeşte Apocalipsa, nu este strict limitată doar la oamenii din Ierusalim, ci la fiii lui Israel,  răspândiţi pe tot Pământul.

            3   Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii,
                 până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii
                Dumnezeului nostru.

Acest verset aduce aminte de accidentul nuclear de la Cernobîl din Ucraina, din noaptea de 26 aprilie 1986 considerat cel mai catastrofal accident din istoria centralelor nucleare, până la cel din 2011 de la Fukushima, Japonia. Şirul de explozii  a distrus învelişul de beton al reactorului nr. 4. A urmat  un violent incendiu, care a lansat în atmosferă un nor de câteva tone de materiale radioactive. În acel moment cred că toţi oamenii care aveau cunoştinţă despre accident s-au rugat teribil la Dumnezeu ca vântul să nu bată, lucru care a ajutat la depunerea în zone apropiate a 60% din materialele radioactive. În schimb vântul de înălţime a deplasat gazele radioactive pe mari întinderi, determinând ploi radioactive la distanţe apreciabile faţă de centrul exploziei. Impactul accidentului asupra oamenilor a fost estimat la mii de morţi şi peste 2 milioane de cazuri de cancer datorită radioactivităţii. Norul s-a deplasat prin Ucraina, Belarus, vestul Rusiei , Polonia, Cehia , Austria mai puţin sudul Germaniei după care vântul s-a întors şi a deplasat norul către România, Bulgaria, Turcia şi Grecia. La noi în ţară au crescut brusc numărul deceselor datorate cancerului, provocat de creşterea nivelului general de radiaţii.  Praful radioactiv nu a persistat în aer, ci s-a depus progresiv pe sol într-un strat neuniform şi din acest motiv găsim şi azi zone în care nivelul radiaţiilor este semnificativ crescut faţă de limitele normale.

În 2011, datorită puternicului seism de 8,9 grade, dar şi valului tsunami care l-a urmat, s-a produs un alt mare accident nuclear la Fukushima, în Japonia. Aici, emisiile de abur radioactiv în atmosferă au fost mult mai importante decât  la Cernobîl, de câteva sute de ori mai mari, dar vântul care bătea către Japonia şi   China s-a oprit după care s-a întors şi astfel norul a fost dus şi dispersat, deasupra oceanului Pacific prin mila lui Dumnezeu. În mod inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă, vântul care bătea dinspre ocean către uscat, în  momentul exploziei, s-a întors brusc, după care a bătut slab dinspre uscat spre ocean dispersând norul radioactiv, fapt care a scăpat Japonia de o gravă poluare. Dacă vântul ar fi bătut cu putere chiar şi pe această din urmă direcţie sigur norul ar fi ajuns pe coastele Americii de Nord şi Americii de Sud cauzând mari probleme, putând chiar înconjura emisfera nordică cu ploi radioactive.   

     În concluzie, atât în cazul unor grave accidente la centralele nucleare, existente în număr mare pe glob, dar şi în cazul unui război nuclear, deplasarea norului radioactiv poate determina mari pierderi umane şi distrugeri ale solului pe suprafeţe mari de teren.

  

            4   Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi
                 patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui
                 Israel:
            5   Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii de pecetluiţi;
                 din seminţia lui Ruben douăsprezece mii; din seminţia
                 lui Gad, douăsprezece mii;
            6   Din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia
                 lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase,
                 douăsprezece mii;          
            7   Din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din
                 seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui
                 Isahar, douăsprezece mii;
            8   Din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din
                 seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia
                 Veniamin, douăsprezece mii de pecetluiţi.  

Aceştia sunt „vii”, deoarece şi-au păstrat sufletele curate prin faptele şi credinţa lor  în Dumnezeu şi în Domnul Iisus Hristos. În Epistola către Romani Sfântul Apostol Pavel în cap.9, ne spune:

            27   Iar Isaia strigă pentru Israel: "Dacă numărul fiilor lui
                   Israel ar fi ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui.

Iată această „rămăşiţă”, numără după cum arată versetul Apocalipsei, doar o sută patruzeci şi patru de mii de oameni. 

          
             9  După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe
                 care nimeni nu putea s-o  numere, din tot neamul şi
                 seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea
                 tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe
                 şi având în mână ramuri de finic.
           10  Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea
                 este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron,
                  şi de la Mielul.

      Pe lângă aceştia vor fi însemnaţi ca să rămână vii  şi mulţime mare de oameni din toate neamurile şi limbile, care au credinţă în  Dumnezeu şi în Domnul Iisus Hristos. Faptul că nu se indică în mod expres un factor de mărime, mă face să cred că, numărul lor va fi foarte mare.

Fără tăgadă, mulţi necredincioşi din toate neamurile, vin la credinţa adevărată după necazurile rostuite pe pământ, dar mai ales după necazul cel mare în care Antihrist pentru scurt timp va conduce lumea; ei s-au adăugat celor pecetluiţi ca „vii” .

Referitor la acest lucru, iată ce ne spune Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel , 11

          25   Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina

aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că

                 împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra
                 tot numărul neamurilor.
          26   Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris:
                 "Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta
                 nelegiuirile de la Iacov;
           27  Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica
                 păcatele lor".
     Înţelegem că, până nu vor intra în împărăţia cerurilor, tot numărul neamurilor, adică toţi oamenii găsiţi vii sufleteşte din popoarele care nu fac parte din seminţia lui Israel,  poporul lui Israel nu va fi în totalitate curăţit şi mântuit.

Revenind la textul biblic, vedem în versetul nr.9, că  la cereasca adunare, apar oameni „îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic”. Explicaţia este dată în versetele de mai jos. Ramurile de finic sunt ramurile înflorite de salcie, cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim şi vestesc în cer curăţirea lumii şi înnoirea ei.

          11   Şi toţi îngerii stăteau împrejurul tronului bătrânilor şi
                 al celor patru fiinţe, şi au căzut înaintea tronului pe
                 feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
          12   Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea
                 şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria fie   
                 Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!
          13  Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis:
                 Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt
                 şi de unde au venit?
          14   Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia
                 sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat
                 veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele  Mielului.

   

Strâmtoarea cea mare se referă la zilele venirii lui Antihrist la putere pe întreg Pământul, când va începe marea prigoană a celor ce cred în Dumnezeu, în Domnul Iisus Hristos şi în Sfântul Duh.  

Hainele albe arată curăţenia spirituală în manifestare, a sufletelor martirilor şi a credincioşilor, care dovedesc credinţă  prin faptele lor şi care  rabdă până la capăt prigoana cea din urmă. Albirea hainelor în sângele Domnului Iisus Hristos are sensul de curăţarea sufletelor noastre.

      Cei botezaţi, care participă la Sfânta Liturghie şi care primesc după spovedanie dezlegare pentru împărtăşanie, se împărtăşesc cu Trupul  Domnului, care este pâinea frântă  şi cu Sângele Domnului, care este vinul de împărtăşanie. Prin această taină ei curăţă sufletul de păcate, ca pe o haină de petele de mizerie adunate prin folosirea ei zilnică. Martirii omorâţi pentru mărturisirea Domnului Iisus Hristos, prezenţi în cer sub altar primesc haină albă a jertfei,  despre care am discutat in capitolele anterioare.

            15  Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi Îi

                  slujesc ziua şi noaptea, în templul Lui, şi Cel ce şade pe

                  tron îi va adăposti în cortul Său.

            16  Şi nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu

                  va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;

            17  Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte

                  pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu

                  va şterge orice lacrimă din ochii lor.

     Aceşti oameni curăţiţi sufleteşte, care au sufletul curat şi viu  după moarte vor sluji ziua şi noaptea în cortul lui Dumnezeu. Ei nu vor mai flămânzi şi nu vor mai înseta, deoarece Mielul, adică Iisus Hristos le va da cele trebuitoare.