vineri, 26 august 2016

16 Un nou început, coborârea din cer a noului Ierusalim

 16  Un nou început, coborârea din cer a noului  
           Ierusalim



Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21
Cerul cel nou. Pământul cel nou. Noul Ierusalim. Douăsprezece porţi şi douăsprezece pietre de temelie. Lumina dumnezeiască în loc de soare.

            1  Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi
                şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.

Pământul, ca planetă, a intrat  într-un ciclu de transformări geofizice de mare anvergură.  Din acest motiv  marea nu mai este în locul ei, ştiut din timpul proorocirii, iar făptura însăşi va reveni la viaţă prin Cuvântul Domnului Dumnezeului nostru, nouă şi nestricată. Aşa arată şi Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel cap. 8:
            21  Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia
                  stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor
                  lui Dumnezeu.

            2   Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-
                 se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă,
                 împodobită pentru mirele ei.
            3   Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată,
                 cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu
                 ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.
            4   Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va
                 mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai
                 fi, căci cele dintâi au trecut.

Coborârea din cer a noului Ierusalim este o imagine grandioasă. Această cetate uriaşă venită din cer, are la bază Biserica Domnului Iisus Hristos, iar  înăuntrul ei sunt oameni din care se va ridica viitorul popor al Domnului Dumnezeului nostru şi El va fi cu ei. În acest fel omenirea se înnoieşte pe pământ şi un alt ciclu al vieţii pe va reîncepe. 

            5  Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe
                toate. Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice
                de crezare şi adevărate.
            6  Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sunt Alfa şi Omega,
                începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea,
                în dar, din izvorul apei vieţii.

Domnul care este atemporal, adică în afara timpului nostru, spune autorul „Apocalipsei,”  Sfântul Ioan Teologul, că toate vor fi noi pe această lume. Toţi vor bea din izvorul vieţii, aşa cum arată şi Psalmul 35 a lui David:            
            8  Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul
                desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
            9  Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea
                lumină.
Despre natura acestei ape vii, apă dătătoare de viaţă, ne lămureşte Sfânta Evanghelie după Ioan cap. 4:
          13  Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va
                înseta iarăşi;
          14  Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai
                înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în
                el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.
Apa vieţii este Harul Sfântului Duh cu care Iisus botează omenirea prin taina Sfântului Botez prin venirea sa.

            7  Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui
                Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu

Despre acest lucru  scrie şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei cap. 8: 
          10  Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui
                Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile
                Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor
                Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

            8  Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi
                ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli
                şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu
                foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.

Iată ce ne spune în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel cap. 6:
            9   Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui
                 Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici
                 închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici
                 sodomiţii, (oameni pervertiţii sexual, inclusiv 
                 homosexualii)
          10   Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii,
                 nici răpitorii ( tâlhari, jefuitori, cu sau fără violenţă,
                 escrocii, cămătarii, bancherii)  nu vor moşteni  
                 împărăţia lui Dumnezeu.
          11   Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi
                 sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus
                 Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.

             9  Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele
                 şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a
                 grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa,
                 femeia Mielului.
          10  Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi
                mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-
                se din cer, de la Dumnezeu,

Unul din îngerii care au răsturnat cele şapte cupe ale mâniei Domnului peste pământ, îl cheamă pe Sfântul Ioan Teologul şi îi arată coborârea din cer a noului Ierusalim,cetatea cea sfântă. Ea se coboară din înălţimea cerului de la Dumnezeu. 
     
            11  Având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu
                  cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede
                  cum e cristalul.
            12  Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar
                 la porţi douăsprezece  îngeri şi nume scrise deasupra,
                 care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor
                 lui Israel.

Cetatea emană prin ea însăşi lumina slavei Domnului, o lumină puternică şi curată precum cristalul, şi are douăsprezece porţi botezate cu numele seminţiilor lui Israel. Toată cetatea pare a fi construită sub influenţa numărului doisprezece sau a pătratului său. Această enormă cetate, coborâtă din cer, aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu. Ea vine din cer pe pământ unind cele două planuri, cel ceresc cu cel pământesc, unind astfel şi cele două temporalităţi într-o singură manifestare. Prin aceasta cetate se face concret legătura dintre universul nostru fizic cu universul ceresc venit in mod concret pe pământ 

            13  Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi
                  spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi.

Asta denotă direcţiile în care s-au dus seminţiile lui Israel, direcţii din care ele se vor întoarce pentru a se închina Domnului  Dumnezeului nostru şi Domnului Iisus Hristos, în Ierusalimul cel ceresc coborât pe pământ.
     
            14  Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi
                  în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece
                  apostoli ai Mielului.

Biserica lui Iisus Hristos din cer ca şi cea de pe pământ, se bazează pe acţiunea iluminatoare asupra omenirii a celor doisprezece Apostoli, aşa cum vedem că a început prin Petru, după cum se arată   Sfânta Evanghelie după Matei cap.16:
            18   Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi
                   zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
Ulterior, în Epistola către Efeseni, Sfântului Apostol Pavel în cap.2 ne mărturiseşte că toţi cei doisprezece apostoli sunt piatră de temelie împreună cu proorocii: 
      20  Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra
            cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
      21  Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă
            un locaş sfânt în Domnul,
      22  În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui
            Dumnezeu în Duh.

            15  Şi cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie      
                  de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei.
      16  Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot
            atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia:  
            douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi
            înălţimea ei sunt deopotrivă.

Cetatea are formă cubică . Prin stadii se înţelege o măsura grecească o stadie este de 184 m care, înmulţit cu douăsprezece mii de stadii dau o mărime de 2.208 km pe o latură.

            17  Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patru zeci şi patru de
                  coţi, după măsura omenească, care este şi a îngerului.
 
Putem calcula grosimea zidului după măsurile vremii , care  ar fi de 62,36 m.

            18  Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este din
                  aur curat, ca sticla cea curată.
            19 Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de
                  pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a
                  doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald,
            20  A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de
                  hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de
                  hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea
                  de ametist.

     Piatra numită iaspis este de culoare verde. Safirul, a doua  piatră, de mare duritate este de culoare albastră. A treia piatră este halcedon, adică  calcedoniu şi are culoarea roşie. A patra piatră este smaraldul considerată şi piatră preţioasă, care este de culoare verde. A cincea piatră este sardonixul care are culoarea de  roşu închis către maro. A şasea piatră  este sardiu şi are culoarea  de roşu brun. A şaptea piatră este de hristolit, adică de crisolit care este de culoare verde-gălbui translucid. A opta piatră semipreţioasă este berilul, de culoare verde. A noua este topazul, piatră de culoare galben-aurie. A zecea piatră este  hrisopras adică crisopazul care este o piatră semipreţioasă, de culoare verde. A unsprezecea  piatră este iachintul care are culoarea galben-roşiatic. Ametistul este a douăsprezecea  piatră care este un cuarţ, de culoare violetă.

            21  Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece
                  mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar.
                  Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla.

Mărgăritarele sau perlele sunt boabe rotunde şi strălucitoare, de culoare albă cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici şi care se folosesc ca podoabe de preţ.     
Referitor la cele 12 mari mărgăritare, care sunt porţi de intrare în cetate, Sfântul Andrei al Cezareii a cărui învăţătură este redată în lucrarea  „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox”, scrisă de Arhiepiscopul Averchie Tauşev, la pag. 264 spunea:  „Cele douăsprezece porţi sunt, evident, cei doisprezece ucenici ai lui Hristos, prin care noi am aflat uşa spre şi calea vieţii. Ei sunt, de asemenea, douăsprezece mărgăritare preţioase, care şi-au primit lumina şi strălucirea lor de la mărgăritarul cel de mare preţ Care este Hristos”.
  
            22   Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul  
                  Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul  este templul ei.

Lipsa templului din cetate arată că în casa Domnului Dumnezeului nostru a tot ţiitorl şi a Domnului Iisus Hristos, nu mai este necesar templul deoarece devin inutile ritualurile şi jertfele care se făceau în templul din Vechiul Ierusalim.  Cetatea însăşi şi cei ce slujesc în ea sunt ai Domnului nostru şi reprezintă prin ea însăşi sfinţenia coborâtă pe Pământ.

            23  Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să
                  o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi
                  făclia ei este Mielul.

„Acolo unde luminează soarele duhovnicesc al dreptăţii nu mai este necesar un soare material” scrie Sfântul Andrei la cap.67 aşa după cum vedem la pag. 265 în „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox” de Arhiepiscopul Averchie Tauşev. Despre această lumină se arată şi în Sfânta Evanghelie după Matei cap17 „Schimbarea la faţă”:
            2    Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa
                  Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca
                  lumina.
Despre acest eveniment, la fel mărturiseşte şi Sfânta Evanghelie după Marcu cap. 9 versetul 2, ca şi Sfânta Evanghelie după Luca cap.9:
          28   Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine
                 pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să
                 Se roage.
          29   Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi
                 îmbrăcămintea Lui albă strălucind.
Despre această mare lumină găsim o consemnare elocventă în Faptele Sfinţilor Apostoli cap. 9 „Chemarea lui Saul”:
           3   Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o
                lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
           4   Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule,
                Saule, de ce Mă prigoneşti?
           5   Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt
                Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu
                piciorul în ţepuşă.
           6   Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce
                voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în
                cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
           7   Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi,
                auzind glasul, dar nevăzând  pe nimeni.
           8   Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii
                deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în
                Damasc.
     9   Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
Vedem  că de la această lumină puternică a Mântuitorului, ochii lui Saul nu au mai putut vedea trei zile. Ulterior el a devenit  Apostolul Pavel, care a adus multă lumină şi cunoaştere profundă credincioşilor, prin desluşirile sale.

            24   Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii
                   pământului vor aduce la ea mărirea lor.
            25   Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci
                   noaptea nu va mai fi acolo.

Toţi oamenii de pe pământ vor vedea adevărul prin lumina cetăţii, iar sufletul fiecăruia se va curăţa luminând lor. Porţile cetăţii nu se vor închide pentru că pe pământ nu mai există răutate sau viclenie, iar locuitorii cetăţii sfinte nu au de cine sau de ce să se teamă. In zona în care este cetatea, nu v-a mai fi noapte, dar pe pământ ciclul noapte- zi va continua.

            26   Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor.
            27  Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e
                  dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei
                  scrişi în Cartea vieţii Mielului.

Împăraţii pământului vor renunţa la mărirea lor deşartă şi o vor da de bunăvoie conducerii sfintei cetăţi venită din cer. De aceea, cinstea şi slava neamurilor se vor da  Domnului Iisus Hristos.  Aceasta va ocârmui toate popoarele de pe pământ, prin Cuvântul Său dătător de viaţă . Cei ce vor intra pe porţile cetăţii sunt cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.  Cei păcătoşi nu pot trece prin porţile cetăţii, chiar dacă ar dori, ele acţionând ca filtre        
          

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 22
Râul şi pomul vieţii. Fericirea veşnică. Ioan este martorul credincios. Făgăduinţa şi judecata lui Dumnezeu. Venirea lui Hristos.

            1   Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e
                 cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al
                 Mielului,
            2   Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a
                 râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece
                 ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele
                 pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.

     Simbolistica râului, ca apă a vieţii, este multiplă. Apa râului poate fi interpretată ca un bun mediu de viaţă, purtător de Duh Sfânt ce izvorăşte din tronul Lui Dumnezeu.  S-a constatat că apa unui  râu, în care este dizolvată şi o cantitate de aer, este mediul ideal de transport al vieţii pe pământ. Este demonstrat ştiinţific, că apa reacţionează la cuvintele spuse din suflet, la sentimentele noastre şi are diferite comportamente în aceleaşi condiţii fizice, în funcţie de energia sufletească pe care o înmagazinează în structura ei. Apa curgătoare este purtătoare intrinsecă a viului, dar progresiv se  încărca cu toxinele noastre.
Legendele spun că apa vieţii, izvorăşte dintr-un loc necunoscut şi înconjoară planeta de 7 ori, timp în care se încarcă treptat cu negaţiile din minţile şi sufletele noastre, murdărindu-se progresiv. La terminarea drumului ea curge neagră şi tulbure, în adâncurile pământului, către iad. 
În mijlocul pieţei din sfânta cetate coborâtă din cer, Sfântul Ioan Teologul, văzătorul de taine, vede rodind pomul vieţii, pe care îl descrie. Iată ce ne spune despre acest pom şi Biblia în Facerea – Întâia carte a lui Moise în cap.2: 
            9   Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot
                 soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de
                 mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul
            cunoştinţei binelui şi răului.   
             ---
            22  Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca   
     unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu
     cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul
     vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."
            24  Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii
                  celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără
                  vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.
Aceste versete arătă că acest pom a existat din cele mai vechi timpuri, dar şi faptul că el este păzit cu străşnicie de heruvimi şi de sabie de foc după căderea în păcat a omului. Ştim acum că sabia de foc este numele Domnului Iisus Hristos, iar Heruvimii reprezintă înţelepciunea şi credinţa pe care trebuie să o avem că să putem mânca din roadele pomului vieţii, pentru a trăi în veci. Mai mult, autorul ne spune că acest pom dă roade de 12 ori pe an în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru tămăduire, adică pentru vindecarea  neamurilor.   

            3   Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi
                 al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui.
            4   Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.
            5   Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina
                 lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul
                 Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii
                 vecilor.

Despre vederea feţei Domnului ne vorbeşte şi Sfânta Evanghelie după Matei în cap. 5:
            8   Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
                 Dumnezeu.
Iar în Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan la cap.3 spune:
            2   Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi
                 nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi
                 vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum  este.
La fel ne spune şi Sfântul Apostol Pavel în cap. 13 din Epistola întâia către Corinteni:
     12  Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar
           atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci
           voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
     Aceste versete arată că în evoluţia noastră la un moment dat, dacă Dumnezeu va voi, iar noi  vom fi în acelaşi plan fizic cu el, îl vom vedea. Să ne amintim că Sfântului Apostol Pavel, domnul Iisus Hristos i s-a arătat în mod concret, pe drumul Damascului, la mulţi ani de la răstignire,  rămânând apoi orb trei zile. Din vechime, doar Proorocii şi Apostolii, foarte rar vorbesc despre Chipul lui Dumnezeu. Foarte frumos descriu acest lucru şi versetele Proorocului Isaia în cap. 60 din Vechiul Testament:
            19  Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi
                  strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi
                  pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi
                  slava ta.
            20  Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai
                  descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi
                  zilele întristării tale se vor sfârşi.


vineri, 19 august 2016

15. Sfârşitul miilor de ani şi judecata de apoi



 15. Sfârşitul miilor de ani şi judecata de apoi  

            7  Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din  
                închisoarea lui,
            8  Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele
                patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi
                să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul
                mării.
            9  Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra
                sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer
                şi i-a mistuit.   

     „ Şi dacă se va plini acea mie de ani”după Biblia din1914, sau „după mii de ani”, după Biblia din 1982,  vedem că iar Satana este eliberat din închisoarea lui, din adâncul fântânii pământului, pentru a ispiti şi a deturna de la credinţă  oamenii cei slabi ai acelor vremuri care vor veni pe pământ. Probabil că, pentru cei ce cred în Domnul Dumnezeul nostru, confruntarea cu răul are darul de a întări sufletele în credinţă, iar pentru cei ce nu cred sau tratează cu indiferenţă acest lucru, de a merge la pierzare. După o vreme, din nou păcatele oamenilor se vor înmulţi şi se  va ajunge la un conflict deschis, între oastea sfinţilor şi  oştile pe care Satana le va aduna pentru acest mare război sub conducerea lui Gog şi Magog. Aceste trupe, în majoritate vin din interiorul pământului, din ţinuturi necunoscute nouă, dar despre care anumite scrieri vechi amintesc ca ar exista din vechime.  Aceste trupe vor fi aşa de multe, „ca nisipul mării”, iar cei închişi în adâncuri s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor, dar Dumnezeu a pogorât foc peste ei şi i-a nimicit. Despre această teribilă confruntare iată ce ne spune cu mii de ani înainte, în Vechiul Testament, Proorocul Iezechiel cap.38:   
            18  Şi în ziua aceea, când Gog va veni împotriva ţării lui
                  Israel, zice Domnul Dumnezeu, mânia Mea se va
                  aprinde pe faţa Mea.
            19  Şi în zelul Meu, în văpaia urgiei Mele am zis: Cu
                  adevărat în ziua aceea va fi un  mare cutremur în ţara
                  lui Israel.
            20  Atunci vor tremura înaintea Mea peştii mării şi păsările
                  cerului, fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se
                  târăsc pe pământ şi toţi oamenii care sunt pe faţa 
                  pământului; şi se vor prăbuşi munţii, stâncile se vor
                  dărâma şi toate zidurile vor cădea la pământ.
            21  Prin toţi munţii Mei voi chema sabia împotriva lui, zice
                  Domnul Dumnezeu; sabia  fiecărui om va fi împotriva
                  fratelui său.
            22  Şi îl voi pedepsi cu ciumă şi vărsare de sânge; voi vărsa
                  asupra lui şi a taberelor lui şi asupra multor popoare
                  care sunt cu el, ploaie potopitoare şi grindină de piatră,
                  foc şi pucioasă;
            23  Voi arăta slava Mea şi sfinţenia Mea şi Mă voi arăta
                  înaintea ochilor multor popoare şi vor şti că Eu sunt
                  Domnul".

           10  Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de
                 foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul
                 mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii
                 vecilor.

Acest verset ne arată că iezerul de foc este veşnic. Acolo a fost aruncată fiara şi proorocul mincinos şi acum este  aruncat  şi Satana deoarece timpul existenţei şi acţiunii sale s-a sfârşit.
     
            11  Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe
                  el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi
                  loc nu s-a mai găsit pentru ele.

Aceste versete arată sfârşitul celui de al doilea ciclu al existenţei omenirii pe Pământ. A doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru cap. 3 spune:
            5  Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de
                demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul
                Domnului, din apă şi prin apă,
            6  Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată,
            7  Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi
                cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a
                pieirii oamenilor necredincioşi.
          10  Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor
                pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi
                pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui.
          11  Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se
                cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie,
          12  Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina
                căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile,
                aprinse, se vor topi!
Acesta este momentul împlinirii cuvântului Sfântului Apostol Petru pentru lumea în care trăim acum. Acest cataclism nu reprezintă sfârşitul timpului  de existenţă, ca planetă, a pământului. El trece doar printr-o perioadă de majore transformări, iar viaţa, cu vrerea lui Dumnezeu, poate reîncepe oricând, dar deocamdată  a fugit din faţa Domnului. Până la acest moment oamenii din stadiul actual de dezvoltare spirituală vor mai evolua mii de ani, până când toată omenirea va fi chemată să dea socoteală, la judecata finală, înaintea Domnului Dumnezeului nostru despre faptele ei.
   
            12   Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând
                   înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă
                   carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii
                   au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu
                   faptele lor.
            13  Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul
                   au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după
                   faptele sale.

Aceste versete vorbesc de învierea generală aşa cum spune Sfânta Evanghelie după Ioan cap.5:
            29   Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii
                   şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
La judecata oamenilor, toate cărţile au fost deschise pentru a se vedea şi conjunctura săvârşirii faptelor lor. Tot în acest moment se deschide şi cartea vieţii unde sunt trecuţi cei care s-au mântuit prin pocăinţa, smerenia, şi credinţa lor în Domnul Iisus Hristos şi care sunt vii şi care nu mai sunt judecaţi. Cei morţii în credinţă sunt înviaţi în cer şi judecaţi după faptele lor, marea dând morţii ei şi iadul dând morţii lor adică sufletele care după moartea fizică au ajuns acolo. Toţi aceştia au fost morţi în credinţă, deci nu au fost mântuiţi şi nu sunt trecuţi în cartea vieţii.  Iată ce ne învaţă despre învierea morţilor, Domnul  Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie după Matei cap.22:
            29  Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind
                  Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
            30  Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită,
                  ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
            31  Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus
                  vouă de Dumnezeu, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui
                  Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui
                  Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel în cap.15 „Învierea Domnului şi învierea noastră” ne învaţă:    
            47  Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel
                  de-al doilea este din cer.
            48  Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi
                  cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
            49  Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să
                  purtăm şi chipul celui ceresc.

            14  Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc.
                   Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.
            15  Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost
                  aruncat în iezerul de foc.

Şi moartea însăşi şi iadul au fost aruncate în iezerul de foc la această judecată, deoarece nu mai sunt necesare în acest plan de manifestare, iar cei găsiţi şi acum păcătoşi şi nu se căiesc de faptele lor rele, vor fi   aruncaţi în iezerul de foc, deoarece nu au putut fi scrişi în cartea vieţii. Aceasta este sentinţa finală.
  


luni, 8 august 2016

14. Invierea mortilor

14. Învierea morţilor


     Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 20
Balaurul este legat. Sfinţii se scoală la împărăţia de mii de ani. Gog şi Magog. Diavolul este prăbuşit. Judecata de apoi.
           
            1   Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia
                 adâncului şi un lanţ  mare în mâna lui.
            2   Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul
                 şi satana, şi l-a legat pe mii de ani,
            3  Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit
                deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până
                ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie
                dezlegat câtăva vreme

Autorul ne arată ducerea şi legarea în adâncul pământului a Satanei, pentru mii de ani. Această măsură a fost luată pentru ca să nu mai poată păcăli oamenii şi pretinde sufletele lor. Unele lucrări,   spun că există scrieri în care se precizează că el a fost legat doar pentru o mie de ani, de exemplu Biblia de la 1914. Despre acest loc din adânc, am mai vorbit cu ocazia comentării cap. 9 din  Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul:
            2   Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din
                 fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi
                 văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Despre legarea în fundul fântânii celei adânci a îngerilor căzuţi din cer odată cu căderea  Satanei în  „A doua Epistolă Sobornicească” a Sfântului Apostol Petru cap. 2 ni se spune:
            4   Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au
                 păcătuit, ci, legându-i cu legăturile  întunericului în iad,
                 i-a dat să fie păziţi spre judecată, Şi n-a cruţat lumea
                 veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea
                 propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei
                 fără de credinţă,
Despre aceşti îngeri căzuţi vorbeşte şi Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda cap.1:
             6  Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit
                 locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri
                 veşnice, spre judecata zilei celei mari.

            4   Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să
                 facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru
                 mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care
                 nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit
                 semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au
                 împărăţit cu Hristos mii de ani.

Tronurile sunt pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei cereşti alături de serafimi si heruvimi. Aşa cum am văzut la începutul Apocalipsei în cap.4, versetul 4, în cer erau douăzeci şi patru de scaune, sau tronuri, pe care stau sfinţii. Aceşti sfinţi vor judeca lumea, aşa cum spune şi Apostolul Pavel în Epistola întâia către Corinteni cap.6:
             2  Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea
                 este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să
                 judecaţi lucruri atât de mici?
La fel spunea şi Domnul Iisus Hristos Apostolilor în sfânta Evanghelie după Matei cap.19:
           28  Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi
                 urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea
                 pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece
                 tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui
                 Israel.
Ultima parte a versetului Apocalipsei, arată că drepţii care stau în credinţă până la capăt, vor învia şi vor împărăţi lumea împreună cu Hristos, mii de ani.  Aceasta este prima înviere în care oamenii care au fost găsiţi vii în credinţă pe pământ vor rămâne vii, iar moartea a doua care vine după această perioadă nu îi va atinge.
 
            5  Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile
                de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.
            6  Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea
                dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are
                putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos
                şi vor împărăţi cu El mii de ani.

Aceste versete explică fără dubiu că doar drepţii vor învia acum, ei primind viaţa veşnică. Cei care nu şi-au păstrat în timpul vieţii sufletul  curat, nu vor învia în urma judecăţii. Aceasta este prima judecată.  Ei vor mai rămâne în starea în care se află, până la terminarea miilor de ani. Cei găsiţi vii vor împărăţi împreună cu Domnul Iisus Hristos această lume. Iată ce spune îngerul proorocului Daniel în cap. 12 „Vedenie despre învierea morţilor şi despre Antihrist”:
   13  Şi tu mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte şi te vei scula,
         ca să primeşti moştenirea ta în vremea cea de apoi!".
La fel ne vorbeşte şi  proorocul Isaia în cap.61 din Vechiul Testament:
            1  Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns
                să binevestesc săracilor, M-a  trimis să vindec pe cei cu
                inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire
                şi celor prinşi în război libertate;
            6  Şi voi, voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai
                Dumnezeului nostru. Bunătăţile popoarelor, voi le veţi
                mânca şi cu averile lor voi vă veţi mândri.

Trupul nostru se degradează inevitabil prin uzura acumulată an de an, atât prin trecerea timpului, cât şi prin acţiunea negativă asupra lui a păcatelor noastre. Fumatul, beţia, desfrâul şi multe altele creează un stres permanent, care determină în corp apariţia bolilor, multe din ele incurabile. Ce nu prea se ştie în tumultoasa lume de azi, este faptul că fiecare păcat pe care noi îl săvârşim, ne răneşte sufletul şi induce un sentiment de adâncă tristeţe, aparent inexplicabilă. Pentru ca să reparăm această rănire a sufletului, trebuie în primul rând să renunţăm la păcat şi în acest fel putem însănătoşi  sufletul prin rugăciune, post şi spovedanie la preot.  El este singurul om care poate să ne îndrume corect pe strâmta cale către mântuire, pentru a putea  primi Sfânta Împărtăşanie, pentru vindecarea sufletului şi trupului nostru. Acest proces de curăţire trebuie să continue prin ocolirea păcatului şi prin fapte  de credinţă. Dacă nu vom face asta, sufletul nostru nu va fi găsit viu şi luminos, deci nu va putea împărăţi cu Domnul Iisus Hristos.



marți, 2 august 2016



     13. Hristos biruieşte fiara  

     Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 19
Hristos biruieşte fiara.

            1  După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de
                 mulţime multă zicând: Aliluia! Mântuirea şi slava şi
                 puterea sunt ale Dumnezeului nostru!
            2  Pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Lui! Pentru
                că a judecat pe desfrânata cea mare, care a stricat
                pământul cu desfrânarea ei, şi a răzbunat sângele
                robilor Săi, din mâna ei!
            3  Şi a doua oară au zis: Aliluia! Şi fumul focului în care
                arde ea se ridică în vecii  vecilor.
            4  Iar cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe au
                căzut şi s-au închinat lui Dumnezeu, Cel ce şade pe tron,
                zicând: Amin! Aliluia!

Mulţimile din cer exclamă: „Aleluia-”cuvânt se traduce prin „Lăudaţi-l pe Dumnezeu”, ca semn de mare bucurie pentru judecarea Babilonului. Această aclamaţie liturgică o regăsim în Vechiul Testament în Psalmii 104-106, 112-118 etc. Conducătorii acestei cetăţi, subalternii fiarei, pe lângă coruperea şi manipularea minţilor oamenilor, au instituit un  regim violent, îndreptat direct împotriva credincioşilor în Domnul Dumnezeul nostru şi în Domnul Iisus Hristos, iar mulţi din ei au murit. Aceştia sunt acum răzbunaţi.    

            5  Şi un glas a ieşit din tron, zicând: Lăudaţi pe Dumnezeul
               nostru toate slugile Lui, cei ce vă temeţi de El, mici şi
               mari.
           6  Şi am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un vuiet de
               ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice, zicând:
               Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru,
               Atotţiitorul, împărăţeşte.
Cei ce slujesc Domnului Dumnezeului nostru, mici sau mari în rangul slujirii lor şi mulţimi multe de credincioşi, dau slavă Domnului că împărăţeşte peste cerul şi pământul nostru.

            7  Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a
                venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit,
           8  Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos,
                căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor.
           9  Şi mi-a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii
               Mielului! Şi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale
               lui Dumnezeu.

Nunta este unirea făcută de Domnul Dumnezeul nostru a împărăţiei cerului şi pământului fiului Său Domnul Iisus Hristos.
Acest cer si pământ  s-a  pregătit pentru acest eveniment, asemenea unei mirese. Sfânta Evanghelie după Matei cap. 22, ne redă această pildă spusă de Domnul Iisus Hristos, când învăţa mulţimile:
           2  Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a
               făcut nuntă fiului său.

      Prin „…fericiţi sunt cei chemaţi la cina nunţii Mielului!”, se înţelege că acum vor fi fericiţi cei ce au rezistat până la sfârşit asupririi de pe pământ a fiarei şi nu s-au dezis de credinţa lor, împreună cu toţi martirii creştini din toate timpurile.
Prin distrugerea desfrânatei celei mari, Dumnezeu a dat posibilitatea oamenilor de pe pământ să îmbrace sufletele lor cu haina cea albă şi curată a credinţei, a dragostei şi a slavei faptelor vrednice cu adevărat creştineşti.
Ca material, vizonul era o stofă ţesută foarte fin, albă şi foarte scumpă, din care se făceau hainele preoţilor şi ale oamenilor bogaţi, ca simbol al bunăstării lor. Aici, Sfântul Ioan Teologul arată că sufletul credincios şi curat dobândeşte o aură, ca o haină care are cel mai mare preţ atât pe pământ cât şi în cer, asemănătoare celei de vizon din planul fizic.  

            10  Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui.  
                  Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-
                  slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus.
                  Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este
                  duhul proorociei.
   
Sfântul Ioan Teologul vrea să se închine  îngerului care i-a cerut să scrie ce vede, dar acesta l-a oprit, deoarece şi el este doar slujitor a Domnului Dumnezeul nostru. Acesta este semn de mare smerenie a îngerului. La fel şi Sfântul Apostol Petru opreşte închinarea sutaşului, adică a conducătorului militar mai mare peste o sută de soldaţi romani, aşa cum vedem din „Faptele Apostolilor” cap.10:
            25  Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i
                  s-a închinat, căzând la  picioarele lui.
            26  Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om.

Îngerul îi spune că mărturia lui Domnului Iisus Hristos, lăsată nouă prin Sfânta Evanghelie reprezintă duhul profeţiei. Această minunată scriere ne arată şi ne învaţă, cum trebuie sa fim în toate zilele noastre pentru a ne putea mântui. Acesta este marele adevăr pe care noi, cei de astăzi, trebuie să îl ştim, şi să îl urmăm.

            11  Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce
                  şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă
                  şi se războieşte întru dreptate.
            12  Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt
                  cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l
                  înţelege decât numai El.
  
     Aici vedem puterea şi măreţia lui Domnului Iisus Hristos, la a doua venire pe pământ în planul fizic al realităţii noastre. Această imagine depăşeşte cunoaşterea şi imaginaţia noastră limitată. Ochii lui au capacitatea de a arde necredincioşii şi de a-i ilumina pe credincioşi, iar pe capul lui, multele cununi reprezintă puterea cu care L-a investit Domnul Dumnezeul nostru, de a împărăţi  în cer cât  şi pe pământ. Aşa ne spune Sfânta Evanghelie după Matei cap. 28:
            18  Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-
                   s-a toată puterea, în cer şi pe  pământ.
Numele său este nume ceresc, dat de Dumnezeu, iar mintea noastră pământeană nu îl poate înţelege.

            13  Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele  
                  Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.
  
       El este Cuvântul lui Dumnezeu care transformă şi modelează permanent realitatea universului nostru, pe noi şi  planeta noastră, pământ. El este acţiunea însăşi a lui Dumnezeu în deplina manifestare asupra noastră şi a materiei înconjurătoare din care facem parte.

            14  Şi oştile din cer  veneau după El, călare pe cai albi,             
                  purtând veşminte de vizon  alb, curat.
  
Este vorba de oştile din cer care vin cu Domnului Iisus Hristos.  Caii şi hainele lor albe arată curăţenia faptelor şi a sufletelor lor. La fel ne vorbeşte şi Sfânta Evanghelie după Matei cap.16:
             27  Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu
                   îngerii Săi; şi atunci va  răsplăti fiecăruia după faptele
                   sale.

            15  Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească
                  neamurile cu ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va
                  călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu,             
                  Atotţiitorul.
   
Explicaţia despre  sabia ascuţită este desluşită în  Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 4
            12  Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai
                  ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde
                  până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre
                  încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece
                  simţirile şi cugetările inimii,
            13  Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate
                  sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa
                  Căruia noi vom da socoteală.

Lovirea neamurilor, aşa cum arată versetul de mai sus este, judecata făcută de Domnul Iisus Hristos oamenilor de pe întreg pământul. Despre păstoria neamurilor cu toiag de fier a Măntuitorului se vorbea încă din vremea Vechiului Testament. Aceasta reiese din „Psalmul al doilea  Al lui David”:
            8  Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi
                 stăpânirea Ta marginile pământului.
            9   Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului
                 le vei zdrobi!"
     
           16  Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris:
                Împăratul împăraţilor şi Domnul  domnilor.
  
Această investire care este scrisă pe coapsă Lui arată prin numele scris în acel loc, că acel Călăreţ din fruntea oştirii este  Împăratul tuturor împăraţilor lumii, aşa cum  ne spunea cu atâta timp înainte Domnul Isus Hristos.

            17  Şi am văzut un înger stând în soare; şi a strigat cu glas
                  puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre           
                  înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare 
                  al lui Dumnezeu,
            18  Ca să mâncaţi trupuri de împăraţi şi trupuri de
                  căpetenii de oşti şi trupurile celor puternici, şi trupurile
                  cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile tuturor celor
                  slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari.

     Rezultatul bătăliei dintre oştile cereşti şi oştile adunate de fiară, este prefigurat prin chemarea păsărilor de pradă şi a  animalelor pământului din zilele marii confruntări. Scopul acestei adunări este de a curăţa câmpul de bătaie de stârvurile celor ucişi, deoarece, oameni vii care să facă asta nu vor mai fi. Aceste fapte ne întăresc credinţa că această bătălie se va desfăşura efectiv. Acest apel la păsări şi animale este arătat şi de proorocii Vechiului Testament . Iată ce ne spune proorocul  Iezechiel la cap. 39:     
            17   "Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iar tu, fiul omului,spune
                   la tot felul de păsări şi tuturor fiarelor câmpului:
                   "Adunaţi-vă şi mergeţi din toate părţile, adunaţi-vă la
                   jertfa Mea, pe care o voi junghia Eu pentru voi, la
                   jertfa cea mare din munţii lui Israel şi veţi mânca acolo
                   carne şi veţi bea sânge.
            18   Carnea războinicilor o veţi mânca şi veţi bea sângele
                   căpeteniilor pământului, al berbecilor, al mieilor, al
                   ţapilor, al viţeilor şi al tuturor celor îngrăşaţi din Vasan;
La fel vorbeşte şi  Sfânta Evanghelie după Matei în cap.24:
            28   Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
     
            19   Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile
                   lor adunate, ca să facă război ce Cel ce şade pe cal şi
                   cu oştirea Lui.
            20   Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos,
                   cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei
                   ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat
                   chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în  iezerul
                   de foc unde arde pucioasă.
   
     În acest pasaj autorul Apocalipsei Sfântul Ioan Teologul, descrie în prima parte, mulţimea oştilor adunate şi numărul mare de împăraţi mobilizaţi de cele trei duhuri rele, pentru a face război oştirii cereşti. Dar lovitura pe care au primit-o  a fost năpraznică .
     Despre această bătălie iată ce ne spune şi proorocul  Zaharia în cap 14:
            3   Atunci Domnul va ieşi la luptă şi se va război împotriva
                 acestor popoare, ca în vreme de luptă, ca în vreme de
                 război.
            4   Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe
                 Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, la
                 răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la
                 răsărit la apus şi se va face o vale foarte mare şi jumătate
                 din munte se va da înapoi către miazănoapte şi cealaltă
                 jumătate către miazăzi.
            5   Şi voi veţi alerga prin valea munţilor Mei, căci valea
                 munţilor se va întinde până la locul unde Eu voi da
                 izbăvire. Şi veţi alerga cum aţi alergat de frica
                 cutremurului, în  vremea domniei lui Ozia, regele lui
                 Iuda. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi
                 sfinţii împreună cu El.
            6   În vremea aceea nu va mai fi lumină, ci frig şi ger.
            7   Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu va
                 fi nici zi şi nici noapte, ci în vremea serii va fi lumină.

Despre pedepsirea fiarei şi a proorocului mincinos ca şi  despre cei care obligau oamenii să se închine chipului fiarei , ne spune şi Sfânta Evanghelie după Matei în cap.13:
            42  Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi
                  plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
La fel spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie după Ioan în cap. 12 cu referire la lumea noastră :
           31  Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul
                 lumii acesteia va fi aruncat afară.
În „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox” scrisă de Arhiepiscopul Averchie Tauşev la pag. 237, redă ce spune Sfântul Andrei al Cezareii despre clipele din urmă ale Fiarei şi ale Profetului Mincinos „ Aceştia nu vor avea parte de o moarte obişnuită, ci ucişi fiind intr-o clipire de ochi, vor fi osândiţi la o a doua moarte în iezerul de foc”.   

            21  Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura
                  Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din
                  trupurile lor.

Categoric această bătălie se va purta concret, în planul fizic, cu mulţi morţi şi răniţi. Sumbră imagine în care păsările se satură din trupurile lor. La fel a proorocit şi proorocul Isaia în cap. 66 :
            16  Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi
                  vor fi cei ce vor cădea de  bătaia Domnului!
La fel şi proorocul Agheu în cap.2 vorbind despre această luptă ne spune.
      22  Voi răsturna tronurile regatelor şi voi nimici puterea
            regilor neamurilor şi voi trânti la pământ carele şi pe
            războinicii din ele, iar caii şi călăreţii se vor prăbuşi
            unul pe altul în ascuţişul săbiei".





marți, 26 iulie 2016


12. Judecata Babilonului

            Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 17
     Desfrânata cea mare, numită Babilonul, umblă beată de sânge ca o fiară cu şapte capete şi cu zece coarne.

            1  Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte
                cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt
                judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,
  
     Babilon, este numită cetatea în care se găsesc instituţiile bisericii apostate şi a cultului idolatric. Aici găsim apucăturile  femeii desfrânate, plină de bogăţii, dar şi de hulă.  Cei care conduc instituţiile acestei mari cetăţi, au profitat, profită, şi vor profita de slăbiciunile oamenilor. În acest fel ei conduc şi stăpânesc  popoarele, lovind mintea şi robind sufletele lor, prin cultul desfrânării, al banului şi al idolatriei, care obligă pe toţi să se închine fiarei şi chipului său.   
     Femeia desfrânată este opusul femeii care naşte, care este Biserica lui Iisus Hristos. Faptul că ea „şade pe ape multe”, înseamnă că ea a condus, conduce şi va conduce spiritual mulţimi mari de oameni. 
       Îngerul care a vărsat cupa mâniei lui Dumnezeu asupra pământului, îl cheamă pe Sfântul Ioan Teologul să vadă această  judecată şi pedepsire desfrânatei.

            2  Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce
                locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.

    Oamenii simpli au  rămas drepţi în credinţa lor, împreună cu mulţi din preoţii care păstoresc bisericile. Dar conducerea la vârf a acestei biserici, a ajutat mulţi împărăţi să vină la putere. La rândul lor ei au ajutat financiar această biserică dar au avut si profituri mari de pe urma ei. Nu trebuie uitat că politica Europei era condusă mai mult sau mai puţin discret prin dispoziţiile papale. Prin acordarea indulgenţelor contra donaţiilor în bani, oamenilor avuţi li se promitea iertarea păcatelor. În acest fel clasa conducătoare au uitat de învăţătura Lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus Hristos. La fel spune şi proorocul Ieremia din Vechiul Testament în cap.51:
            7  Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a
                îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei şi au
                înnebunit.
          13  O, tu, cel ce locuieşti lângă apele cele mari şi eşti plin de
                comori, venit-a sfârşitul tău şi măsura lăcomiei tale ţi s-a
                umplut!
     În Noul testament în  Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel la cap. 2, se arată cine conduce la vârf această instituţie a cultului idolatric:
              4  Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se
                  numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa
                  încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se
                  pe sine drept dumnezeu.
Această persoană numită Antihrist, este un om care primeşte multă putere de manipulare, constrângere şi înşelare de la Satana. Ea conduce împreună cu proorocul mincinos  şi cu conducerea biserici apostate, în cetatea numită desfrânata cea mare sau mama desfrânatelor.

            3  Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând
                pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte
                capete şi zece coarne.

    Femeia reprezintă biserica apostata care locuieşte în cetatea cea mare. Aşezarea pe fiara roşie arată rol de conducător asupra împărăţiilor subordonate acestui mare imperiu. „Şi m-a dus, în duh, în pustie,” poate arăta o zonă lipsită de oameni credincioşi.

            4  Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi
                împodobită cu aur şi cu  pietre scumpe şi cu mărgăritare,
                având în mână un pahar de aur, plin de  urâciunile şi de
                necurăţiile desfrânării ei.

     Hainele din purpură şi stofă stacojie împodobite cu pietre scumpe, reprezintă marea ei putere regală, asupra neamurilor şi popoarelor. Aceste culori sunt folosite de cardinalii de la vârful ierarhiei ecleziastice în Vatican. Asemănarea este posibil sa fie întâmplătoare. Paharul de aur din mâna ei simbolizează aceeaşi mare putere dogmatică.
  
            5  Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare,
                mama desfrânatelor şi a  urâciunilor pământului.

     În Roma antică, prostituatele erau obligate să aibă înscris numele lor pe o bentiţă, pe care o purtau pe fruntea lor. La fel, pe fruntea acestei femei, a desfrânatei celei mari, stă scris numele tainic al noului Babilon, mama desfrânatelor.

            6   Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de
                 sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat
                 cu mirare mare.
            7  Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina
                 femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte
                 capete şi cele zece coarne.

Aceste versete  arată răspunderea care apasă pe această biserică apostată, beată de sângele sfinţilor şi a mucenicilor lui Iisus. Cruciadele făcute in numele creştinismului, decimarea de populaţii întregi în care sub numele credinţei au fost jefuite. Inchiziţia care a torturat şi omorât mii de oameni a făcut mulţi martiri şi asta este doar faţa ştiută a lucrurilor.  Această imagine îngrozitoare, a creat autorului Apocalipsei mare uimire, iar îngerul, văzând asta, promite că îi va explica această taină. 

            8  Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice
                din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce   
                locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la
                întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era
                şi nu este, dar se va  arăta.

Faţă de Dumnezeu care este atemporal, aşa cum vedem din cap. 1 versetul 4 ; „Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine”, fiara este supusă istoriei şi timpului care  acţionează implacabil asupra ei. Acum în timpul prezent, spunem doar că vedem anumite configurări, care urmăresc să ducă în viitor la constituirea acestui imperiu, ca o nouă ordine mondială bazată pe o nouă religie. Acest lucru se datorează şi faptului că stăpânirea pe faţă a acestei lumi încă nu s-a arătat, dar sigur se va arăta în perioada următoare şi va sta puţină vreme, până când va fi judecată şi distrusă de Domnul Isus Hristos  la a doua venire. 

            9   Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte
                capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia.

     Cele şapte capete sunt şapte munţi, mulţi scriitori consideră că este vorba de Roma supranumită şi Babilon în vechime, oraş situat  pe şapte coline. Dar pot fi şi şapte ordine diferite ale acestui cult sau şapte biserici apostate, sau şapte împărăţi care au luat puterea cu ajutorul ei.  

            10  Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai
                  este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de
                  stat puţină vreme.
            11  Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat
                  şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.

În cartea sa „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox”, Arhiepiscop Averchie Tauşev ne spune despre aceste versete la pag. 219 că „Sfântul Andrei al Cezareei consideră cele şapte capete şi cei şapte munţi sunt şapte împărăţii care au avut o însemnătate şi o putere specială în lume: Asiria, Mezii, Babilonul, Persia, Macedonia şi Roma cu cele doua perioade…” Interesant este faptul ca ni se mai transmite o informaţie şi anume că, cel de al optulea împărat va fi dintre cei şapte, deci se confirmă faptul că el va fi macedonean, aşa cum prevestea şi proorocul Daniel. 

      12  Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece      
            împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor
            lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu
            fiara.    

Este vorba de conducători aduşi la putere de fiară, puşi să împărăţească peste 10 mari state sau ale pământului, care conduc şi aplică învăţătura şi legile ei, prigonind creştinii. Este de presupus că aceşti pseudo-împăraţi, nu vor putea sta în scaunele lor de domnie decât un anumit timp hotărât de Dumnezeu. O alta interpretare este ca aceşti zece împăraţi ar fi conducătorii celor mari zece bănci mondiale care dirijează politica si finanţele acestor mari zone economice. Ei sunt  stăpâni din umbră, sunt împăraţi fără cunună împărătească pe frunţile lor. Ei vor lua cunună de împăraţi un ceas împreună cu fiara probabil în cadrul guvernului mondial.


            13  Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor
                  o dau fiarei.
            14  Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va
                  birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul
                  împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi
                  şi aleşi şi credincioşi.

La chemarea duhurilor arătate sub forma de broaşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 16 versetul 13, trimit mare ajutor fiarei, pentru a porni război împotriva Domnului Iisus Hristos, venit a doua oară pe pământ, care va învinge împreună cu cei credincioşi .

            15  Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora
                  şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi
                  limbi.
            16  Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî
                  pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o
                  vor mânca şi pe ea o vor arde în foc.

Aşa cum am mai arătat mai sus, apele multe reprezintă popoarele peste sufletele cărora stă desfrânata, dar, în ascuns, ea va fi urâtă de oamenii simpli şi de mai marii vremii. Când va veni momentul, ei o vor ataca şi desfiinţa fizic această biserică apostată, cât şi economic prin confiscarea tuturor averilor, iar tot ce ţine de ideologia, scrierile şi chipul ei  vor arde în foc. Cei zece conducători ai celor zece mari bănci mondiale prin operaţiuni financiare indirecte, îşi vor însuşi banii şi acţiunile  băncii Vaticanului şi „o vor face pustie şi goală”.

            17 Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi
                  să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia
                 lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.
           18  Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care
                 are stăpânire peste împăraţii pământului.

Aici se relevă marele plan , anume că acei împăraţi care au dat împărăţia lor fiarei, când s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu. s-au întors împotriva conducerii bisericii apostate din cetatea numită şi Babilon.
   


        Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 18
     Vestea căderii Babilonului. Poporul Domnului să iasă din cetate! Cei care se întristează şi cei care se bucură de căderea ei.

            1  După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se  
                 din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de
                 slava lui,
            2  Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut
                Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, 
                închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare
                tuturor păsărilor spurcate şi urâte.
           3   Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut
                toate neamurile şi împăraţii  pământului s-au desfrânat
                cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor
                ei s-au îmbogăţit.

Îngerul care vine cu multă lumină şi cu o mare strălucire în jurul său semn al sfinţeniei şi puterii sale, dă lumii vestea căderii Babilonului din demnitatea de centru spiritual al lumii şi a apropiatei lui distrugeri. În el  s-au  refugiat  şi adăpostit demonii şi s-au ascuns duhurile necurate. Păsările spurcate sunt cele care nu se pot mânca, despre care spune Vechiul Testament. Păsările spurcate, într-o  interpretare actuală, pot fi oamenii fără suflet care aleargă de acolo colo deservind aceşti mulţi îmbogăţiţi demonici ai planetei. Aceştia au profitat din plin de pe urma slăbiciunilor trupului a poftelor şi minţii oamenilor. Ei au manipulat oamenii simpli şi i-au transformat în sclavi ai propriilor pofte,  murdărind astfel sufletele şi conştiinţa lor. Acest proces de pervertire a sufletelor oamenilor de pe pământ a început de mult, din negura istoriei.

            4  Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea,
                poporul meu, ca să nu vă faceţi  părtaşi la păcatele ei şi
                să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;
            5  Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu
                Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.   

Îngerul spune: ieşiţi din cetate popor ales a Lui Dumnezeu ca să nu fiţi părtaşi la păcatele celor care vieţuiesc acolo. Prin expresia 
„ poporul meu” se referă atât la urmaşi evreilor care au rămas în Roma de-a lungul istoriei cât şi la mulţi alţi oameni cu sufletul curat şi drept credincios, pentru că pedepsele sortite acestui oraş să nu îi afecteze. La fel şi Lot a fost scos înaintea dezastrului din Sodoma aşa cum spune Facerea – Întâia carte a lui Moise cap.19:
           12  Apoi au zis cei doi Oameni către Lot: "Ai tu pe cineva
                 din ai tăi aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe
                 oricine altul în cetate, scoate-i din locul acesta,
           13  Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că
                 strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi
                 Domnul Ne-a trimis să-l pierdem".
După plecarea lui Lot, Sodoma şi Gomora ca şi cetăţile învecinate au pierit lovite de ploaie de pietre, pucioasă şi foc, care au venit din cer.

            6  Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu
                măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a
                turnat, turnaţi-i de două ori.
            7  Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta
                daţi-i chin şi plângere.  Fiindcă în inima ei zice: Şed ca
                împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea
                nicidecum!
            8  Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste
                ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de
                tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o
                judecă.   

Cei care o pedepsesc aduc la îndeplinire planul lui Dumnezeu şi lor le spune îngerul, să îi dea pedeapsă dublă în paharul păcatelor ei. Pentru că mai marii acestei biserici apostate s-au crezut mai mari peste tot pământul domnind împreună cu Antihrist peste popoare după bunul plac. Ei au crezut că nimic nu îi poate atinge pe ei sau pe cetatea lor. Pedepsirea şi distrugerea ei se face într-o singură zi prin foc.

              9  Iar  împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi
                  s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept
                  pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,
            10  Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând: Vai! Vai!
                  Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că
                  într-un ceas a venit judecata ta!

Unii  împăraţi ai pământului o jelesc, pentru că odată cu căderea acestei mari metropole, o parte substanţială din  investiţiile şi finanţele lor au pierit, într-un ceas au pierit averile lor, şi interesele, influenţa şi puterea lor, zicând: vai! vai! vai !  cu multă prudenţă, ca să nu audă chipul fiarei, acei roboţi cu înfăţişarea fiarei , care ucideau pe cei care nu se închinau lor.  

            11  Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei,
                  căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,
            12  Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi
                  mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie,
                  tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de
                  fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier
                  şi de marmură,
           13   Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi
                vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi
                şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.

Cel mai dureros lucru în acest pasaj este faptul că în această lume comerţul cu oameni continuă, într-o formă mai mult sau mai puţin mascată.

            14  Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine
                  şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi
                  niciodată nu le vor mai găsi.
            15  Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de
                  pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei,
                  plângând şi tânguindu-se,
     
Roadele cele dorite de sufletul tău se referă la roadele poftite de trupul şi de mintea noastră limitată, pentru satisfacerea poftelor noastre, nu a trebuinţelor adevărate. Negustorii plâng pierderea profitului lor, dar şi a bogăţiei din magazine, tarabe şi bănci care a dispărut atât de repede.

            16  Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea
                  înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi
                  împodobită cu  aur şi cu pietre scumpe şi cu                        
                  mărgăritare! Că într-un
                  ceas s-a pustiit atâta bogăţie!  
 
   Vedem din nou similitudinea cu cetatea Vaticanului unde cardinalii sunt îmbrăcaţi în profiră şi stofă stacojie, unde există o concentrare foarte mare de bogăţie materială. Nu trebuie sa uitam de puternica banca a Vaticanului.
     
            17  Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi
                  corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,
            18  Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea,
                  zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!
            19  Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând
                  şi tânguindu-se şi zicând:Vai! Vai! Cetatea cea mare,
                  în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin
                  corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!

La fel se plâng şi armatorii care deserveau cu nave această mare metropolă, care era şi un important port comercial şi turistic, prin care venea multă marfă şi mulţi oameni din toate colţurile lumii. Armatorii s-au îmbogăţit la fel ca negustorii, de pe urma ei.
   
            20  Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi     
                  apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a
                  pronunţat judecata voastră asupra ei.
            21  Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră
                  de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de
                  repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare,
                  şi nu se va mai afla.
            22  Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din
                  flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi
                  nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va
                  mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în
                  tine niciodată!

Toţi din cer se veselesc de căderea şi pedepsirea de către Dumnezeu a desfrânatei celei mari, adică a acestei mari metropole, care era centrul mondial al stăpânirii fiarei. Îngerul arată cum şi cât de repede va dispare cetatea cea mare, aruncând o piatră în mare. Probabil, după lovirea din cer, este posibil ca pământul, din zona metropolei, să se scufunde în mare. Se cunosc  cetăţi antice care au suferit un asemenea sfârşit, datorat scufundării plăcii tectonice în urma unor puternice cutremure şi erupţii vulcanice.        

            23  Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine;
                  şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine
                  niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii
                  lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu
                  fermecătoria ta.
      24  Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi
            sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.

În ultimele versete îngerul ne asigură că nu va mai exista viaţă în această mare metropolă, datorită faptului că ei au dorit să fie stăpânii lumii, dar mai ales stăpânii sufletelor oamenilor, din toate limbile şi neamurile pe care le-au dus la pierzanie. Ultimul verset ne asigură că acolo se găsesc urmele sângelui vărsat de prooroci şi sfinţi şi al celor înjunghiaţi pentru mărturia cuvântului lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos.