vineri, 26 august 2016

16 Un nou început, coborârea din cer a noului Ierusalim

 16  Un nou început, coborârea din cer a noului  
           Ierusalim



Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21
Cerul cel nou. Pământul cel nou. Noul Ierusalim. Douăsprezece porţi şi douăsprezece pietre de temelie. Lumina dumnezeiască în loc de soare.

            1  Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi
                şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.

Pământul, ca planetă, a intrat  într-un ciclu de transformări geofizice de mare anvergură.  Din acest motiv  marea nu mai este în locul ei, ştiut din timpul proorocirii, iar făptura însăşi va reveni la viaţă prin Cuvântul Domnului Dumnezeului nostru, nouă şi nestricată. Aşa arată şi Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel cap. 8:
            21  Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia
                  stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor
                  lui Dumnezeu.

            2   Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-
                 se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă,
                 împodobită pentru mirele ei.
            3   Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată,
                 cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu
                 ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei.
            4   Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va
                 mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai
                 fi, căci cele dintâi au trecut.

Coborârea din cer a noului Ierusalim este o imagine grandioasă. Această cetate uriaşă venită din cer, are la bază Biserica Domnului Iisus Hristos, iar  înăuntrul ei sunt oameni din care se va ridica viitorul popor al Domnului Dumnezeului nostru şi El va fi cu ei. În acest fel omenirea se înnoieşte pe pământ şi un alt ciclu al vieţii pe va reîncepe. 

            5  Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe
                toate. Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice
                de crezare şi adevărate.
            6  Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sunt Alfa şi Omega,
                începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea,
                în dar, din izvorul apei vieţii.

Domnul care este atemporal, adică în afara timpului nostru, spune autorul „Apocalipsei,”  Sfântul Ioan Teologul, că toate vor fi noi pe această lume. Toţi vor bea din izvorul vieţii, aşa cum arată şi Psalmul 35 a lui David:            
            8  Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale şi din izvorul
                desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
            9  Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea
                lumină.
Despre natura acestei ape vii, apă dătătoare de viaţă, ne lămureşte Sfânta Evanghelie după Ioan cap. 4:
          13  Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va
                înseta iarăşi;
          14  Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai
                înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în
                el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.
Apa vieţii este Harul Sfântului Duh cu care Iisus botează omenirea prin taina Sfântului Botez prin venirea sa.

            7  Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui
                Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu

Despre acest lucru  scrie şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei cap. 8: 
          10  Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui
                Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile
                Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor
                Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

            8  Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi
                ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli
                şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu
                foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.

Iată ce ne spune în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel cap. 6:
            9   Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui
                 Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici
                 închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici
                 sodomiţii, (oameni pervertiţii sexual, inclusiv 
                 homosexualii)
          10   Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii,
                 nici răpitorii ( tâlhari, jefuitori, cu sau fără violenţă,
                 escrocii, cămătarii, bancherii)  nu vor moşteni  
                 împărăţia lui Dumnezeu.
          11   Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi
                 sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus
                 Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.

             9  Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele
                 şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a
                 grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa,
                 femeia Mielului.
          10  Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi
                mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-
                se din cer, de la Dumnezeu,

Unul din îngerii care au răsturnat cele şapte cupe ale mâniei Domnului peste pământ, îl cheamă pe Sfântul Ioan Teologul şi îi arată coborârea din cer a noului Ierusalim,cetatea cea sfântă. Ea se coboară din înălţimea cerului de la Dumnezeu. 
     
            11  Având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu
                  cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede
                  cum e cristalul.
            12  Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar
                 la porţi douăsprezece  îngeri şi nume scrise deasupra,
                 care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor
                 lui Israel.

Cetatea emană prin ea însăşi lumina slavei Domnului, o lumină puternică şi curată precum cristalul, şi are douăsprezece porţi botezate cu numele seminţiilor lui Israel. Toată cetatea pare a fi construită sub influenţa numărului doisprezece sau a pătratului său. Această enormă cetate, coborâtă din cer, aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu. Ea vine din cer pe pământ unind cele două planuri, cel ceresc cu cel pământesc, unind astfel şi cele două temporalităţi într-o singură manifestare. Prin aceasta cetate se face concret legătura dintre universul nostru fizic cu universul ceresc venit in mod concret pe pământ 

            13  Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi
                  spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi.

Asta denotă direcţiile în care s-au dus seminţiile lui Israel, direcţii din care ele se vor întoarce pentru a se închina Domnului  Dumnezeului nostru şi Domnului Iisus Hristos, în Ierusalimul cel ceresc coborât pe pământ.
     
            14  Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi
                  în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece
                  apostoli ai Mielului.

Biserica lui Iisus Hristos din cer ca şi cea de pe pământ, se bazează pe acţiunea iluminatoare asupra omenirii a celor doisprezece Apostoli, aşa cum vedem că a început prin Petru, după cum se arată   Sfânta Evanghelie după Matei cap.16:
            18   Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi
                   zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
Ulterior, în Epistola către Efeseni, Sfântului Apostol Pavel în cap.2 ne mărturiseşte că toţi cei doisprezece apostoli sunt piatră de temelie împreună cu proorocii: 
      20  Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra
            cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
      21  Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă
            un locaş sfânt în Domnul,
      22  În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui
            Dumnezeu în Duh.

            15  Şi cel ce vorbea cu mine avea pentru măsurat o trestie      
                  de aur, ca să măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei.
      16  Şi cetatea este în patru colţuri şi lungimea ei este tot
            atâta cât şi lăţimea. Şi a măsurat cetatea cu trestia:  
            douăsprezece mii de stadii. Lungimea şi lărgimea şi
            înălţimea ei sunt deopotrivă.

Cetatea are formă cubică . Prin stadii se înţelege o măsura grecească o stadie este de 184 m care, înmulţit cu douăsprezece mii de stadii dau o mărime de 2.208 km pe o latură.

            17  Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patru zeci şi patru de
                  coţi, după măsura omenească, care este şi a îngerului.
 
Putem calcula grosimea zidului după măsurile vremii , care  ar fi de 62,36 m.

            18  Şi zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este din
                  aur curat, ca sticla cea curată.
            19 Temeliile zidului cetăţii sunt împodobite cu tot felul de
                  pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a
                  doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald,
            20  A cincea de sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de
                  hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de
                  hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea
                  de ametist.

     Piatra numită iaspis este de culoare verde. Safirul, a doua  piatră, de mare duritate este de culoare albastră. A treia piatră este halcedon, adică  calcedoniu şi are culoarea roşie. A patra piatră este smaraldul considerată şi piatră preţioasă, care este de culoare verde. A cincea piatră este sardonixul care are culoarea de  roşu închis către maro. A şasea piatră  este sardiu şi are culoarea  de roşu brun. A şaptea piatră este de hristolit, adică de crisolit care este de culoare verde-gălbui translucid. A opta piatră semipreţioasă este berilul, de culoare verde. A noua este topazul, piatră de culoare galben-aurie. A zecea piatră este  hrisopras adică crisopazul care este o piatră semipreţioasă, de culoare verde. A unsprezecea  piatră este iachintul care are culoarea galben-roşiatic. Ametistul este a douăsprezecea  piatră care este un cuarţ, de culoare violetă.

            21  Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece
                  mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar.
                  Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla.

Mărgăritarele sau perlele sunt boabe rotunde şi strălucitoare, de culoare albă cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici şi care se folosesc ca podoabe de preţ.     
Referitor la cele 12 mari mărgăritare, care sunt porţi de intrare în cetate, Sfântul Andrei al Cezareii a cărui învăţătură este redată în lucrarea  „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox”, scrisă de Arhiepiscopul Averchie Tauşev, la pag. 264 spunea:  „Cele douăsprezece porţi sunt, evident, cei doisprezece ucenici ai lui Hristos, prin care noi am aflat uşa spre şi calea vieţii. Ei sunt, de asemenea, douăsprezece mărgăritare preţioase, care şi-au primit lumina şi strălucirea lor de la mărgăritarul cel de mare preţ Care este Hristos”.
  
            22   Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul  
                  Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul  este templul ei.

Lipsa templului din cetate arată că în casa Domnului Dumnezeului nostru a tot ţiitorl şi a Domnului Iisus Hristos, nu mai este necesar templul deoarece devin inutile ritualurile şi jertfele care se făceau în templul din Vechiul Ierusalim.  Cetatea însăşi şi cei ce slujesc în ea sunt ai Domnului nostru şi reprezintă prin ea însăşi sfinţenia coborâtă pe Pământ.

            23  Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să
                  o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi
                  făclia ei este Mielul.

„Acolo unde luminează soarele duhovnicesc al dreptăţii nu mai este necesar un soare material” scrie Sfântul Andrei la cap.67 aşa după cum vedem la pag. 265 în „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox” de Arhiepiscopul Averchie Tauşev. Despre această lumină se arată şi în Sfânta Evanghelie după Matei cap17 „Schimbarea la faţă”:
            2    Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa
                  Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca
                  lumina.
Despre acest eveniment, la fel mărturiseşte şi Sfânta Evanghelie după Marcu cap. 9 versetul 2, ca şi Sfânta Evanghelie după Luca cap.9:
          28   Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, luând cu Sine
                 pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov, S-a suit pe munte ca să
                 Se roage.
          29   Şi pe când se ruga El, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi
                 îmbrăcămintea Lui albă strălucind.
Despre această mare lumină găsim o consemnare elocventă în Faptele Sfinţilor Apostoli cap. 9 „Chemarea lui Saul”:
           3   Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o
                lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
           4   Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule,
                Saule, de ce Mă prigoneşti?
           5   Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt
                Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu
                piciorul în ţepuşă.
           6   Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce
                voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în
                cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
           7   Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi,
                auzind glasul, dar nevăzând  pe nimeni.
           8   Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii
                deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în
                Damasc.
     9   Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
Vedem  că de la această lumină puternică a Mântuitorului, ochii lui Saul nu au mai putut vedea trei zile. Ulterior el a devenit  Apostolul Pavel, care a adus multă lumină şi cunoaştere profundă credincioşilor, prin desluşirile sale.

            24   Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii
                   pământului vor aduce la ea mărirea lor.
            25   Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci
                   noaptea nu va mai fi acolo.

Toţi oamenii de pe pământ vor vedea adevărul prin lumina cetăţii, iar sufletul fiecăruia se va curăţa luminând lor. Porţile cetăţii nu se vor închide pentru că pe pământ nu mai există răutate sau viclenie, iar locuitorii cetăţii sfinte nu au de cine sau de ce să se teamă. In zona în care este cetatea, nu v-a mai fi noapte, dar pe pământ ciclul noapte- zi va continua.

            26   Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor.
            27  Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e
                  dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei
                  scrişi în Cartea vieţii Mielului.

Împăraţii pământului vor renunţa la mărirea lor deşartă şi o vor da de bunăvoie conducerii sfintei cetăţi venită din cer. De aceea, cinstea şi slava neamurilor se vor da  Domnului Iisus Hristos.  Aceasta va ocârmui toate popoarele de pe pământ, prin Cuvântul Său dătător de viaţă . Cei ce vor intra pe porţile cetăţii sunt cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.  Cei păcătoşi nu pot trece prin porţile cetăţii, chiar dacă ar dori, ele acţionând ca filtre        
          

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 22
Râul şi pomul vieţii. Fericirea veşnică. Ioan este martorul credincios. Făgăduinţa şi judecata lui Dumnezeu. Venirea lui Hristos.

            1   Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e
                 cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al
                 Mielului,
            2   Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a
                 râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece
                 ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele
                 pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.

     Simbolistica râului, ca apă a vieţii, este multiplă. Apa râului poate fi interpretată ca un bun mediu de viaţă, purtător de Duh Sfânt ce izvorăşte din tronul Lui Dumnezeu.  S-a constatat că apa unui  râu, în care este dizolvată şi o cantitate de aer, este mediul ideal de transport al vieţii pe pământ. Este demonstrat ştiinţific, că apa reacţionează la cuvintele spuse din suflet, la sentimentele noastre şi are diferite comportamente în aceleaşi condiţii fizice, în funcţie de energia sufletească pe care o înmagazinează în structura ei. Apa curgătoare este purtătoare intrinsecă a viului, dar progresiv se  încărca cu toxinele noastre.
Legendele spun că apa vieţii, izvorăşte dintr-un loc necunoscut şi înconjoară planeta de 7 ori, timp în care se încarcă treptat cu negaţiile din minţile şi sufletele noastre, murdărindu-se progresiv. La terminarea drumului ea curge neagră şi tulbure, în adâncurile pământului, către iad. 
În mijlocul pieţei din sfânta cetate coborâtă din cer, Sfântul Ioan Teologul, văzătorul de taine, vede rodind pomul vieţii, pe care îl descrie. Iată ce ne spune despre acest pom şi Biblia în Facerea – Întâia carte a lui Moise în cap.2: 
            9   Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot
                 soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de
                 mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul
            cunoştinţei binelui şi răului.   
             ---
            22  Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca   
     unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu
     cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul
     vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."
            24  Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii
                  celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără
                  vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.
Aceste versete arătă că acest pom a existat din cele mai vechi timpuri, dar şi faptul că el este păzit cu străşnicie de heruvimi şi de sabie de foc după căderea în păcat a omului. Ştim acum că sabia de foc este numele Domnului Iisus Hristos, iar Heruvimii reprezintă înţelepciunea şi credinţa pe care trebuie să o avem că să putem mânca din roadele pomului vieţii, pentru a trăi în veci. Mai mult, autorul ne spune că acest pom dă roade de 12 ori pe an în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru tămăduire, adică pentru vindecarea  neamurilor.   

            3   Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi
                 al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui.
            4   Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.
            5   Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina
                 lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul
                 Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii
                 vecilor.

Despre vederea feţei Domnului ne vorbeşte şi Sfânta Evanghelie după Matei în cap. 5:
            8   Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe
                 Dumnezeu.
Iar în Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan la cap.3 spune:
            2   Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi
                 nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi
                 vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum  este.
La fel ne spune şi Sfântul Apostol Pavel în cap. 13 din Epistola întâia către Corinteni:
     12  Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar
           atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci
           voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
     Aceste versete arată că în evoluţia noastră la un moment dat, dacă Dumnezeu va voi, iar noi  vom fi în acelaşi plan fizic cu el, îl vom vedea. Să ne amintim că Sfântului Apostol Pavel, domnul Iisus Hristos i s-a arătat în mod concret, pe drumul Damascului, la mulţi ani de la răstignire,  rămânând apoi orb trei zile. Din vechime, doar Proorocii şi Apostolii, foarte rar vorbesc despre Chipul lui Dumnezeu. Foarte frumos descriu acest lucru şi versetele Proorocului Isaia în cap. 60 din Vechiul Testament:
            19  Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi
                  strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi
                  pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi
                  slava ta.
            20  Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai
                  descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi
                  zilele întristării tale se vor sfârşi.