Cap. 8 Cei doi prooroci - partea intaia

   8. Cei doi prooroci

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 10

Un înger se arată, ţinând în mână o carte deschisă. Poruncă lui Ioan să înghită această carte.

            1 Şi am văzut alt înger puternic, pogorându-se din cer,
               învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa
               lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte
               stâlpi de foc,
            2 Şi în mână avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul
               lui cel drept pe mare, iar  pe cel stâng pe pământ,

Măreţia acestui înger este deosebită, faptul că a pus un picior pe mare şi unul pe uscat, denotă înalta autoritate pe care o are pe întreg pământul. El vesteşte ce urmează să se petreacă pe Pământ, dar şi cu popoarele lumii, asemănate cu marea. Cartea mică deschisă este cartea care ne revine nouă şi arată că îngerul a venit pentru a aduce  la cunoştinţa oamenilor cele ce vor fi  de aici înainte din punct de vedere social şi spiritual.

            3   Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar
                 când a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile
                 lor.
            4   Şi când au vorbit cele şapte tunete, voiam să scriu, dar  
                 am auzit o voce care zicea din cer: Pecetluieşte cele ce
                 au spus cele şapte tunete şi nu le scrie.

    

     Cele şapte tunete sunt cele şapte duhuri care stau în fata tronului lui Dumnezeu şi transmit cuvântul Domnului, aşa cum vedem şi din Psalmul 28 a lui David ;

           3   Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat;
                 Domnul peste ape multe.

Aici apele multe înseamnă popoare şi mulţimi de oameni din diferite neamuri, care aud cuvântul Lui Dumnezeu.

           5   Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe
                 pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă către cer,
           6    Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a
                 făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce
                 sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp
                 nu va mai fi,
           7   Ci, în zilele când va grăi al şaptelea înger – când va fi
                să trâmbiţeze – atunci va fi  săvârşită taina lui
                Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor.

     După trâmbiţa a şaptea pe pământ, timp nu va mai fi pentru îndreptarea păcătoşilor. Prin asta el ne avertizează că aceştia sunt ultimii ani, în care oamenii trebuie să se îndrepte cu credinţă şi smerenie către Dumnezeu. Iată ce spune proorocul Daniel în cap. 11;

          36  Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va
                trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva   
                Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite
                şi va  propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea
                ce este hotărât se va întâmpla.

      În acest verset proorocul vorbeşte de Antihrist care încearcă să domine oamenii de pe întreg pământul, creând un  imperiu cu o nouă aşa zisă religie, care cere şi îi constrânge pe toţi oamenii să se închine lui.

   

            8  Iar glasul din cer, pe care-l auzisem, iarăşi a vorbit cu
                mine, zicând: Mergi de ia cartea cea deschisă din mâna  
                îngerului, care stă pe mare şi pe pământ.
            9  Şi m-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cartea. Şi
                mi-a răspuns: Ia-o şi mănânc-o  şi va amărî pântecele
                tău, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.

     Mâncarea cărţii, se referă la asimilarea în totalitate a conţinutului prorocirii. Expresia este uzuală şi astăzi cu referire la elevi şi studenţi care învaţă susţinut, adică „au mâncat cartea”, o ştiu pe de rost. Pe de altă parte, anumite scrieri care trebuiau să rămână secrete erau scrise pe hârtie de orez, care după citire şi învăţarea conţinutul trebuiau fi mâncate, ca înscrisul să nu poată cădea în mâna inamicilor. Despre acest lucru ne spune din vremea sa şi proorocul Iezechiel cap. 3;

           1  Apoi mi-a zis: "Fiul omului, mănâncă ceea ce ai
               dinainte, mănâncă această hârtie şi mergi de grăieşte
               casei lui Israel!"
           2   Atunci eu mi-am deschis gura şi Acela mi-a dat să
                mănânc cartea aceea,
           3   Şi mi-a zis: "Fiul omului, hrăneşte-ţi pântecele şi-ţi
                satură lăuntrul tău cu această carte pe care ţi-o dau Eu!"
                Şi eu am mâncat-o şi era în gura mea dulce ca mierea.

         10   Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am  
                mâncat-o; şi era în gura mea dulce ca mierea, dar, după
                ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amărât.
         11   Şi apoi mi-a zis: Tu trebuie să prooroceşti, încă o dată,
                la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la mulţi împăraţi.

      Dulceaţa din gura Sfântului Ioan Teologul este dată de bucuria sufletului pentru aflarea cuvintelor Domnului, scrise în această carte mică. Amărăciunea pântecelor vine din tristeţea minţii şi a trupului, la aflarea şi înţelegerea evenimentelor prin care vor trece oamenii. În acest fel i s-a dat Sfântului Ioan Teologul darul de a profeţi tuturor de pe Pământ. Acest dar îl primiseră şi profeţii din vechime de la Sfântul Duh. În continuare, îngerul subliniază importanţa profeţirii corecte pentru a transmite popoarelor, neamurilor şi împăraţilor, modul de desfăşurare a evenimentelor care  vor veni, după ce a şaptea trâmbiţă va suna. 

      Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 11

Măsurarea templului. Doi martori ucişi de fiară înviază şi se înalţă la cer. Trâmbiţa a şaptea. Cântarea. Templul lui Dumnezeu în cer.

            1   Apoi mi-au dat o trestie, asemenea unui toiag, zicând:
                 Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul şi  
                 pe cei ce se închină în el.
            2  Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din 
                 socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată
                 neamurilor, care vor călca în picioare cetatea sfântă
                 patruzeci şi două de luni.

  

     Sfântul Ioan Teologul primeşte sarcina de a măsura spaţiul care va rămâne sfânt din Templul lui Dumnezeu din Ierusalim. După cum ştim, Templul nu a mai fost reconstruit după distrugerea sa de către romani. Problema reconstrucţiei din zilele noastre este învăluită de un mare mister, probabil în vederea feririi lui de curiozitatea oamenilor şi de eventuale atacuri teroriste. Curtea exterioară nu trebuie măsurată deoarece a fost dată neamurilor, care sunt necredincioşi şi care vor călca cetatea sfântă, adică Ierusalimul, timp de trei ani şi şase luni. Se pare că într-o anumită zonă în care s-a aflat vechiul templul, se lucrează în subteran la un nou templu, dar ştirea poate fi doar o speculaţie.

    Timpul arătat aici de patruzeci si două de luni înseamnă trei ani şi jumătate.   

            3  Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci,
                îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile.
            4  Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care
                stau înaintea Domnului pământului.

     În aceste vremuri, vor veni cei doi prooroci trimişi de Dumnezeu, ca să deconspire lucrarea falsă a domniei lui Antihrist pe tot Pământul. Cei doi prooroci sunt îmbrăcaţi în sac, la fel ca proorocii din vechime, lucru care arată apelul lor la pocăinţă, adresat tuturor oamenilor de pe Pământ. Ei sunt comparaţi cu două sfeşnice care luminează sufletele şi minţile, înaintea venirii Domnului. Prin proorocirea lor, omenirea este din nou avertizată, să nu creadă minciunile propagandei demonice şi să se întoarcă la adevărata credinţă, deoarece judecata acestei lumi este aproape. Această proorocire este deosebit de importantă, deoarece timpul în care ea se petrece este precis exprimat în zile, totalizând trei ani, cinci luni şi aproximativ unsprezece zile.

     Asupra numelor celor doi prooroci, s-au făcut mai multe presupuneri. Unii autori spun că ar fi  Moise şi Ilie, sau după alţii, Enoh şi Ilie, pentru că aceştia doi au fost ridicaţi în trup de carne, la cer. O altă posibilitate, ar fi ca cei doi prooroci sa fie doi Sfinţi Apostoli, care nu au trecut prin moarte, aşa cum arată cuvintele Mântuitorului în Sfânta Evanghelie după Matei cap. 16, când stătea de vorbă cu Apostolii:

          28  Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care
                 nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul
                 Omului, venind în împărăţia Sa.

     După puterile pe care le au, cred că este vorba de Sfântul Ilie şi de Sfântul Ioan Teologul, autorul Apocalipsei, care primeşte darul prorocirii, aşa cum am văzut mai sus, la cap. 10, versetul 11 şi care nu au trecut prin moarte. Despre Sfântul Ilie despre care vorbim, aici ne spune Sfânta Evanghelie după Matei cap. 11:

           13   Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.
           14   Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.

     Tot din Biblie ştim că Sfântul Ioan (Botezătorul) adică Sfântul Ilie avea darul să închidă cerul ca să nu plouă şi să facă tot felul de minuni. 

             5   Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor

                şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i
                vatăme, acela trebuie ucis.

      Iată ce ne spune Vechiul Testament despre proorocul Ilie Trezviteanul, în Cartea a patra a Regilor  la cap.1 „Boala lui Ohozia. Râvna lui Ilie”:

            8  Şi ei i-au răspuns: "Omul acela este păros peste tot şi
                încins peste mijloc cu o cingătoare de curea". A zis
                regele: "Acela este Ilie Tesviteanul".
            9  Atunci regele a trimis la el o căpetenie peste cincizeci cu
                cei cincizeci ai lui; şi acesta a venit la el, când Ilie sta pe
                vârful muntelui şi i-a zis: "Omul lui Dumnezeu, regele
                 îţi zice: "Coboară-te!"
          10  Iar Ilie a răspuns: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se
                 coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe ce 
                 cincizeci ai tăi!" Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit
                 pe el şi pe cei cincizeci ai lui.

            6  Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă
                în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le
                schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de
                urgie, ori de câte ori vor voi.
            7  Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică
                din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî.
 

     Fiara este imperiul în frunte cu Antihrist,  conducătorul lui, căruia i s-a dat putere mare pe Pământ, ajutat de satana şi de îngerii izgoniţi din cer. Putere multă îi dă şi balaurul cel ieşit din mare, la care se adaugă şi duhurile rele ieşite prin deschiderea, aşa cum am văzut, a fântânii adâncurilor. Acest om devine, treptat, conducătorul unei mari coaliţii între state mari şi puternice. Există posibilitatea ca el să fie aceeaşi persoană cu conducătorul armatei lăcustelor arătate la cap 9 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul:

      11  Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui

            nume, în evreieşte, este Abaddon, iar în elineşte are

            numele Apollion.

După cum am mai arătat, acest nume se traduce atât din iudaică cât şi din greacă, prin Nimicitorul, Distrugătorul.

Referitor la uciderea celor doi prooroci, precum şi a multor oameni credincioşi şi înţelepţi, în această tristă perioadă, proorocul Daniel la cap.11 ne spune:    

          33   Cei mai înţelepţi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor
                 cădea un timp de sabie şi foc, de temniţă şi pustiire.

  

            8   Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari,
                care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a
                fost răstignit şi Domnul lor.

     Prin cetatea cea mare, autorul ne vorbeşte despre Ierusalim, aşa cum este el denumit de proorocul Isaia în cap. 1, în versetele 9 şi 10, din cauza fărădelegilor ce se făceau în el. Aici, proorocii erau bătuţi cu pietre, fiind  persecutaţi la fel ca în Egipt. Ierusalimul, unde, pe Golgota a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Despre acest oraş ne vorbeşte şi Domnul Iisus Hristos cum vedem în Sfânta Evanghelie după Matei în cap.23:

           37  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu
                 pietre ucizi pe cei trimişi la  tine; de câte ori am voit să
                 adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub
                 aripi, dar nu aţi voit.

     Cei doi prooroci vor fi ucişi în Ierusalim de Antihrist, după ce armata fiarei cucereşte Israelul.

            9   Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor
                 privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor 
                 îngădui ca ele să fie puse în mormânt.
          10   Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor
                 şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia,
                 pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de
                 pe pământ.

 

     Probabil din acest eveniment tragic, se va face o mare ştire de presă, care va înconjura Pământul.  Se vor decide zile nelucrătoare de sărbătoare, iar trupurile lor vor fi arătate la televizor, fiind  supravegheate permanent. Necredincioşii se vor bucura, crezând că au scăpat de pedeapsa promisă de Dumnezeu, prezisă lor prin gura celor doi prooroci şi prin scrierile sfinte din Biblie.

            11   Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la
                   Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor
                   şi frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei.

Învierea lor după trei zile este timpul pe care l-a menţionat Iisus, prin mărturia lăsată de  Sfânta Evanghelie după Ioan cap. 2 ,

            19   Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi
                   în trei zile îl voi ridica.
            20   Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit
                   templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile?
            21   Iar El vorbea despre templul trupului Său.

Învierea proorocilor va stârni panică mare în lume, deoarece se vor adeveri cele scrise în această carte, dar din păcate timp de pocăinţă şi întoarcere la credinţă nu va mai fi.

            12   Şi din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiţi-vă
                   aici! Şi s-au suit la cer, în  nori, şi au privit la ei
                   duşmanii lor.
            13   Şi în ceasul acela s-a făcut cutremur mare şi a zecea
                   parte din cetate s-a prăbuşit şi au pierit în cutremur
                   şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au
                   dat slavă Dumnezeului cerului.
            14   Al doilea "vai" a trecut; al treilea "vai", iată, vine
                   degrabă.

 

Plecarea  în corp fizic în nor a fost văzută de toţi duşmanii lor,  iar după plecarea lor  se va petrece un mare cutremur, judecând după numărul victimelor de şapte mii. Faptele lor pe mulţi îi vor convinge de puterea adevăratului Dumnezeu din ceruri şi vor da slavă Lui.

7. A saptea pecete - partea a treia

7.4. Trâmbiţa a patra

          12   Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia
                 parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia
                 parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor
                 şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea
                 tot aşa.
 

Această întunecare a soarelui şi lunii poate fi de origine terestră,  de exemplu, ca urmare a unei puternice furtuni de praf, sau emisia de fum şi cenuşă a unui vulcan mare în erupţie. În acest caz, o mare cantitate din vaporii de apă şi rocă fin sfărmată, ajunge în straturile superioare ale atmosferei terestre, blocând pătrunderea a o treime din radiaţia luminoasă solară. La fel  noaptea, luna şi stelele vor pierde o treime din strălucire lor. Cât va persista acest fenomen nu se precizează, dar un lucru este cert, că  ecosistemul planetei va avea de suferit dacă el persistă un timp îndelungat, putând genera ca şi în trecut scăderi ale temperaturii de 1-2 grade pe suprafeţe mari.

La producerea acestui eveniment un important candidat este vulcanul Katla din Islanda, având pe fratele său, vulcanul Eyiafjallajokull, care a erupt în anul 2010, paralizând traficul aerian din Europa timp de câteva zile. Studii actuale ale acumulării de lavă şi urcarea ei către suprafaţă, prognozează că el va avea o erupţie de 10 ori mai puternică decât a fratelui său, într-un timp nu prea lung. Actual, el este acoperit de gheaţa şi zăpada unui gheţar, fapt care va amplifica considerabil efectele erupţiei. Datorită gheţii care se va topi instantaneu în contact cu lava, se va genera o enormă masă de vapori care va urca cu viteză la înălţimi mari, iar cenuşa se va fragmenta foarte fin şi va urca în straturile superioare ale atmosferei. Această cenuşă fină, va fi purtată de vânt,  deasupra Europei şi va determina scăderea  pătrunderii radiaţiei luminoase solare ziua şi lunare noaptea. Tot din această cauză  este posibil ca temperaturile să scadă, iar recoltele din anul respectiv să nu  mai ajungă la maturitate.

O altă explicaţie a fenomenului descris de versetul biblic poate fi interpunerea între soare, lună şi pământ a unui nor cosmic, format din resturi de roci şi gheaţă rezultate în urma ciocnirilor dintre asteroizi, sau ca urmare a intersectării orbitei pământului cu coada unei comete şi intrarea acesteia în zona de resturi şi praf lăsate de ea.    

           13  Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre
                 înaltul cerului şi striga cu glas  mare: Vai, vai, vai celor
                 ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale
                 trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze!

    

     Vulturul din acest verset poate fi cel de al patrulea heruvim  arătat în Apocalipsa 4;7, care cheamă locuitorii pământului la pocăinţă, deoarece urmează să vină o perioadă cu o alterare şi mai profundă a vieţii şi respectiv a mediului. Să ne reamintim Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 4;

     7   Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă

          asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a

          patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară.

Toate cele şapte trâmbiţe, dar mai ales ultimele trei, reprezintă un puternic avertisment  din partea bunului Dumnezeu, dat oamenilor, pentru pocăinţă şi ridicare spirituală prin Hristos. În cartea „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox”, de Arhiepiscop Avarichie Tauşev, referitor la acest verset se arată la pag. 142: „ Glasul vulturului arată iubirea de oameni şi mila sfinţilor îngeri, care îi compătimesc pe cei ne pocăiţi, asupra cărora vin catastrofele”. „Pentru cei care îşi au lăcaşurile lor în ceruri, dezastrele şi suferinţele sunt pricini de primire a neveştejitelor cununi şi răsplăţi. (Sfântul Andrei, cap. 25)”          

      Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 9

Trâmbiţa a cincea şi a şasea. Cele ce se întâmplă după ce au sunat. Cei patru îngeri de la Eufrat.

7.5. Trâmbiţa a cincea

           1   Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută
                din cer pe pământ şi s-a dat cheia fântânii adâncului.
           2   Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din
                fântână, ca fumul unui cuptor  mare, şi soarele şi  
                văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

La a cincea trâmbiţă steaua căzută care este satana a venit din cer pe pământ şi a primit cheia fântânii abisului. El are puterea şi autoritatea de a deschide poarta care blochează sălaşul diavolilor şi a duhurilor rele din adâncul pământului. În Sfânta Evanghelie după Luca 10 vedem:

18  Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.

Duhurile revin pe pământ lipindu-se de oamenii necredincioşi, ademenindu-i  prin fel de fel de ispite îi vor manipula după bunul plac. Aceste duhuri  vor fi eliberate doar o perioadă relativ scurtă de timp, după care vor fi trimişi înapoi. Că o parte mare din aceste  spirite stau acum în adâncul pământului, vedem şi din Evanghelia Sfântul Apostolul Luca în cap. 8;

            27  Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate,
                  care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea
                  haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
            28  Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu
                  glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui
                  Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.
            29  Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru
                  că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în
                  obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat
                  de demon, în pustie.
            30  Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el
                  a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.
            31  Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în
                  adânc.      

Despre aceasta, Arhiepiscopul Averichie Tauşev în lucrarea sa „Apocalipsa Sf. Ioan un comentariu ortodox” la cap. 9 pag 145 arată ce spunea despre acest pasaj Sf. Andrei al Cezareei în cap 26.   „ Despre stea cred că este un înger al lui Dumnezeu. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu el scoate afară din fântână demonii cei rai care au fost osândiţi, cei pe care Hristos i-a legat atunci când era întrupat, ca să îşi poată face lucrarea lor, înaintea sfârşitului, şi apoi să meargă în chinurile veşnice.”

          3   Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s-a dat lor
               putere precum au putere  scorpiile pământului.
          4   Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nici
               o verdeaţă şi nici un copac,  fără numai pe oamenii care
               nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.
          5   Şi nu li s-a dat ca să-i omoare, ci ca să fie chinuiţi cinci
               luni; şi chinul lor este la fel cu chinul scorpiei, când a
               înţepat pe om.
          6   Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor
               afla şi vor dori să moară;  moartea însă va fugi de ei.

     Aici sunt mai multe interpretări posibile care, deşi par diferite, converg către aceeaşi concluzie.

     Odată cu deschiderea fântânii adâncurilor apare fumul, care poate fi interpretat ca răspândirea peste oameni a întunericului minţii lor. Lăcustele sunt spiritele rele, care vor zbura de la om la om şi îi vor chinui. Fumul din care ies aceste spirite rele poate fi asemuit cu un gaz cu efect halucinogen, care reduce capacitatea mentală şi conştiinţa oamenilor către instinctele primare, dar acelaşi efect poate fi obţinut şi prin televiziune.

     Observăm în al patrulea verset, că aceste „lăcuste” vor ataca doar pe cei care nu au pe frunte pecetea lui Dumnezeu.         

     De aici se deschid două posibilităţi, fie lăcustele sunt duhuri care nu pot acţiona asupra oamenilor însemnaţi de Dumnezeu, fie substanţa injectară de lăcustele roboţi, sau insecte manipulate genetic, nu are efect asupra lor.

Autorul ne arată că înţepătura acestor zburătoare nu va fi letală, ci doar va chinui timp de 5 luni oamenii, probabil cu dureri şi pareze greu de suportat. Grozăvia acestei armate de insecte sau roboţi zburători, va provoca  mântuirea unui număr mare de necredincioşi, care nu se vor putea tămădui decât prin cuvântul Lui Dumnezeu venit ca răspuns  la  rugile lor, pentru a-i izbăvi de asemenea pacoste. Iată ce ne spune Cartea înţelepciunii lui Solomon 16;

      9  Pentru că înţepătura lăcustelor şi a muştelor le-a adus

          moartea şi n-a mai fost nici un chip să-şi scape viaţa,

          fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.

    10  Iar pe robii Tăi nici dinţii balaurilor celor veninoşi nu

          i-au biruit, căci mila Ta a venit şi i-a vindecat,

    11  Ca să-şi aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniţi şi

          apoi degrabă vindecaţi, ca nu cumva, căzând în adâncă

          uitare, să nu fie înstrăinaţi de la bunătăţile Tale.

          12  Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci
                 cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.

            7  Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai
                pregătiţi de război. Pe capete aveau cununi ca de aur,
                şi feţele lor erau ca nişte feţe de oameni.
           8   Şi aveau păr ca părul de femei şi dinţii lor erau ca dinţii
                leilor.
           9   Şi aveau platoşe ca platoşele de fier, iar vuietul aripilor
                era la fel cu vuietul unei mulţimi de care şi de cai, care
                aleargă la luptă.
         10   Şi aveau cozi şi bolduri asemenea scorpiilor; şi puterea
                lor e în cozile lor, ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Modalitatea de acţiune a acestei armate rezultă chiar din descrierea ei simbolistică, făcută de Sfântul Ioan teologul prin descrierea acestor aşa-zise lăcuste. Caii pregătiţi de luptă care pe cap aveau cununi de aur, arată dorinţa de putere şi de cucerire peste zone întinse. Părul ca de femeie, arată modul perfid de acţiune, similar cu seducţia feminină prin minciună şi desfrânare, care provoacă decăderea morală a conducătorilor şi structurii de conducere a inamicului, subjugarea soldaţilor armatei lui prin desfrâu. Dinţii ca de leu, indică o puternică şi crudă acţiune de stăpânire a popoarelor cucerite. Atacul acestor minuscule trupe, se va face în cele cinci luni de vegetaţie, adică din martie până în august.             

Coada ca de scorpie indică o mare perfidie mediatică a cuceritorilor, menită să încetinească şi să blocheze reacţia populaţiei ocupate, acţionând neuronal prin substanţele injectate dar şi prin televiziune şi publicaţii şi lovituri psihotronice, care sunt puternic inhibitoare ale acţiunilor umane pe întinderi mari. 

Asemănarea lăcustelor cu scorpiile nu este întâmplătoare. Scorpiile sunt animale mitologice, care sunt asemănate fizic cu scorpionii.  Pentru a prezenta modul de acţiune a armei care stă în coada lăcustei, autorul face analogia cu înţepătura de scorpion, care provoacă reacţii neurologice, disfuncţii cardiovasculare şi respiratorii, contracţii musculare şi somnolenţă. Înţepătura scorpionilor este mortală pentru copii şi bătrâni, iar în unele cazuri şi pentru adulţi.

Interpretarea fizică a descrierii lăcustelor, corespunde actual cu cea a mini roboţilor autonomi, sau teleghidaţi zburători, care au pe ei camere de luat vederi minuscule, exact ca ochii lăcustelor, aripi mici care se mişcă asemenea aripilor insectelor şi care permit zborul, iar ca armă au un ac de înţepat oamenii. Această categorie de minuscule arme inteligente, sunt deja realizate în fază de experiment şi probabil, după un timp destul de scurt vor intra în producţia de serie, formând cu ajutorul lor adevărate armate de milioane de roboţi zburători, împotriva cărora va fi greu de luptat. Puterea de a proiecta această armă atât de mică şi eficientă nu poate veni decât din întunericul sufletului şi al minţii, orbite de fumul gheenei, prin manipularea oamenilor de către spiritele rele. Prin acul acestei arme se pot injecta atât substanţe neurotoxice care ar  provoca dureri şi crampe musculare, cât şi  precursori genetici şi nano metrici ai peceţii finale.

O altă interpretare poate fi dată prin faptul că această acţiune a demonilor eliberaţi din adâncurile pământului, este indirectă. Ei acţionează prin oameni, care, prin diferite forme de ameninţare armată, cuceresc şi stăpânesc un anumit teritoriu, cu ajutorul acestei tehnici deosebite de luptă.

  

            11  Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui
                  nume, în evreieşte, este Abaddon, iar în elineşte are
                  numele Apollion.
            12  Întâiul "vai" a trecut; iată vine încă un "vai" şi încă
                  unul, după acestea.

Conducătorul acestei armate este un om în care sălăşluieşte un spirit rău şi puternic, împărat a spiritelor rele ieşit din adâncul pământului, care îi dictează acţiunile şi al cărui nume se traduce atât din iudaică cât şi din greacă, prin Nimicitorul sau, Distrugătorul.

În ultimul verset autorul ne spune că primul eveniment şocant  a trecut, dar arată că după el, mai urmează să se petreacă altele două.

7.6. Trâmbiţa a şasea

            13  Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din
                  cele patru cornuri ale altarului de aur, care este  
                  înaintea lui Dumnezeu,
            14  Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa:
                  Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel
                  mare, Eufratul.

  

In zona dintre  râul  Eufrat şi Tibru a existat vechiul Imperiu Mesopotamian cu cele două provincii Asiria şi Babilon. Nabucodonosor, al II-lea rege al Babilonului în anul 586 î.Hr a cucerit Palestina şi a distrus Ierusalimul şi Templul Lui Dumnezeu şi zidurile de apărare. Împăratul Cyrus al II-lea al Persiei, în anul 519 î.Hr. care a cucerit Babilonul, a permis reconstruirea templului. Pentru a putea înţelege viitorul trebuie să cunoaştem evenimentele trecutului. Ulterior imperiul Persan ocupă zone mari din imperiul Mesopotamian în jurul anului 500 î.Hr. până la anul 330 îHr. împărţind teritoriul în două regiuni, Athura la nord şi Babilonia la sud. Prin cucerirea Persiei de către Alexandru cel Mare, regiunile devin parte ale Imperiului Seleucid. Acest imperiu a fost distrus de Armenia Mare în jurul anului 42 î.Hr. Restul teritoriului a fost parte a Imperiului Parţian al Persiei care a rezistat pănă în 224 d.Hr. Partea de nord-vest este cucerită de romani, iar restul Mesopotamiei primeşte numele de Del-e Iranshahr adică inima Iranului. În secolul VII conducătorii imperiului Arab au reunit teritoriul, guvernând prin două provincii, Partea de Nord cu capitala la Mosul şi Partea de Sud cu capitala la Bagdad, care ulterior devine capitala imperiului Arab.

În 1535 turcii otomani cuceresc Bagdadul. În timpul lor, acest teritoriu este împărţit în trei regiuni, cu capitalele la Mosul, Bagdad şi Basra care includea şi Kuweitul de azi. La terminarea primului război mondial zona a fost ocupată de britanici, care au organizat-o în doua regiuni, Siria şi Irak.  În 1920 apare statul Irak cu actuala frontieră, care cuprindea şi Kuweitul, făcând parte din Provincia Basra. În 1961 Kuweit şi-a declarat independenţa. Datele au fost preluate după situl //ro.wikipedia.org/Istoria Mesopotamiei antice.

Eufratul este cel mai mare râu din Asia şi apare în Biblie de mai multe ori, fiind menţionat prima dată în Facerea,  Întâia carte a lui Moise cap.2 :

          14   Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin
                 faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.

Eufratul este considerat de poporul evreu, limită estică a Tărâmului Făgăduinţei. Actual, Eufratul curge pe teritoriile Turciei, Siriei şi Irakului având o lungime de 2.800 km şi se varsă în Golful Persic. 

Apocalipsa spune că înaintea bătăliei finale acest râu va seca. La fel spune şi Profetul Mahomed în Coran, care precizează că prin secarea lui, se va descoperi un munte de aur, de care nu este bine să te atingi. Această ameninţare directă conduce la ideea că acest    aşa zis munte de aur ar putea ascunde poarta care blochează intrarea în tărâmul subteran al spiritelor rele. Această idee apare şi în lucrarea Arhiepiscopul Averichie Tauşev  „Apocalipsa Sf. Ioan un comentariu ortodox” la cap. 9 pag 150 unde este citat Sf. Andrei al Cezareei cap 27,”Este posibil ca menţionarea Eufratului să fie o indicaţie a faptului că Antihristul va veni din aceste ţinuturi”.

           
            15  Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi
                  spre ceasul şi ziua şi luna şi anul  acela, ca să omoare
                  a treia parte din oameni.            
            16  Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte
                  zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor.

Numărul lor este de două sute de milioane care este un număr foarte mare de militari. Acest număr ne conduce la ideea că avem de a face cu o confruntare a patru puternice state, susţinută internaţional, cum ar fi S.U.A., Rusia, China, India, deoarece puţine sunt ţările care îşi pot permite în prezent sau într-un viitor nu prea îndepărtat, să aibă sub arme un asemenea număr  de oameni.

            17  Şi aşa am văzut, în vedenie, caii şi pe cei ce şedeau pe
                  ei, având platoşe ca de foc şi de iachint şi de pucioasă;
                  iar capetele cailor semănau cu capetele leilor şi din
                  gurile  lor ieşea foc şi fum şi pucioasă.
           18  De aceste trei plăgi: de focul şi de fumul şi de                  
                  pucioasa, care ieşea din gurile lor, a fost ucisă a treia
                  parte din oameni.
           19  Pentru că puterea cailor este în gura lor şi în cozile lor;
                 căci cozile lor sunt asemenea şerpilor, având capete, şi
                 cu acestea vatămă.

Aceste versete arată că al treilea război mondial va izbucni între mari grupări de state începând din zona râului Eufrat şi extinzându-se apoi şi în alte zone. Caii sunt maşinile de luptă, tancurile, rachetele purtătoare de lovituri clasice şi nucleare şi avioanele de luptă, care poartă luptătorii împreună cu armele lor distrugătoare. Această mare confruntare militară va angrena ţările de pe întreg Pământul. Viziunea arătată proorocului Daniel în cap. 8, se referă la secvenţa de începere a războiului. La sfârşitul acestui conflict major se formează guvernul mondial, apariţia celor 10 zone administrative numite împărăţii, şi venirea lui Antihrist la putere. Daniel cap. 8, „vedenia berbecului şi a ţapului”:

           1   În anul al treilea al domniei regelui Belşaţar mi s-a
                 arătat mie,…, o vedenie…
           2    …, parcă eram în capitala Susa, în ţara Elamului şi,.. ,
                 eram pe fluviul Ulai.

     Locaţia actuală, despre care spune profeţia, este lângă localitatea Shustar (Sst) care are în apropiere oraşul antic Susa, provincia Khuzestan din Iranul actual.  Fluviul nu este un fluviu propriu-zis, probabil descrierea este dintr-o perioadă ploioasă când râul ce se numeşte acum Karun era mare. Acesta,  la rândul său, se varsă în Eufrat reunit cu Tigru. Această zonă este fosta ţară a Elamului, care a fost disputată prin conflictul dintre Iran şi Irak, în timpul războiului din 1980-1988. În acest conflict, au murit aproape 1.000.000 de luptători din ambele tabere. Regiunea a fost dată Irakului prin Rezoluţie  O.N.U. în 1988. Astăzi vedem aici înfiinţarea unui stat islamic in zona de nord a Irakului sprijinit de islamişti din toată lumea. Şi continuă profeţia :

     3    …iată un berbec cu două coarne stând în picioare în faţa

           fluviului şi coarnele lui erau lungi, iar unul mai lung

           decât celălalt şi cel mai lung creştea cel din urmă.

Este vorba de două coarne, unul mai demult care se pare că este Iranul iar cel de al doilea cel de pe urmă şi care creştea mai lung este probabil noul stat islamic. Cele două coarne ale berbecului înseamnă o coaliţie între două sau mai multe state vecine. Această coaliţie este sprijinită în ascuns de mari puteri şi grupuri de interese mondiale.

           4   Am văzut berbecul lovind cu coarnele la apus, la 
                 miazănoapte şi la miazăzi şi nici o fiară nu-i putea sta
                 împotrivă şi nimeni nu scăpa de asuprirea lui. El …
                 creştea.

În prima fază sunt atacate la vest, probabil locaţii din Siria Liban Iordania şi Arabia Saudită, la nord baze din Turcia, în est bazele militare din Afganistan. Unii analişti militari consideră că ar fi posibilă atacarea concretă a Europei  şi ocuparea  efectivă a multor teritorii.

            5   … iată un ţap venea de la apus pe deasupra feţei
                 pământului, fără ca să-l atingă. Şi ţapul avea un corn
                 între ochi, care corn se putea zări.

Ţapul simbolizează o coaliţie de state care acţionează având  baza de plecare în Grecia.  Cornul ţapului simbolizează  comandantul sau comandamentul militar, care  va conduce atacul în fruntea unei coaliţii de forţe armate ale mai multor state. Faptul că venea pe deasupra pământului dovedeşte caracteristicile unei importante şi masive acţiuni militare aerocosmice, urmată de trupele terestre.

            6   Şi a venit până la berbecul cel cu două coarne pe care
                 l-am văzut stând în faţa fluviului şi s-a năpustit spre el
                 cu toată tăria puterii lui.
     Aici se arată rapiditatea şi violenţa atacului aerian pentru lovirea şi distrugerea bazelor militare.
            7   Şi l-am văzut cum s-a apropiat de berbec,…şi a lovit
                 berbecul şi i-a sfărâmat cele două coarne şi 1-a călcat
                 în picioare şi nimeni n-a scăpat pe berbec.

Călcarea în picioare sugerează ocuparea efectivă cu militari a celor două state. Nu mai puţin lipsite de importanţă sunt operaţiunile navale şi bătăliile navale, în special atacurile submarinelor care au „sfredelit marea”.

            17   … "Ia aminte, fiul omului, căci vedenia este pentru a
                   arăta sfârşitul veacurilor!"

      20   Berbecul cu două coarne, pe care tu îl vezi, înseamnă

             regii Mediei şi ai Persiei.

      21  Iar ţapul este regele Greciei şi cornul cel mare, care

            este între ochi, este regele cel dintâi.

Primul rege unificator al Greciei a fost Filip al II-lea, iar a doua reunire a statelor cetăţii greceşti este făcută de fiul sau,  Alexandru cel Mare, 356-323 î.Hr. Este de presupus că alianţa Europeană va avea la conducerea  sa un om forte, probabil tot un macedonean.   

Trebuie menţionat că profetul Daniel ne arată doar secvenţa de

începere şi de sfârşit a războiului. Conflictul în sine este mult mai amplu deoarece „a fost ucisă a treia parte din oameni”. A treia parte din oameni înseamnă ca din 7 miliarde de oameni, ar pieri peste 2,3 miliarde de oameni. În cel de al doilea război mondial au murit aproximativ 60 de milioane de oameni dintre care 20 milioane militari şi 40 milioane de civili. Diferenţa până la 2,3 miliarde este enormă.      

După terminarea celui de al Treilea Război Mondial aşa cum

 s-a întâmplat şi după celelalte două războaie anterioare, va apare sărăcia, foametea la scara planetară, dezorganizarea economică,  iar naţiunile debusolate se vor  îndrepta către organismele internaţionale cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială, F.M.I. sau altele, pentru a putea primi ajutoare în bani şi hrană, în numele păcii şi stabilităţii. Aceste organisme deja au tendinţa de structurare, sub forma unui guvern mondial care pe lângă ajutoarele pe care le vor da, vor impune ţărilor respective un regim de severă austeritate, biruri înrobitoare, imposibil de plătit, iar în final, cedarea suveranităţii şi unificarea lor în 10 zone administrative. Pe tot pământul se va impune transformarea religiilor lor într-o  religie unică, din care Dumnezeu treptat va fi scos.

Acest avertisment dat de Dumnezeu oamenilor de pe întreaga planetă, este deosebit de dur şi este menit sa aducă pocăinţa şi smerenia atât de necesară pentru curăţarea de păcate a locuitorilor de pe întreaga planetă.

          20   Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea,
                 nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai
                 închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de
                 piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă,
                  nici să umble.
            21 Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile
                 lor, nici de desfrânarea lor,  nici de furtişagurile lor.

 

După cum vedem, în versetele de la sfârşitul cap. 9 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, mai rămân destui oamenii care nu au venit la credinţa în Dumnezeu, nici după acest război şi, deci, sunt justificate şi alte pedepse ulterioare.