10. A doua venire a Domnului Iisus Hristos

10. A doua venire a Domnului Iisus Hristos 

        

         Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 14

Mielul şi cei răscumpăraţi sălăşluiesc în Sion. Trei îngeri vestesc judecăţile lui Dumnezeu. Secerişul şi culesul viei.

         1   Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu

              El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele

              Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.

   2   Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe

        şi ca bubuitul unui tunet  puternic, iar glasul pe care l-am

        auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.

   3   Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea

        celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea

        să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi

        patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

   4   Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt

        feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se

       va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni,

        pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.

   5  Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără

        prihană.

Tabloul acestor versete descrie poposirea  pe muntele Sionului a o sută patruzeci şi patru de mii de oameni care au fost însemnaţi după derularea evenimentelor descrise prin pecetea a şasea şi înaintea desfacerii de către Domnul Iisus Hristos a peceţii a şaptea, aşa cum vedem din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.7;

    3  Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii,

        până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii

              Dumnezeului nostru.

          4  Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi

              patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui  

              Israel:

Aceştia sunt puri şi  într-o permanentă stare de sfinţenie, fiind tineri şi neprihăniţi, fapt care le permite să aibă o legătură permanentă, directă cu Domnul Iisus Hristos şi cu Dumnezeu. Deja vedem că se nasc copii cu capacităţi deosebite intelectuale şi artistice, copii atât de speciali cu o conştiinţă înaltă. Forţele răului deja îi atrag pe aceşti copii supradotaţi în şcoli speciale, ademenind părinţii pentru a-i încredinţa lor spre instruire şi educare, cu scopul de a fi monitorizaţi permanent şi a le servi lor interesele.

Aşa cum am văzut din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel,  au fost însemnaţi câte douăsprezece mii de oameni din fiecare seminţie, care acum se găsesc pe muntele Sionului. Ei merg împreună cu Domnul Iisus Hristos revenit pe Pământ, oriunde, pentru că sunt fără păcate.

      În versetul al doilea autorul ne prezintă zgomotul produs de venirea pe pământ a oştilor cereşti  „ Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet  puternic, iar glasul pe care l-am  auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor”

La fel spune şi Proorocul Ioil în Vechiul Testament în cap.2 intitulat „Pedeapsa, îndemnarea la pocăinţă”;

            10  Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură,
                  soarele şi luna se întunecă, iar  stelele îşi pierd
                  strălucirea lor.
            11  Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor
                  Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este
                  cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este
                  mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta
                  împotriva ei?

     Din cer, Sfântul Ioan aude o cântare nouă pe care nimeni nu poate să o înveţe, decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi de pe Pământ.

            6   Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul

           cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică  

           celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia        

           şi limba  şi poporul,

      7  Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi

          Lui slavă, că a venit ceasul  judecăţii Lui, şi vă închinaţi

          Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele              

          apelor.

Primul înger propovăduieşte, spre mare luare aminte celor care locuiesc pe pământ, Evanghelia Dreptăţii şi a Împărăţiei care arată sosirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu, cerând ca toţi locuitorii pământului, să se mântuiască de faptele lor şi să dea slavă Domnului, Dumnezeului nostru. La fel ne spune şi Sfânta Evanghelie după Matei cap. 24:

   14  Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în

         toată lumea spre mărturie la  toate neamurile; şi atunci va

         veni sfârşitul.

      8  Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut

          Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate

          neamurile din vinul furiei desfrânării sale.

       Al doilea înger anunţă căderea Babilonului, cetatea cea mare. Asupra numelui acestei cetăţi apare o dilemă. Una din interpretări este cea Biblică care arată că este vorba de cetatea Romei care este comparată cu Babilonul prin condensarea păgânismului în ea în timpul stăpânirilor Romane. Acest lucru reiese din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru cap. 5:

            13  Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă
                  îmbrăţişează.

     Aici este vorba de biserica creştină din Roma, iar Marcu este Evanghelistul Marcu, ucenic al Sfântului Apostol Petru. Roma, eterna cetate, s-a schimbat mult ca înfăţişare dar şi ca mentalitate. Biserica lui Hristos, întemeiată acolo de Sf. Apostol Petru, teoretic, este reprezentată astăzi de Cetatea Vaticanului, a cărei conducere instituţională este permanent erodată de tot felul de scandaluri şi este destul de contestată. În  Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 2 stă scris:

      5  Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te

          pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine

          curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu

          te vei pocăi.

     Este posibil ca ameninţarea arătată în cazul Episcopului din Efes, să se fi aplicat şi în cazul Vaticanului adică să se fi mutat sfeşnicul Harului la o altă biserică a lui Iisus.

     O altă interpretare a aşezării în zilele noastre a Babilonului, arată că această cetate este acolo unde se concentrează cel mai mult atitudinea şi faptele păgâne, de închinare la idoli şi la alte scârnavii şi unde se adună mulţime mare de reprezentanţi comerciali, mari şi mici, ai multor popoare şi de unde se fac cele mai importante acte de comerţ.  Aşa cum Roma era caracterizată a fi Babilon la începutul erei noastre, în zilele noastre, alte oraşe concurează cu succes la acest titlu, de exemplu, sediul Uniunii Europene din Bruxelles arată ca turnul vechiului Babilon, sau alte oraşe care se înalţă cu mare semeţie din deşert, ca centre mondiale financiare şi turistice fără egal.  

     9   Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas

          puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte

          semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,

   10   Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat

          neamestecat, în potirul  mâniei Sale, şi se va chinui în foc

          şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înainte

          Mielului.

   11  Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au

         odihnă nici ziua nici noapte cei ce se închină fiarei şi

         chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.

     Al treilea înger anunţă veşnică pedeapsă a celor care primesc pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor, semnul fiarei şi se închină acesteia.   

   12  Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui

         Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.

  13  Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei

         morţi, cei ce acum mor întru  Domnul! Da, grăieşte

         Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor

         vin cu  ei,

Una dintre cele mai mari virtuţi, pe lângă pocăinţă şi smerenie este răbdarea şi credinţa în lucrurile pe care le face Dumnezeu. Răbdarea sfinţilor se manifestă în asumarea lipsurilor de tot felul şi a hranei, în aşteptarea celei de a doua veniri a Mântuitorului pe Pământ.        

      Judecarea celor vinovaţi, este  promisă mai demult celor care stăteau sub altarul Domnului din cer, pe care i-am văzut la desfacerea peceţii a cincea. În acele zile de mare prigoană a creştinilor şi a bisericii creştine, cei care mor pentru credinţa lor în Dumnezeu şi în Domnul Iisus Hristos, sunt fericiţi, pentru că faptele lor bune sunt luate în considerare la judecata de apoi şi credinţa lor, ca dreptate, Sfânta Evanghelie după Matei cap.16 arată:

            27  Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu
                   îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele
                   sale.

      14  Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe nor era

            asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur

            şi în mână seceră ascuţită.

      15  Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas

            mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi seceră,

            că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul                       

            pământului.

      16  Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi

            pământul a fost secerat.               

     Pentru cei care trăiesc pe pământ, vine secerătorul lor, care este îngerul de pe norul alb, aruncă „secera sa” la momentul stabilit „că a venit ceasul de secerat” şi seceră pământul. În Vechiul Testament în „proorocie pentru pieirea Babilonului” a proorocului  Ieremia cap.51, se vedem:

     33  Că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Fiica

           Babilonului e asemenea unei arii în timpul treieratului:

           încă puţin şi vine vremea secerişului".

     Referitor la această pildă a semănătorului şi secerişului, lămuritoare şi de mult folos ne sunt versetele din Noul Testament , Sfânta Evanghelie după Matei cap. 13, în care Domnul Iisus Hristos ne spune;  semănătorul seamănă boabele în ţarina sa, dar nu toate ajung în pământ roditor. Unele boabe ajung pe drum, aceştia sunt oamenii care aud cuvântul împărăţiei cerurilor, dar nu îl înţeleg. Boabele semănate pe sol pietros, sunt oamenii care aud cuvântul cel bun, dar rădăcinile nu pot creşte, din cauza solului rău şi la vreme de strâmtoare planta piere. Boabele care ajung între scaieţi, sunt ca oamenii care aud cuvântul roditor, dar grijile vieţii şi ale averii, îi înăbuşă şi nu pot da rodul cuvenit. Boabele semănate în pământ bun, sunt ca oamenii care aud cuvântul cel bun, îl înţeleg şi aduc rod fiecare, unul o suta , altul şaizeci, altul treizeci. Dar când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină în ţarină sa. Stăpânul ţarinii atunci a hotărât să lase să crească odată cu grâul şi neghina, iar la vremea secerişului, secerătorii vor plivi întâi neghina, o vor lega în snopi şi o vor arunca în foc, iar grâul cel curat îl vor aduna în vasul stăpânului. Iisus dezleagă Apostolilor această pildă. Tot aici vedem şi interpretarea simbolurilor din această pildă:

            37  El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea

                  bună este Fiul Omului.

            38  Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii

                  împărăţiei;iar neghina sunt fiii celui rău.

            39  Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este

                  sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

            40  Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi

                  la sfârşitul veacului.

            41  Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din

                   împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac

                   fărădelegea,

            42  Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi

                   plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

            43  Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia

                  Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.

Vedem că în Sfânta Evanghelie după Matei cap.13 personajele din această pildă şi modul lor de acţiune, sunt explicate de Domnul Iisus Hristos, foarte clar Apostolilor.

     

            17  Şi un alt înger a ieşit din templul cel ceresc, având şi el
                  un cuţitaş ascuţit.
           18   Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra
                  focului, şi a strigat cu glas  mare celui care avea
                  cuţitaşul ascuţit, zicând:

                  Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi

                  culege ciorchinii viei pământului, căci s-au copt.

            19  Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi a cules

                  via pământului şi struguri i-a aruncat în teascul cel

                  mare al mâniei lui Dumnezeu.

            20  Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge

                  din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o

                  mie şase sute de stadii.

 Despre această zi şi acest ceas, vorbesc şi Proorocii Vechiului Testament, după cum vedem în Isaia cap.63 „Ziua izbânzii”.

      1  Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veşmintele Sale mai

           roşii decât ale celui ce culege la vie, cu podoabă în

           îmbrăcămintea Lui şi mândru de belşugul puterii Lui?

          "Eu sunt Acela al Cărui cuvânt este dreptatea şi puternic

           este să răscumpere!"

      2   Pentru ce ai îmbrăcămintea roşie şi veşmântul Tău este

           roşu ca al celui care calcă în teasc?

      3  "Singur am călcat în teasc şi dintre popoare nimeni nu  

          era cu Mine; şi i-am călcat în mânia Mea, i-am strivit în

          urgia Mea, încât sângele lor a ţâşnit pe veşmântul Meu,

          şi Mi-am pătat toate hainele Mele.

      4  Căci o zi de răzbunare era sortită în inima Mea şi anul

           răscumpărării sosise. 

     La fel spune şi Proorocul Ioil în cap. 4 din Vechiul Testament;

    13  Aduceţi seceri, căci holda este coaptă, veniţi, coborâţi-vă,

          căci teascul este plin, albiile dau peste margini;

          fărădelegile lor n-au seamăn.

Peste tot este vorba de zdrobirea oamenilor necredincioşi, care sunt asemănaţi cu ciorchinii viei  pământului. Întinderea de o mie şase sute de stadii, după unele interpretări ar fi o lungime de aproximativ 300 de km, probabil o vale foarte lungă.  Sângele ieşit din teasc semnifică mulţimea păcatelor lor adunate generaţie după generaţie prin vărsarea de sânge nevinovat, care acum va fi răzbunat.