7.1. Trâmbiţa
întâia
foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars
din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia
parte, iar iarba verde a ars de tot.
Interesant este faptul
că, în anul 2012 mai puţin în 2013 după care în
2014, mulţi oameni din toată lumea povestesc că au auzit
aceste trâmbiţe sunând. Ei au înregistrat aceste sunete venite
din cer. Oamenii de ştiinţă încearcă să explice fenomenul, pe
seama faptului că traversăm o perioadă de variaţii ale câmpului
magnetic terestru în care se schimbă poziţia liniilor de forţă,
în raport cu punctele geografice ale globului. Aceste variaţii de
intensitate provoacă apariţia de falii în magnetosferă, în care
intensitatea magnetică este mai redusă şi prin care pătrund către
Pământ, radiaţiile cosmice dar şi radiaţiile caracteristice
vânturilor solare. Aceste fenomene stau la baza formării aureolelor
boreale la latitudini din ce în ce mai joase. Se presupune că tot
ele sunt vinovate şi de apariţia sunetelor stranii venite din cer,
care pot fi asemănate cu sunetele unei orgi cu aer sau a unor
instrumente de suflat.
Ipotezele pentru
grindina şi focul amestecat cu sânge care cade pe pământ sunt mai
multe. Transpunerea acestui verset în planul realităţii fizice, ne
duce cu gândul la descrierea unei căderi de meteoriţi de
dimensiuni mici sau medii, care ajung pe pământ sau ard
în atmosfera terestră. În anul 2013 venirea focului amestecat cu
sânge din cer, s-a materializat prin căderea unui asteroid asupra
pământului, care la 40.000 m înălţime a făcut explozie,
împrăştiind în jurul planetei multe fragmente mai mici.
Acestea la rândul lor au generat dâre luminoase pe cer şi
explozii, de o mică intensitate. La sol au ajuns
bucăţi mici de rocă meteorică. Acest fenomen s-a resimţit în
localitatea Celiabinsk din Rusia şi alte câteva localităţi din
jurul acesteia, la 15 februarie 2013. Unda de şoc a exploziei
principale a produs rănirea mai multor persoane şi pagube
materiale. În zonă au fost descoperite mai multe puncte de impact,
unele fragmente au creat cratere cu diferite dimensiuni care au fost
studiate de specialişti.
Căderea resturilor
meteoritului şi a altor meteori a durat până pe 12 aprilie,
iar specialiştii au raportat peste o sută de explozii la intrarea
lor în atmosferă. Ei susţin că aceşti meteori au rezultat din
explozia iniţială, care a împrăştiat bucăţi din asteroid pe
toată emisfera nordică a planetei. Acest fenomen a fost pus în
evidenţă de satelitul de observaţii Suomi NPP, care a
înregistrat doar în perioada 15 - 28 februarie 2013 un număr de 92
de impacturi ale meteorilor cu atmosfera terestră.
Un alt meteor a făcut
explozie pe cerul Arizonei SUA . Explozia a fost detaliată de mulţi
oameni din Tuxon şi Las Vegas.
O altă încercare de
acest fel se prefigurează în anul 2014. La începutul
acestui an, în luna februarie, sătenii din patru sate din judeţul
Vrancea au raportat un meteorit care a căzut arzând şi a făcut
explozie în jurul orei 23. El a fost însoţit şi de alţii meteori
care au explodat în straturile superioare ale atmosferei, exploziile
lor fiind auzite inclusiv din oraşul Focşani, timp de mai multe
minute.
Un alt meteorit a făcut
explozie în luna ianuarie 2015 care a luminat in noaptea de 7
ianuarie la ora 03.08 mare parte din România.
Specialiştii nu s-au
putut pronunţa dacă aceşti meteori provin de la explozia
asteroidului de la Celiabinsk, sau vin din spaţiul cosmic.
Unii dintre ei spun că
poate fi o cădere de resturi cosmice pe pământ, provenite şi din
cometa Ison. Aceasta mică cometă venită din extremitatea
sistemului nostru solar, a fost descoperită în anul 2012. Despre
această mică cometă NASA a arătat că se deplasează
cu o viteză moderată. Coada vizibilă este alcătuită din
fragmente de rocă, gheaţă, vapori şi praf, cu o lungime de
aproximativ 100.000 km, considerată destul de mică. Problemele au
apărut la trecerea ei prin dreptul soarelui unde a fost supusă
enormei sale forţe gravitaţionale şi de încălzire. Datorita
acestui cumul de factori o parte din nucleul ei a făcut explozie.
Sfărmarea în mai multe bucăţi a dus la apariţia de resturi
care au deviat de la traiectoria cometei, putând lua coordonate de
coliziune cu planeta noastră. Odată intrate în atmosfera terestră
superioară, praful şi particulele cosmice pot determina îngheţarea
instantanee a vaporilor de apă aflaţi în suspensie, determinând
căderea grindinii pe mari suprafeţe de pământ; bucăţile
mai mari de rocă arzând pe traiectoria lor pot lovi solul, lăsând
în urmă dâre sângerii pe cer, iar la sol posibile incendii.
Cred că mai există
multe bucăţi de rocă care se află în vecinătatea planetei
noastre şi care pot deveni oricând meteori sau meteoriţi căzători
şi care nu au fost descoperiţi datorită dimensiunilor relativ
reduse.
… „ şi a ars din
pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte,
iar iarba
verde a ars de tot.”
Incendierea unei suprafeţe
atât de mari de pădure poate fi declanşată de o mare uscăciune
şi creşterea temperaturilor aerului. Aceasta se poate datora unei
găuri în pătura de ozon care apără pământul de razele solare
sau ca urmare a unei puternice explozii solare.
La rândul său, stratul
de ozon care reduce considerabil radiaţia ultravioletă, s-a subţiat
în multe locuri, iar refacerea lui în mod natural este foarte
lentă. Aceasta o datorăm industrializării neraţionale a omenirii,
ca şi a folosirii staţiilor radio de mare putere.
Incendiile de pădure au
fost şi vor fi permanent pe planetă, dar problema este, dacă
această cantitate imensă de lemn va fi arsă într-un interval de
timp scurt sau mai lung . Dacă acest lucru s-ar petrece într-un
timp relativ scurt dezastrul ar fi inimaginabil.
Cele mai mari întinderi
arse de pădure au fost în anul 2000 în Statele Unite ale Americii,
când au ars 560 mii hectare şi în anul 2003, când în
Australia au ars 800 mii hectare pădure.
În anul 2005 am avut
incendii în Australia, 80 de mii de hectare, în Spania, 13
mii de hectare. În anul 2006, în Spania ard 155.mii hectare
de pădure, în anul 2007 în Grecia sunt distruse 200 de mii
hectare, în Spania alte 85 de mii hectare şi în acest mod treptat,
doar în şapte ani, se completează aproximativ 11 milioane de
hectare. Adică aproape a treia parte din suprafaţa împădurită a
planetei. Dacă arderea acestei mari suprafeţe ar fi fost în
aceeaşi perioadă, adică într-un singur an, am fi avut mari
probleme
Dumnezeu s-a îndurat de
noi, deoarece incendiile de pădure de până acum, au fost doar un
avertisment pentru că nu s-au petrecut toate în acelaşi timp. De
aceea trebuie să veghem la morala noastră, pentru că vedem ce
amploare pot lua aceste fenomene distructive.
Datele au fost
preluate de pe internet.
7.2. Trâmbiţa a
doua
arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din
mare s-a prefăcut în sânge;
9 Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care
sunt în mare, şi a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
Muntele care arzând se
prăbuşeşte în mare, este o parte din conul unui vulcan, situat în
zona ţărmului unei insule, sau care se ridică semeţ direct din
mare sau apele oceanului. Acesta este activ sau va deveni în scurt
timp activ. Ca mărime trebuie să fie suficient de înalt
pentru a fi comparat cu un munte. Prăbuşirea unei părţi din conul
vulcanic va produce un puternic val tsunami, care va scufunda a patra
parte din navele din mările şi oceanele lumii. Nu cunoaştem precis
câte vase navighează astăzi pe întreg pământul, dar putem
aprecia că un sfert din numărul lor este un număr mare. Acest
lucru poate determina o puternică perturbare a aprovizionării cu
combustibil, alimente şi materii prime în multe ţări. Relaţiile
comerciale şi economice vor fi afectate, iar pieţele de capital vor
înregistra variaţii considerabile, deoarece multe state sunt
tributare importurilor de tot felul şi astfel economia mondială se
poate temporar dezechilibra.
Dar, să analizam câţiva
vulcani „candidaţi” de a produce, într-un viitor nu prea
îndepărtat, acest eveniment.
Primul „candidat”
este Cumbre Vieja situat în insula Santa Cruz de la Palma, lângă
cunoscutele destinaţii turistice din insula Santa Cruz de
Tenerife, aflat la aproximativ 500 km de coasta Marocului. În 1971 a
avut loc ultima lui erupţie, dar acum nu se întrevăd semne ale
unei erupţii iminente. Cu toate acestea, există posibilitatea ca
partea vestică a vulcanului să se prăbuşească, fenomen care ar
produce un uriaş val tsunami, de peste 80 metri înălţime în zona
de formare, care se va deplasa cu mare viteză şi va lovi coastele
Braziliei, golful Mexic, coastele Statelor Unite ale Americii, cu o
înălţime de 20-30 m. La fel vor avea de suferit şi coastele
Spaniei, Portugaliei, Angliei, Olandei etc., producând pagube
mari în tot bazinul Oceanului Atlantic. Se estimează zeci de mii de
morţi, iar numărul navelor distruse va fi şi el mare, deoarece
multe din vasele lumii navighează în aceste ape, sau se află
ancorate în porturile sale..
În partea de est
a Mării Mediterane ne atrage atenţia un alt vulcan numit Nisytros
care astăzi arată ca o insulă vulcanică de aproximativ 3 km
pătraţi. Vulcanul a fost activ ultima oară în 1888, dar dă semne
de reîncepere a activităţii. El este permanent monitorizat
printr-un program al Uniunii Europene, deoarece s-a constatat că
punga lui de magmă urcă prin scoarţă, ajungând la aproximativ 3
km de suprafaţă. În cazul unei explozii violente, ruperea conului
vulcanic, prezintă un mare pericol pentru toate aşezările şi
porturile din Mediterana.
In Indonezia avem o
veche cunoştinţă a acestei scrieri, vulcanul Krakatau. Aşa cum am
arătat, el a erupt violent în 1883 distrugând trei sferturi din
insula cu acelaşi nume, situată între Sumatra şi Java, când a
provocat un val tsunami de 40 de metri înălţime. Actualul con al
acestui vulcan se înalţă iar, pregătind terenul pentru o
erupţie viitoare. Dar, în Indonezia sunt mai mulţi candidaţi la
erupţii însoţite de ruperea conurilor vulcanice, care sunt activi
în acest moment. Datele despre aceşti vulcani, au fost luate din
diferite surse de pe internet.
Numai bunul Dumnezeu
ştie de unde va porni acest dezastru.
„…şi a
treia parte din mare s-a prefăcut în sânge”,
Prefacerea mării în sânge
poate fi cauzată nu numai de un violent tsunami prin moartea
vieţuitoarelor din mări sau oceane, ci şi datorită altor factori.
O posibilitate este ca
în momentul ruperii conului vulcanic şi a prăbuşirii lui în
mare, o serie de compuşi toxici oxizi de fier, oxizi de mercur etc.
să ajungă în apa oceanului şi să determine colorarea apei în
roşu, omorând o mare parte dintre vieţuitoarele existente datorită
toxicităţii. Astfel de substanţe pot ajunge în mări şi oceane
şi prin acţiunea iresponsabilă a oamenilor, care fie deversează
substanţe chimice din nave, fie deversează în mod iresponsabil tot
felul de deşeuri chimice cu mare toxicitate în mare.
O altă posibilitate
este similară cu acţiunea Divină care s-a petrecut cu mult timp în
urmă, relatată de Biblie în Ieşirea – A doua carte a lui
Moise cap.7, „Plăgile Egiptului”.
20 Şi
au făcut Moise şi Aaron cum le-a poruncit Domnul:
a ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului,
înaintea ochilor lui Faraon şi înaintea ochilor
slujitorilor lui, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge.
21 Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi
Egiptenii nu puteau să bea apă din râu; şi era sânge în
toată ţara Egiptului.
După cum arată Radu
Cerghizan, în lucrarea sa „Explicarea plăgilor Biblice”, se
presupune că, culoarea roşie a apei a fost dată de dezvoltarea
rapidă a unor „microorganisme unicelulare din grupa
dinoflagelatelor, care colorează apa în rosu-sângeriu şi provoacă
moartea peştilor.” Autorul ne asigură că acestea trăiesc
câteva zile şi drept consecinţă, plaga durează puţin.
Dacă în Exodul era
vorba de Nil, aici vedem că este vorba de a treia parte din mare şi
de aici diferenţa de mărime a fenomenului, cel scris în
Apocalipsă fiind la o scară mult mai mare, decât cel din vremea
lui Moise.
Actual, se constată o
scădere a debitelor şi a concentraţiilor saline a curenţilor
oceanici, a fluviilor care merg în oceanele lumii şi care
transportă căldura de la ecuator către zonele reci şi invers.
Odată cu scăderea salinităţii, se micşorează şi
viteza de curgere prin ocean, lucru care poate schimba drastic clima
de pe glob. Din această cauză pot apare dezechilibre
ecologice în micro şi macrosistemul oceanelor, făcând
posibilă înmulţirea explozivă a unor microorganisme asemănătoare
celor din Nil, de pe vremea lui Moise, adaptate la condiţiile vieţii
marine.
Categoric, trebuie să
vedem că şi atunci, în vremea lui Moise, ca şi acum, când se va
produce din nou o asemenea plagă, este voia aceluiaşi Dumnezeu,
care, prin cuvântul său, declanşează acest fenomen într-un timp
scurt şi la o asemenea scară. Noi sperăm că El ne va feri de
asemenea catastrofe, dar să nu uităm că acest lucru depinde de
morala şi de credinţa noastră.
7.3. Trâmbiţa a
treia
10 Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea
uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele
apelor.
11 Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte
din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au
murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
La trâmbiţarea celui
de al treilea înger vedem imaginea uni asteroid care vine din
spaţiul cosmic către pământ. La intrarea în atmosfera densă
terestră, prin frecarea sa cu aerul, datorită vitezei mari se
aprinde ca o făclie şi loveşte pământul. Pe acest parcurs
datorită frecării şi supraîncălzirii în coborâre prin
atmosfera terestră, din el se desprind bucăţi de rocă mai mici
sau mai mari care se răspândesc pe o suprafaţă însemnată. Din
cauza temperaturii ridicate, în contact cu oxigenul atmosferic
metalele componente oxidează. Oxizii sub forma de pulbere pot
cădea pe o anumită suprafaţă a Pământului, poluând izvoarele
apelor curgătoare.
Această plagă este
dată de Dumnezeu datorită necredinţei oamenilor şi din cauza
profeţilor mincinoşi, care îndrumă la necredinţă aşa cum se
arată în Vechiul Testament, prin cuvântul proorocului
Ieremia cap.9 intitulat „Plângerea proorocului. Ameninţări de la
Dumnezeu”.
13 Şi Domnul a răspuns: "Pentru că au părăsit
Legea Mea,
pe care le-am pus-o Eu, şi n-au ascultat glasul Meu,
nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas,
14 Ci au umblat după îndărătnicia inimii lor şi în urma lui
Baal, cum i-au învăţat părinţii lor".
15 De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui
Israel: "Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă
cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele.
Iar în Ieremia cap. 23
„Pedeapsă asupra păstorilor necredincioşi şi a profeţilor
mincinoşi” se arată;
15 De
aceea, aşa zice Domnul Savaot despre prooroci:
Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu
fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins
necredinţa în toată ţara.
Asteroidul despre care
se scrie în versetul din Apocalipsă se numeşte Absintos, în
greceşte acest nume este a doua parte a denumirii unei plante
Artemisia Absinthium, care creşte în Palestina, cu gust amar şi
care în cantitate mare este toxică pentru organism. Planta este
asemănătoare cu Pelinul. Referitor la izvoarele apelor şi de unde
provin ele, Biblia ne spune în „Facerea Întâia carte a lui
Moise la cap.2:
10
Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se
împărţea în patru braţe.
11 Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara
Havila, în care se află aur.
12 Aurul din ţara aceea este bun; tot acolo se găseşte
bdeliu ( o răşină mirositoare; na.) şi piatra de onix.
13 Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură
toată ţara Cuş.
14
Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin
faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.
Din Eden, adică
din grădina Raiului, izvorăşte apa vieţii, apa primordială.
Din el izvorăsc cele patru ape Fison, Gihon, Tigrul şi Eufratul şi
dacă materializam pe hartă acest loc, vedem că acestea toate
izvorăsc din munţii din estul Turciei. Deci este posibil ca aceasta
sa fie una din locaţiile impactului asteroidului prezis de
Apocalipsă.
In spaţiul
interplanetar din sistemul nostru solar, există trei zone cu
asteroizi, rămase fie de la formarea sistemului solar, fie din
ciocnirea şi spargerea unor foste planete. Prima, în ordinea
depărtării faţă de Soare şi faţă de noi, este numită Centura
de asteroizi. Asteroizii de aici sunt formaţi din resturi planetare
şi au corpuri dense, cu mărimea între câţiva metri şi
câţiva kilometri. Aceste resturi cosmice sunt în număr mare,
estimat la peste 30.000 de corpuri. Această centură se găseşte
între planetele Marte şi Jupiter, pe o orbită în jurul Soarelui.
Mai departe de Soare găsim Centura Kuiper, care este formată din
asteroizi proveniţi din materia primordială care înconjoară
Sistemul Solar. Această centură este situată între 30 şi 50 de
unităţi astronomice şi are în compunere peste 70.000 de asteroizi
mari, de peste 100 km lungime. A treia centură se găseşte la
extremitatea Sistemului Solar şi poartă numele de Norul lui Oort.
Acesta este un nor de comete, şi asteroizi care se găseşte la
aproximativ 50.000 unităţi astronomice la extremitatea sistemului
solar. Se presupune că majoritatea asteroizilor şi cometelor care
ajung în apropierea pământului, provin din acest nor. El se
compune din roci rămase de la formarea sistemului solar, într-o
zonă destul de instabilă gravitaţional, unde se produc ciocniri şi
devieri de traiectorie către zonele de gravitaţie mai mare.
Între cele trei
centuri prezentate mai sus, există mulţi asteroizi de dimensiuni
mici, care sunt greu de detectat şi care pot ameninţa Pământul în
orice moment. Gravitatea ciocnirii cu planeta noastră este în
funcţie de viteza şi masa asteroidului, de densitatea acestuia, şi
de traiectoria pe care o are la intrarea în atmosfera terestră.
Alţi factori sunt daţi de evoluţia lui în atmosferă, dacă se
desface în bucăţi sau nu, dacă explodează în aer, sau prin
ciocnire cu solul, de compoziţia chimică, adică de compoziţia lor
în minerale, gaze, sau apă îngheţată, etc. Privind în viitor,
cercetătorii de la NASA spun că există posibilitatea minimă de
lovire a Pământului de către asteroidul numit Apophis în anul
2029, dar tot ei au precizat că aşteaptă noi date despre
traiectoria lui, deoarece la întoarcerea sa în jurul
Soarelui, traiectoria lui va intersecta din nou orbita Pământului
în anul 2036, dar încă nu se poate spune dacă sunt şanse de
ciocnire cu planeta noastră. Mai multe state pregătesc programe
spaţiale de detectare timpurie şi chiar de lovire a asteroizilor
mari, care ar urma să intre în coliziune cu Pământul. Ne aşteptăm
ca la nivelul anilor 2029 sa fie operaţionale asemenea programe.
Lovirea cu o armă a unui asemenea de corp, în atmosferă şi chiar
în spaţiu, poate determina spargerea lui în mai multe bucăţi mai
mici, care pot crea efecte catastrofale pe o suprafaţa mult mai
întinsă a planetei. Indiferent cum va evolua un asemenea eveniment,
speranţa noastră de iertare, tot la Dumnezeu rămâne.
