18.
În loc de concluzii
În această minunată
scriere, Sfântul Ioan Teologul ne arată succesiunea evenimentelor
concrete care s-au desfăşurat, se desfăşoară şi se vor
desfăşura atât pe pământ cât şi în cer, făcând parte din
acelaşi univers.
În prima parte autorul
scrie celor şapte episcopi conducători ai bisericilor din Asia,
avertismentele si sfaturile date de Domnul Iisus Hristos Care
este Capul Bisericii Creştine.
În continuare autorul
mărturiseşte că a fost dus în duh în cer. Din acest spaţiu
divin, ne prezintă minunile pe care le-a văzut şi ce
se va petrece în viitor pe pământ. Este martor la
prezentarea Planului lui Dumnezeu, scris în sulul pecetluit cu cele
şapte peceţi. El asistă la ruperea peceţilor şi prezentarea lui
pe „o mare de cristal” unde vede desfăşurarea
evenimentelor din viitor. În acest fel asistă la toate evenimentele
care urmează să se petreacă pe pământ, prin care vor trece
oamenii. Aceste încercări nu vin cu scopul de nimicire, ci ca o
puternică atenţionare, asupra necesităţii de revenire a oamenilor
la dreapta credinţă, pentru mântuirea lor.
Evenimentele sunt
vizualizate în succesiunea temporală, deoarece oamenii sunt supuşi
acţiunii timpului, adică depind şi acţionează în funcţie de
parcurgerea evenimentelor din vieţile lor.
Atât Domnul Dumnezeul
nostru Tatăl şi Domnul Iisus Hristos Fiul sunt atemporali.
Fără dubiu El este creatorul şi Atotţiitorul universului în care
trăim.
Despre natura sa
dumnezeiască, Domnul Iisus Hristos învaţă Apostolii şi pe noi,
aşa cum vedem în Sfânta Evanghelie după Ioan, la cap. 8:
23 Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din
cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt
din lumea aceasta.
24 V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre.
Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele
voastre.
25 Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea
ce v-am spus de la început.
26 Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce
M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de
la El, Eu acestea le grăiesc în lume.
Tot din Apocalipsă
vedem că judecata de apoi nu se face pe pământ, ci în cer.
Trebuie să înţelegem că cei veniţi la dreapta şi înfricoşata
judecată nu vor fi alcătuiţi ca oameni, din carne şi oase, ci
asemănători îngerilor din cer, aşa cum arată Sfânta Evanghelie
după Marcu cap.12, 25 şi în Sfânta Evanghelie după Luca în
cap.20:
34 Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară
şi
se mărită;
35 Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela
şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se
mărită.
36 Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii
şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
Despre substanţa din
care este alcătuit viitorul trup la înviere de după moarte, cred
că cea mai lămuritoare descriere este a Sfântului Apostol Pavel în
Epistola întâia către Corinteni la cap.15:
35 Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup
au să vină?
36 Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va
fi murit.
---
42 Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru
stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43 Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se
seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44 Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă
este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45 Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi,
Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh
dătător de viaţă";
46 Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel
duhovnicesc.
47 Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel
de-al doilea este din cer.
48 Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti;
şi
cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să
purtăm şi chipul celui ceresc.
Cel de al doilea Adam
din Biblie este Domnul Iisus Hristos. El este primul care
a înviat din morţi în trup ceresc. Acestea s-a petrecut după
răstignirea Mântuitorului nostru, aşa cum arată şi Sfânta
Evanghelie după Matei la cap.27 unde se relatează această minune:
50 Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat
duhul.51 Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de
sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au
despicat;
52 Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor
adormiţi s-au sculat.
53 Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în
cetatea sfântă şi s-au arătat multora.
O a doua perioadă
istorică în care se va petrece acest lucru, este proorocită de
Daniel în cap.12, unde ne arată viziunea avută referitoare la
învierea morţilor, după înfrângerea lui Antihrist prin a
doua venire a Mântuitorului nostru:
1 Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod
care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de
strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele
şi până în vremea de acum. Dar în vremea aceea, poporul
tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în
carte.
2 Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor
scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine
veşnică.
3 Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei
care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca
stelele în vecii vecilor.
Acest moment care se va
petrece în viitor, l-am văzut descris în Apocalipsa Sfântului
Ioan Teologul la cap. 20:
4 Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat
să
facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru
mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care
nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit
semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au
împărăţit cu Hristos mii de ani.
A treia perioadă în
care morţii învie, iar cei vii de pe pământ se transformă,
este judecata de apoi sau judecata finală, hotărâtă pentru noi de
Dumnezeu. Acest lucru îl prezintă foarte frumos Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul 20:
11 Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe
el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi
loc nu s-a mai găsit pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând
înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă
carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii
au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu
faptele lor.
13 Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au
dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele
sale.
Acestea este momentul
învierii tuturor celor trecuţi prin moarte, deoarece în cer vom fi
chemaţi cu toţii la judecata finală. Versetele ne arată că
pământul şi cerul au fugit dinaintea lui Dumnezeu , deci este fără
dubiu, judecata noastră va fi în cer. Pământul este locul
unde ne-am născut, trăim şi evoluăm sufleteşte la şcoala vieţii
şi de unde, trecând prin moarte, părăsim corpul fizic, alcătuit
din elementele existente pe pământ. Învierea care are loc în cer
este renaşterea, prin care primim corpul cel ceresc. Cea mai
completă şi detaliată descriere a acestei evoluţii o găsim la
Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni la
cap.15 intitulată „Învierea Domnului şi învierea noastră”.
50 Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să
moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea
nu moşteneşte nestricăciunea.
51 Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne
vom schimba,
52 Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi.
Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi,
iar noi ne vom schimba.
53 Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în
nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în
nemurire.
54 Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în
nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în
nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea
a fost înghiţită de biruinţă.
55 Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte,
boldul tău?".
56 Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este
legea.
57 Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat
biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
Să mulţumim Domnului
Dumnezeului nostru că ne-a trimis pe pământ pe Unicul său Fiu,
Domnul nostru Iisus Hristos, care ne învaţă cum trebuie să ne
comportăm şi să trăim aici, pe pământ, pentru a putea birui
moartea.
Aşa cum El a purtat pe
drumul Golgotei „crucea păcatelor noastre”, tot aşa noi trebuie
să purtăm fiecare în parte „crucea personală” a păcatelor
noastre, cu smerenie, în adevăr şi în credinţă. Prin renunţarea
la păcate şi mărturisirea lor în această lume putem dobândi
mântuirea. Noi întâmpinăm în fiecare zi necazuri, dar prin
dragoste, smerenie şi credinţă statornică vom birui, aşa cum
spunea şi Mântuitorul prin glasul Sfintei Evanghelii după Ioan în
cap.16:
33 Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În
lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit
lumea.
Necazurile nu trebuie să
ne dărâme, ci trebuie să facem din ele mijloc de învăţătură,
de înţelepţire şi de întărire în credinţă. Rezolvarea
lor nu stă în puterea noastră, ci prin credinţă tot de la Domnul
vine, permanent prin glasul sufletului nostru. El ne ajută să
trecem cu bine prin toate şi peste toate greutăţile crucii
noastre. Despre aceste lucruri Domnul Iisus Hristos ne spune în
Sfânta Evanghelie după Matei cap.21:
21
Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă:
Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu
numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia
de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.
22 Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi
primi.
Credinţa vine în
sufletul nostru prin primirea Mântuitorului nostru Domnul Iisus
Hristos. Dacă noi facem acest lucru prin El, pe Dumnezeu
îl primim. Pentru a reuşi, de mare ajutor este rugăciunea către
El, către Sfântul Duh şi către Maica Domnului. Iată ce le spunea
Domnul Iisus Hristos apostolilor când i-a trimis la propovăduire,
cum vedem în Sfânta Evanghelie după Matei la cap.10:
40 Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine
Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe
Mine.
41 Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de
prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de
drept răsplata dreptului va lua.
42 Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai
un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat
grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.
Pe lângă aceste fapte
ale noastre, trebuie să nu mai păcătuim şi să respectăm legile
date de Domnul Dumnezeul nostru şi de Fiul Său. Iată ce ne arată
Sfânta Evanghelie după Matei în cap.19:
17 Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun
decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în
viaţă, păzeşte poruncile.
18 El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu
săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;
19 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi.
Iar în Sfânta
Evanghelie după Matei la cap. 22 vedem că apostolii l-au întrebat
pe Iisus:
36 Învăţătorule, care poruncă este mai mare în
Lege?37 El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul
tău.
38 Aceasta este marea şi întâia poruncă.
39 Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău
ca pe tine însuţi.
40 În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi
proorocii.
Timpul nostru de
pocăinţă trebuie să fie aici, pe pământ în fiecare moment în
care conştientizăm greşelile noastre, pentru că nu ştim câte
zilele mai avem lăsate de Domnul Dumnezeul nostru. Când vom învia,
vom intra la judecată în Împărăţia cerurilor şi cred că din
acest motiv Mântuitorul nostru Domnul Iisus Hristos ne atrăgea
atenţia de la începutul propovăduirii sale, aşa cum găsim în
Sfânta Evanghelie după Matei 4:
17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să
spună:Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
În concluzie Împărăţia
cerurilor este foarte aproape de noi, la câţiva ani, sau zeci de
ani sau chiar la câteva zile şi depinde de fiecare dintre noi cum
vrem să ne prezentăm acolo. Speranţă de mântuire toţi avem, dar
trebuie doar să vrem să ne curăţim sufletele. După acest proces
sufletele trebuie menţinute curate, pentru ca Domnul Iisus Hristos
să vină în fiecare din noi şi astfel lumina credinţei să
strălucească şi să crească din ce în ce mai mult în lume.
Apocalipsa Sfântului
Ioan Teologul ca şi celelalte scrieri ale Bibliei ne dau speranţa
unui nou ciclu de dezvoltare umană pe pământ, care va începe şi
se va termina la timpul hotărât. Aşa cum vedem, oamenii nu vor
pieri nici acum şi nici într-un viitor de câteva mii de ani
de pe pământ, chiar dacă numărul lor va creşte sau va scade în
urma durelor războaie şi cataclisme care vor urma. Ei vor
popula atât cerul cât şi pământul ca şi acum, iar numărul lor
va creşte, dar sigur toţi vor fi prezenţi la judecata finală a
lumii, când Domnul Dumnezeul nostru ne va judeca după faptele
noastre. De aceea, trebuie să avem credinţă şi stăruinţă în
fapte bune, în iubirea de semeni şi în respectarea legilor
morale lăsate de Domnul Dumnezeul nostru şi de Fiul său Domnul
Iisus Hristos. Toate acestea sunt de trebuinţă pentru a putea să
rămânem vii sufleteşte, atât aici, pe pământ cât şi în cer.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
„Şi de se va smeri poporul
meu, care se cheamă numele meu asupra lor, şi se vor ruga şi vor
căuta faţa mea şi se vor întoarce din căile lor cele rele, eu
voiu auzi din cer şi milostiv voiu fi păcatelor lor şi voiu
vindeca pământul lor”.
Biblia din 1914 a 2-a
Paralipomene (2. Cronici) 7, 14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu