12. Judecata Babilonului

            Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 17
     Desfrânata cea mare, numită Babilonul, umblă beată de sânge ca o fiară cu şapte capete şi cu zece coarne.

            1  Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte
                cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt
                judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,

  

     Babilon, este numită cetatea în care se găsesc instituţiile bisericii apostate şi a cultului idolatric. Aici găsim apucăturile  femeii desfrânate, plină de bogăţii, dar şi de hulă.  Cei care conduc instituţiile acestei mari cetăţi, au profitat, profită, şi vor profita de slăbiciunile oamenilor. În acest fel ei conduc şi stăpânesc  popoarele, lovind mintea şi robind sufletele lor, prin cultul desfrânării, al banului şi al idolatriei, care obligă pe toţi să se închine fiarei şi chipului său.   

     Femeia desfrânată este opusul femeii care naşte, care este Biserica lui Iisus Hristos. Faptul că ea „şade pe ape multe”, înseamnă că ea a condus, conduce şi va conduce spiritual mulţimi mari de oameni. 

       Îngerul care a vărsat cupa mâniei lui Dumnezeu asupra pământului, îl cheamă pe Sfântul Ioan Teologul să vadă această  judecată şi pedepsire desfrânatei.

            2  Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce
                locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.

    Oamenii simpli au  rămas drepţi în credinţa lor, împreună cu mulţi din preoţii care păstoresc bisericile. Dar conducerea la vârf a acestei biserici, a ajutat mulţi împărăţi să vină la putere. La rândul lor ei au ajutat financiar această biserică dar au avut si profituri mari de pe urma ei. Nu trebuie uitat că politica Europei era condusă mai mult sau mai puţin discret prin dispoziţiile papale. Prin acordarea indulgenţelor contra donaţiilor în bani, oamenilor avuţi li se promitea iertarea păcatelor. În acest fel clasa conducătoare au uitat de învăţătura Lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus Hristos. La fel spune şi proorocul Ieremia din Vechiul Testament în cap.51:

            7  Babilonul a fost în mâna Domnului cupă de aur, care a
                îmbătat tot pământul; băut-au popoarele din vinul ei şi au
                înnebunit.
          13  O, tu, cel ce locuieşti lângă apele cele mari şi eşti plin de
                comori, venit-a sfârşitul tău şi măsura lăcomiei tale ţi s-a
                umplut!

     În Noul testament în  Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel la cap. 2, se arată cine conduce la vârf această instituţie a cultului idolatric:

              4  Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se
                  numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa
                  încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se
                  pe sine drept dumnezeu.

Această persoană numită Antihrist, este un om care primeşte multă putere de manipulare, constrângere şi înşelare de la Satana. Ea conduce împreună cu proorocul mincinos  şi cu conducerea biserici apostate, în cetatea numită desfrânata cea mare sau mama desfrânatelor.

            3  Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând
                pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte
                capete şi zece coarne.

    Femeia reprezintă biserica apostata care locuieşte în cetatea cea mare. Aşezarea pe fiara roşie arată rol de conducător asupra împărăţiilor subordonate acestui mare imperiu. „Şi m-a dus, în duh, în pustie,” poate arăta o zonă lipsită de oameni credincioşi.

            4  Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi
                împodobită cu aur şi cu  pietre scumpe şi cu mărgăritare,
                având în mână un pahar de aur, plin de  urâciunile şi de
                necurăţiile desfrânării ei.

     Hainele din purpură şi stofă stacojie împodobite cu pietre scumpe, reprezintă marea ei putere regală, asupra neamurilor şi popoarelor. Aceste culori sunt folosite de cardinalii de la vârful ierarhiei ecleziastice în Vatican. Asemănarea este posibil sa fie întâmplătoare. Paharul de aur din mâna ei simbolizează aceeaşi mare putere dogmatică.

  

            5  Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare,
                mama desfrânatelor şi a  urâciunilor pământului.

     În Roma antică, prostituatele erau obligate să aibă înscris numele lor pe o bentiţă, pe care o purtau pe fruntea lor. La fel, pe fruntea acestei femei, a desfrânatei celei mari, stă scris numele tainic al noului Babilon, mama desfrânatelor.

            6   Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de
                 sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat
                 cu mirare mare.
            7  Şi îngerul mi-a zis: De ce te miri? Eu îţi voi spune taina
                 femeii şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte
                 capete şi cele zece coarne.

Aceste versete  arată răspunderea care apasă pe această biserică apostată, beată de sângele sfinţilor şi a mucenicilor lui Iisus. Cruciadele făcute in numele creştinismului, decimarea de populaţii întregi în care sub numele credinţei au fost jefuite. Inchiziţia care a torturat şi omorât mii de oameni a făcut mulţi martiri şi asta este doar faţa ştiută a lucrurilor.  Această imagine îngrozitoare, a creat autorului Apocalipsei mare uimire, iar îngerul, văzând asta, promite că îi va explica această taină. 

            8  Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice
                din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce   
                locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la
                întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era
                şi nu este, dar se va  arăta.

Faţă de Dumnezeu care este atemporal, aşa cum vedem din cap. 1 versetul 4 ; „Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine”, fiara este supusă istoriei şi timpului care  acţionează implacabil asupra ei. Acum în timpul prezent, spunem doar că vedem anumite configurări, care urmăresc să ducă în viitor la constituirea acestui imperiu, ca o nouă ordine mondială bazată pe o nouă religie. Acest lucru se datorează şi faptului că stăpânirea pe faţă a acestei lumi încă nu s-a arătat, dar sigur se va arăta în perioada următoare şi va sta puţină vreme, până când va fi judecată şi distrusă de Domnul Isus Hristos  la a doua venire. 

            9   Aici trebuie minte care are înţelepciune. Cele şapte
                capete sunt şapte munţi deasupra cărora şade femeia.

     Cele şapte capete sunt şapte munţi, mulţi scriitori consideră că este vorba de Roma supranumită şi Babilon în vechime, oraş situat  pe şapte coline. Dar pot fi şi şapte ordine diferite ale acestui cult sau şapte biserici apostate, sau şapte împărăţi care au luat puterea cu ajutorul ei.  

            10  Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai
                  este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de
                  stat puţină vreme.
            11  Şi fiara care era şi nu mai este – este al optulea împărat
                  şi este dintre cei şapte şi merge spre pieire.

În cartea sa „Apocalipsa Sfântului Ioan un comentariu ortodox”, Arhiepiscop Averchie Tauşev ne spune despre aceste versete la pag. 219 că „Sfântul Andrei al Cezareei consideră cele şapte capete şi cei şapte munţi sunt şapte împărăţii care au avut o însemnătate şi o putere specială în lume: Asiria, Mezii, Babilonul, Persia, Macedonia şi Roma cu cele doua perioade…” Interesant este faptul ca ni se mai transmite o informaţie şi anume că, cel de al optulea împărat va fi dintre cei şapte, deci se confirmă faptul că el va fi macedonean, aşa cum prevestea şi proorocul Daniel. 

      12  Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece      

            împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor

            lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu

            fiara.    

Este vorba de conducători aduşi la putere de fiară, puşi să împărăţească peste 10 mari state sau ale pământului, care conduc şi aplică învăţătura şi legile ei, prigonind creştinii. Este de presupus că aceşti pseudo-împăraţi, nu vor putea sta în scaunele lor de domnie decât un anumit timp hotărât de Dumnezeu. O alta interpretare este ca aceşti zece împăraţi ar fi conducătorii celor mari zece bănci mondiale care dirijează politica si finanţele acestor mari zone economice. Ei sunt  stăpâni din umbră, sunt împăraţi fără cunună împărătească pe frunţile lor. Ei vor lua cunună de împăraţi un ceas împreună cu fiara probabil în cadrul guvernului mondial.

            13  Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor
                  o dau fiarei.
            14  Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va
                  birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul
                  împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi
                  şi aleşi şi credincioşi.

La chemarea duhurilor arătate sub forma de broaşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 16 versetul 13, trimit mare ajutor fiarei, pentru a porni război împotriva Domnului Iisus Hristos, venit a doua oară pe pământ, care va învinge împreună cu cei credincioşi .

            15  Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora
                  şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi
                  limbi.
            16  Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî
                  pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o
                  vor mânca şi pe ea o vor arde în foc.

Aşa cum am mai arătat mai sus, apele multe reprezintă popoarele peste sufletele cărora stă desfrânata, dar, în ascuns, ea va fi urâtă de oamenii simpli şi de mai marii vremii. Când va veni momentul, ei o vor ataca şi desfiinţa fizic această biserică apostată, cât şi economic prin confiscarea tuturor averilor, iar tot ce ţine de ideologia, scrierile şi chipul ei  vor arde în foc. Cei zece conducători ai celor zece mari bănci mondiale prin operaţiuni financiare indirecte, îşi vor însuşi banii şi acţiunile  băncii Vaticanului şi „o vor face pustie şi goală”.

            17 Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi
                  să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia
                 lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.
           18  Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care
                 are stăpânire peste împăraţii pământului.

Aici se relevă marele plan , anume că acei împăraţi care au dat împărăţia lor fiarei, când s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu. s-au întors împotriva conducerii bisericii apostate din cetatea numită şi Babilon.

   

        Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 18
     Vestea căderii Babilonului. Poporul Domnului să iasă din cetate! Cei care se întristează şi cei care se bucură de căderea ei.

            1  După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se  
                 din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de
                 slava lui,
            2  Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut
                Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, 
                închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare
                tuturor păsărilor spurcate şi urâte.
           3   Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut
                toate neamurile şi împăraţii  pământului s-au desfrânat
                cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor
                ei s-au îmbogăţit.

Îngerul care vine cu multă lumină şi cu o mare strălucire în jurul său semn al sfinţeniei şi puterii sale, dă lumii vestea căderii Babilonului din demnitatea de centru spiritual al lumii şi a apropiatei lui distrugeri. În el  s-au  refugiat  şi adăpostit demonii şi s-au ascuns duhurile necurate. Păsările spurcate sunt cele care nu se pot mânca, despre care spune Vechiul Testament. Păsările spurcate, într-o  interpretare actuală, pot fi oamenii fără suflet care aleargă de acolo colo deservind aceşti mulţi îmbogăţiţi demonici ai planetei. Aceştia au profitat din plin de pe urma slăbiciunilor trupului a poftelor şi minţii oamenilor. Ei au manipulat oamenii simpli şi i-au transformat în sclavi ai propriilor pofte,  murdărind astfel sufletele şi conştiinţa lor. Acest proces de pervertire a sufletelor oamenilor de pe pământ a început de mult, din negura istoriei.

            4  Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea,
                poporul meu, ca să nu vă faceţi  părtaşi la păcatele ei şi
                să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;
            5  Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu
                Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.   

Îngerul spune: ieşiţi din cetate popor ales a Lui Dumnezeu ca să nu fiţi părtaşi la păcatele celor care vieţuiesc acolo. Prin expresia 

„ poporul meu” se referă atât la urmaşi evreilor care au rămas în Roma de-a lungul istoriei cât şi la mulţi alţi oameni cu sufletul curat şi drept credincios, pentru că pedepsele sortite acestui oraş să nu îi afecteze. La fel şi Lot a fost scos înaintea dezastrului din Sodoma aşa cum spune Facerea – Întâia carte a lui Moise cap.19:

           12  Apoi au zis cei doi Oameni către Lot: "Ai tu pe cineva
                 din ai tăi aici? De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe
                 oricine altul în cetate, scoate-i din locul acesta,
           13  Că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că
                 strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului şi
                 Domnul Ne-a trimis să-l pierdem".

După plecarea lui Lot, Sodoma şi Gomora ca şi cetăţile învecinate au pierit lovite de ploaie de pietre, pucioasă şi foc, care au venit din cer.

            6  Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu
                măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a
                turnat, turnaţi-i de două ori.
            7  Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta
                daţi-i chin şi plângere.  Fiindcă în inima ei zice: Şed ca
                împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea
                nicidecum!
            8  Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste
                ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de
                tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o
                judecă.   

Cei care o pedepsesc aduc la îndeplinire planul lui Dumnezeu şi lor le spune îngerul, să îi dea pedeapsă dublă în paharul păcatelor ei. Pentru că mai marii acestei biserici apostate s-au crezut mai mari peste tot pământul domnind împreună cu Antihrist peste popoare după bunul plac. Ei au crezut că nimic nu îi poate atinge pe ei sau pe cetatea lor. Pedepsirea şi distrugerea ei se face într-o singură zi prin foc.

              9  Iar  împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi
                  s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept
                  pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,
            10  Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând: Vai! Vai!
                  Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că
                  într-un ceas a venit judecata ta!

Unii  împăraţi ai pământului o jelesc, pentru că odată cu căderea acestei mari metropole, o parte substanţială din  investiţiile şi finanţele lor au pierit, într-un ceas au pierit averile lor, şi interesele, influenţa şi puterea lor, zicând: vai! vai! vai !  cu multă prudenţă, ca să nu audă chipul fiarei, acei roboţi cu înfăţişarea fiarei , care ucideau pe cei care nu se închinau lor.  

            11  Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei,
                  căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,
            12  Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi
                  mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie,
                  tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de
                  fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier
                  şi de marmură,
           13   Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi
                vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi
                şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.

Cel mai dureros lucru în acest pasaj este faptul că în această lume comerţul cu oameni continuă, într-o formă mai mult sau mai puţin mascată.

            14  Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine
                  şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi
                  niciodată nu le vor mai găsi.
            15  Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de
                  pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei,
                  plângând şi tânguindu-se,

     

Roadele cele dorite de sufletul tău se referă la roadele poftite de trupul şi de mintea noastră limitată, pentru satisfacerea poftelor noastre, nu a trebuinţelor adevărate. Negustorii plâng pierderea profitului lor, dar şi a bogăţiei din magazine, tarabe şi bănci care a dispărut atât de repede.

            16  Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea
                  înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi
                  împodobită cu  aur şi cu pietre scumpe şi cu                        
                  mărgăritare! Că într-un
                  ceas s-a pustiit atâta bogăţie!  

 

   Vedem din nou similitudinea cu cetatea Vaticanului unde cardinalii sunt îmbrăcaţi în profiră şi stofă stacojie, unde există o concentrare foarte mare de bogăţie materială. Nu trebuie sa uitam de puternica banca a Vaticanului.

     

            17  Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi
                  corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,
            18  Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea,
                  zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!
            19  Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând
                  şi tânguindu-se şi zicând:Vai! Vai! Cetatea cea mare,
                  în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin
                  corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!

La fel se plâng şi armatorii care deserveau cu nave această mare metropolă, care era şi un important port comercial şi turistic, prin care venea multă marfă şi mulţi oameni din toate colţurile lumii. Armatorii s-au îmbogăţit la fel ca negustorii, de pe urma ei.

   

            20  Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi     
                  apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a
                  pronunţat judecata voastră asupra ei.
            21  Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră
                  de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de
                  repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare,
                  şi nu se va mai afla.
            22  Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din
                  flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi
                  nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va
                  mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în
                  tine niciodată!

Toţi din cer se veselesc de căderea şi pedepsirea de către Dumnezeu a desfrânatei celei mari, adică a acestei mari metropole, care era centrul mondial al stăpânirii fiarei. Îngerul arată cum şi cât de repede va dispare cetatea cea mare, aruncând o piatră în mare. Probabil, după lovirea din cer, este posibil ca pământul, din zona metropolei, să se scufunde în mare. Se cunosc  cetăţi antice care au suferit un asemenea sfârşit, datorat scufundării plăcii tectonice în urma unor puternice cutremure şi erupţii vulcanice.        

            23  Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine;
                  şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine
                  niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii
                  lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu
                  fermecătoria ta.

      24  Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi

            sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.

În ultimele versete îngerul ne asigură că nu va mai exista viaţă în această mare metropolă, datorită faptului că ei au dorit să fie stăpânii lumii, dar mai ales stăpânii sufletelor oamenilor, din toate limbile şi neamurile pe care le-au dus la pierzanie. Ultimul verset ne asigură că acolo se găsesc urmele sângelui vărsat de prooroci şi sfinţi şi al celor înjunghiaţi pentru mărturia cuvântului lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos.

11. Cele sapte cupe ale maniei

   11. Cele şapte cupe ale mâniei

    Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 15

Cântarea biruitorilor fiarei. Şapte îngeri cu şapte cupe ale mâniei.

            1  Am văzut, apoi, în cer, alt semn, mare şi minunat: şapte
                îngeri având şapte pedepse – cele de pe urmă – căci cu
                ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu.

     După cum scrie versetul, acestea sunt ultimele plăgi, adică ultimele încercări prin care trebuie să treacă oamenii şi pământul. Prezentarea  lor de către Sfântul Ioan Teologul, se face puţin mai târziu.

            2  Şi am văzut ca o mare de cristal, amestecată cu foc, şi pe
                biruitorii fiarei şi ai chipului ei şi ai numărului numelui
                ei, stând în picioare pe marea de cristal şi  având 
                alăutele lui Dumnezeu.

 

     Autorul Apocalipsei vede pe cei care au învins armatele imperiului lui Antihrist şi pe chipul fiarei, adică acel sistem robotizat la care era obligatoriu să te închini, după cum am arătat anterior şi care ucidea pe cei ce îndrăzneau să nu se închine. Ei au învins şi pe cei care slujeau lui Antihrist, care purtau numele sau numărul fiarei.

            3  Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi  
                cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt
                lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule!  
                Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al
                neamurilor!
            4  Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi
                numele Tău? Că tu singur eşti sfânt şi toate neamurile
                vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că
                judecăţile Tale s-au făcut cunoscute.

     Cu toţii dau slavă Domnului pentru marea victorie asupra fiarei, aşa cum au dat slavă când Domnul i-a scos din Egipt. Despre acea cântare  Vechiul Testament  spune în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap.15:

            1  Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului
                cântarea aceasta şi au zis: "Să cântăm Domnului, căci cu
                slavă S-a preaslăvit! Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a
                aruncat!
            6  Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria. Mâna Ta cea
                dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.

     La fel şi acum cei care stau pe marea de cristal, cântă   Domnului Dumnezeul nostru şi Domnului Iisus Hristos slavă, pentru victoria lor asupra fiarei.

            5  Şi după aceasta, m-am uitat şi s-a deschis templul

                cortului mărturiei din cer.

            6  Şi au ieşit din templu cei şapte îngeri cu cele şapte

                pedepse, îmbrăcaţi în veşmânt de in curat, luminos, şi

                încinşi, pe la piept, cu cingători de aur.

            7  Şi una din cele patru făpturi dădu celor şapte îngeri cele

                şapte cupe de aur pline de mânia lui Dumnezeu, Cel ce

                este viu în vecii vecilor.

            8  Iar templul se umplu de fum, din slava lui Dumnezeu şi

                din puterea Lui, şi nimeni nu putea să intre în templu,

                până ce se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte

                îngeri.

   

Prin expresia una din cele patru făpturi autorul se referă la unul dintre heruvimi, care dau îngerilor cupele cu ultimele şapte pedepse care vor lovi pământul. Fumul din templu se poate traduce prin mulţimea mare a rugilor care se înalţă în faţa Lui Dumnezeu. „Ca fumul tămâii sa se ridice ruga mea înaintea ta Doamne” spune foarte frumos psalmistul.

           Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 16
     Vărsarea celor şapte cupe ale mâniei şi cele şapte urgii ce vin asupra pământului.

            1  Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte
                îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe
                ale mâniei lui Dumnezeu.

      În acum vedem plata care vine din cer pentru oamenii care nu s-au pocăit şi nu au dat slavă prin credinţă Domnului Dumnezeuui nostru Atotţiitorul. Aceste plăgi ne amintesc de evenimentele  făcute de Dumnezeu în Egiptul antic lui Faraon, pentru a elibera din robie şi a lăsa slobod poporul evreu sub conducerea lui Moise.

Prima cupă

            2 Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o
               bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau
               semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.

Această manifestare a plăgii ne duce cu gândul la a şasea plagă asupra Egiptului scrisă în Vechiul Testament în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap. 9

            8  Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis:
                "Luaţi-vă câte o mână plină de cenuşă din cuptor şi s-o
                arunce Moise spre cer înaintea lui Faraon şi a slujitorilor
                lui.
            9  Şi se va stârni pulbere în tot pământul Egiptului şi vor fi
                pe oameni şi pe vite răni şi băşici usturătoare în toată ţara
                Egiptului".

Nu putem afirma  cu siguranţă că tipul bolii este acelaşi ca şi în antichitate. Aici se vorbeşte de o bubă rea şi ucigătoare, în timp ce în antichitate se vorbeşte doar de răni provocate de ea.

A doua cupă

             3  Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a  
                 prefăcut în sânge ca de  mort,  şi orice suflare de viaţă a
                 murit, din cele ce sunt în mare.

Termenul de sânge ca de mort, poate fi interpretat ca sângele unei fiinţe înjunghiate, fiind vâscos, gros , consistent. Culoarea brun închis arată lipsa oxigenului din sânge, care nu permite viaţa.

A treia cupă

            4  Iar cel de al treilea a vărsat cupa lui în râuri şi în

                izvoarele apelor şi s-au prefăcut  în sânge.

            5  Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel

                ce eşti şi Cel ce erai, Cel  Sfânt, că ai judecat acestea:

            6  Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot

                sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!

            7  Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule,

                Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!

Plaga prin care loveşte apele curgătoare şi toate rezervele de apă ale oamenilor, seamănă şi ea  cu cea din antichitate aşa cum vedem în Vechiul Testament în „Ieşirea – A doua carte a lui Moise” cap.7:

      20  Şi au făcut Moise şi Aaron cum le-a poruncit Domnul: a

            ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului, înaintea

            ochilor lui Faraon şi înaintea ochilor slujitorilor lui, şi

            toată apa din râu s-a prefăcut în sânge.

      21  Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi

            Egiptenii nu puteau să bea apă din  râu; şi era sânge în

            toată ţara Egiptului.

Despre interpretări ale acestui fenomen dat de Dumnezeu am discutat mai pe larg la Pecetea a şaptea, trâmbiţa a doua.

A patra cupă  

      8  Şi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat

          să dogorească pe oameni cu focul lui.

      9  Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit

          numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile

          acestea, şi nu s-au pocăit ca să-i dea slavă.

Se arată lovirea pământului prin încălzirea excesivă cauzată de soare. Această plagă se poate produce fie prin subţierea drastică şi găurirea stratul de ozon din straturile superioare ale atmosferei terestre, sau prin explozii masive solare venite pe fondul  creşterii activităţii sale. La acest lucru, aşa cum am mai arătat, contribuie şi schimbările sau oscilaţiile majore de intensitate ale câmpului magnetic al pământului, care filtrează şi reduce, radiaţia solară dar şi oscilaţiile câmpului electromagnetic solar, care permite fluxurilor de plasma si particule sa părăsească mai uşor astrul.

   

A cincea cupă

     10  Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi

           în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau

           limbile de durere.

     11  Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi

           a bubelor lor, dar de  faptele lor nu s-au pocăit.

Despre această plagă ne vorbeşte şi Vechiul Testament în Ieşirea – A doua carte a lui Moise cap. 10, când Domnul a făcut noapte în ţara Egiptului timp de trei zile:

      21  Atunci a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre

            cer şi se va face întuneric în pământul Egiptului, încât

            să-l pipăi cu mâna".

      22  Şi şi-a întins Moise mâna sa spre cer şi s-a făcut

            întuneric beznă trei zile în tot pământul Egiptului,

      23  De nu se vedea om cu om, şi nimeni nu s-a urnit de la

            locul său trei zile. Iar la fiii lui Israel a fost lumină peste

            tot în locuinţele lor.

Dar vedem că oamenii s-au înverşunat şi, în loc să dea slavă Domnului, au hulit pe Dumnezeu şi nu s-au pocăit.

A şasea cupă

      12  Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare

            Eufrat  şi apele lui au secat, ca să fie gătită calea

            împăraţilor de la Răsăritul Soarelui.

Acum, Dumnezeu seacă râul Eufrat, care era în antichitate considerat o barieră naturală împotriva invaziei perşilor, sau a altor popoare aflate la est de el. De aceea, se spune că secarea lui ajută împăraţii din est care vin de departe, dinspre Japonia „Ţara Soarelui Răsare”, pentru bătălia finală.

            13  Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei
                  şi din gura proorocului celui mincinos trei duhuri
                  necurate ca nişte broaşte.
            14  Căci sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care
                  se duc la împăraţii lumii  întregi, să-i adune la războiul
                  zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.

Aceste duhuri sunt ambasadorii celor trei  care conduc imperiul lui Antihrist. Nu ştim precis dacă sunt oameni în carne şi oase, sau doar o imagine holografică trimisă către restul împăraţilor lumii, prin care le cere să dea mare ajutor militar în trupe şi arme. Această concentrare de forţe se face pentru  bătălia finală pe care Antihrist o pregăteşte împotriva Mielului, a îngerilor lui şi a oamenilor care erau cu ei în tabăra de pe muntele Sionului.

           
           15  Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi
                 păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se
                vadă ruşinea lui!

Despre venirea acelei zile ne spune şi Sfânta Evanghelie după Matei în cap.24:

           43  Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă
                 din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se
                 spargă casa.

     46  Fericită este sluga aceea, pe care venind stăpânul său, o

           va afla făcând aşa.

La fel ne arată şi Sfânta Evanghelie după Luca cap.12:      

          39   Iar aceasta să ştiţi că, de ar şti stăpânul casei în care ceas
                 vine furul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa.

    40   Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul

           Omului va veni.

În Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel în cap. 5 „A doua venire a lui Hristos. Cuviincioasă pregătire pentru ea” vedem:

            2   Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca
                 un fur noaptea.
            3   Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de
                 veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea
                 însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
            4   Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce
                 ziua aceea ca un fur.

Şi în continuare Sfântul Apostol Pavel arată:    

            7   Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată,
                 noaptea se îmbată.
            8   Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în
                 platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii
                 de mântuire;
            9   Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre
                 dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos,

     Aşa cum am văzut mai sus, în partea a doua din versetul 15 din cap.16 din Apocalipsă; „fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca  să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!”, nu se referă aşa cum mulţi ar crede la vesmintele trupului, adică la hainele noastre. El se referă la veşmântul sufletului  nostru. Sufletul nu îl poţi acoperi decât prin haina cea curată a credinţei şi a dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi pentru semeni, a smereniei şi a pocăinţei pentru faptele noastre cele necugetate. Această haina este îmbrăcămintea de lumină a sufletului pe care noi trebuie să o păstrăm curată. Dacă s-a murdărit trebuie, cu mare grijă curăţată la preot, prin taina spovedanie. Fără această haină, sufletul este trist şi gol.

    

            16   Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte
                   Harmaghedon.
            17   Şi al şaptelea înger a vărsat cupa lui în văzduh şi glas  
                   mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigând:
                   S-a făcut!
            18   Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut
                   cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul
                   pe pământ, un cutremur atât de puternic.

  

   Harmaghedonul sau Armaghedonul se presupune  a fi de origine ebraica şi este transcrierea lui Har- Meghiddo care se traduce prin „muntele sau colina Meghiddo”, deşi nu se cunoaşte un asemenea munte sau colină, cu această denumire. Există o localitate în câmpia Esrom, în nordul Israelului numită Meghiddo. Acolo este o veche cetate care deţinea controlul asupra intersecţiei a două importante drumuri comerciale din antichitate. Pe aceste locuri s-au adunat de multe ori armatele şi s-au dat bătălii sângeroase. In Vechiul Testament ea apare de mai multe ori, de exemplu, în Cartea Judecătorilor în cap. 5:

            19   Atunci au venit regi să se războiască, Războitu-s-au
                   atunci regii Canaanului La Taanac, pe apa
                   Meghidonului, Dar n-au luat pradă, nici argint, nici
                   bani.

La fel apare şi în Cartea a patra a Regilor în cap.23:

      29  În zilele lui s-a dus Faraonul Neco, regele Egiptului,

            împotriva regelui Asiriei, la râul Eufratului. Atunci a

            ieşit Iosia în întâmpinarea lui, iar acela când l-a văzut

             l-a omorât în Meghido.

Acest loc este arătat şi de Proorocul Zaharia din Vechiul Testament, în cap,12:

      11  În ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca

            plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia Meghidonului.

În marea bătălie descrisă de Apocalipsă vedem că oştile cereşti vor veni efectiv pe Pământ în planul realităţii noastre. În Biblie se mai pomeneşte de un fapt asemănător, când oastea Domnului, a venit efectiv pe Pământ. Acest moment este redat în  Facerea – Întâia carte a lui Moise cap. 32:

            1   După aceea Iacov s-a dus în calea sa. Şi căutând, el a
                 văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat
                 îngerii lui Dumnezeu.
            2   Iacov însă, când i-a văzut, a zis: "Aceasta este tabăra lui
                 Dumnezeu!" Şi a pus locului aceluia numele Mahanaim,
                 adică două tabere.

     Împotriva oştirii lui Dumnezeu, acum în câmpia  Meghidonului se adună , oştile mobilizate de Antihrist, proorocul mincinos şi de balaur. In versetul 18 „ Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.” Toate aceste manifestări descrise de Sfântul Ioan Teologul, pot fi asemănate cu ceea ce se întâmplă într-o confruntare militară de proporţii. Nu putem să ne imaginăm armamentul care s-a folosit, dar exploziile produse pot determina dezechilibrarea plăcilor tectonice şi drept urmare, Dumnezeu îngăduie declanşarea unui mare cutremur cu consecinţe devastatoare pe întreaga planetă.    

       

           19  Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile
                 neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel mare a fost
                 pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul
                 vinului aprinderii mâniei Lui.

Roma este cetatea cea mare care era mai de mult numită şi Babilon. Nu putem şti acum dacă vor exista aici cetăţi ale neamurilor, de aceea nu putem şti cu siguranţă care va fi acest mare oraş, despre care versetul  ne arată că s-a rupt în trei parţi.

            20   Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară.
            21   Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste
                   oameni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina
                   pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare.

   Insulele dispar, prin creşterea nivelului oceanului planetar, datorită topirii calotelor glaciare. Categoric, plăcile tectonice se mişcă, determinând reaşezarea faliilor continentale  care remodelează uscatul.

Grindina la mărimea talantului, reprezintă un fenomen meteorologic rar, dar foarte periculos datorită greutăţii mari a bucăţilor de gheaţă. Un talant avea: 26 kg. talantul grec, 32 kg talantul roman, mergând până la 59 kg. talantul babilonian. Având in vedere locul unde scria Sfântul Ioan Teologul si epoca în care o făcea, talantul avea între 32,3 – 36 kg. Această greutate este foarte mare deoarece, pe lângă greutate proprie pe care o are, se mai adaugă şi o mare viteză de cădere care măreşte mult forţa impactului.

10. A doua venire a Domnului Iisus Hristos

10. A doua venire a Domnului Iisus Hristos 

        

         Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 14

Mielul şi cei răscumpăraţi sălăşluiesc în Sion. Trei îngeri vestesc judecăţile lui Dumnezeu. Secerişul şi culesul viei.

         1   Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu

              El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele

              Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.

   2   Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe

        şi ca bubuitul unui tunet  puternic, iar glasul pe care l-am

        auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor.

   3   Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea

        celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea

        să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi

        patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

   4   Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt

        feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se

       va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni,

        pârgă lui Dumnezeu şi Mielului.

   5  Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără

        prihană.

Tabloul acestor versete descrie poposirea  pe muntele Sionului a o sută patruzeci şi patru de mii de oameni care au fost însemnaţi după derularea evenimentelor descrise prin pecetea a şasea şi înaintea desfacerii de către Domnul Iisus Hristos a peceţii a şaptea, aşa cum vedem din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.7;

    3  Zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii,

        până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii

              Dumnezeului nostru.

          4  Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi

              patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui  

              Israel:

Aceştia sunt puri şi  într-o permanentă stare de sfinţenie, fiind tineri şi neprihăniţi, fapt care le permite să aibă o legătură permanentă, directă cu Domnul Iisus Hristos şi cu Dumnezeu. Deja vedem că se nasc copii cu capacităţi deosebite intelectuale şi artistice, copii atât de speciali cu o conştiinţă înaltă. Forţele răului deja îi atrag pe aceşti copii supradotaţi în şcoli speciale, ademenind părinţii pentru a-i încredinţa lor spre instruire şi educare, cu scopul de a fi monitorizaţi permanent şi a le servi lor interesele.

Aşa cum am văzut din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel,  au fost însemnaţi câte douăsprezece mii de oameni din fiecare seminţie, care acum se găsesc pe muntele Sionului. Ei merg împreună cu Domnul Iisus Hristos revenit pe Pământ, oriunde, pentru că sunt fără păcate.

      În versetul al doilea autorul ne prezintă zgomotul produs de venirea pe pământ a oştilor cereşti  „ Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet  puternic, iar glasul pe care l-am  auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor”

La fel spune şi Proorocul Ioil în Vechiul Testament în cap.2 intitulat „Pedeapsa, îndemnarea la pocăinţă”;

            10  Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură,
                  soarele şi luna se întunecă, iar  stelele îşi pierd
                  strălucirea lor.
            11  Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor
                  Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este
                  cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este
                  mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta
                  împotriva ei?

     Din cer, Sfântul Ioan aude o cântare nouă pe care nimeni nu poate să o înveţe, decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi de pe Pământ.

            6   Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul

           cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică  

           celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia        

           şi limba  şi poporul,

      7  Zicând cu glas puternic: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi

          Lui slavă, că a venit ceasul  judecăţii Lui, şi vă închinaţi

          Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele              

          apelor.

Primul înger propovăduieşte, spre mare luare aminte celor care locuiesc pe pământ, Evanghelia Dreptăţii şi a Împărăţiei care arată sosirea ceasului judecăţii lui Dumnezeu, cerând ca toţi locuitorii pământului, să se mântuiască de faptele lor şi să dea slavă Domnului, Dumnezeului nostru. La fel ne spune şi Sfânta Evanghelie după Matei cap. 24:

   14  Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în

         toată lumea spre mărturie la  toate neamurile; şi atunci va

         veni sfârşitul.

      8  Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut

          Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate

          neamurile din vinul furiei desfrânării sale.

       Al doilea înger anunţă căderea Babilonului, cetatea cea mare. Asupra numelui acestei cetăţi apare o dilemă. Una din interpretări este cea Biblică care arată că este vorba de cetatea Romei care este comparată cu Babilonul prin condensarea păgânismului în ea în timpul stăpânirilor Romane. Acest lucru reiese din Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru cap. 5:

            13  Biserica cea aleasă din Babilon şi Marcu, fiul meu, vă
                  îmbrăţişează.

     Aici este vorba de biserica creştină din Roma, iar Marcu este Evanghelistul Marcu, ucenic al Sfântului Apostol Petru. Roma, eterna cetate, s-a schimbat mult ca înfăţişare dar şi ca mentalitate. Biserica lui Hristos, întemeiată acolo de Sf. Apostol Petru, teoretic, este reprezentată astăzi de Cetatea Vaticanului, a cărei conducere instituţională este permanent erodată de tot felul de scandaluri şi este destul de contestată. În  Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 2 stă scris:

      5  Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te

          pocăieşte şi fă faptele de mai înainte; iar de nu, vin la tine

          curând şi voi mişca sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu

          te vei pocăi.

     Este posibil ca ameninţarea arătată în cazul Episcopului din Efes, să se fi aplicat şi în cazul Vaticanului adică să se fi mutat sfeşnicul Harului la o altă biserică a lui Iisus.

     O altă interpretare a aşezării în zilele noastre a Babilonului, arată că această cetate este acolo unde se concentrează cel mai mult atitudinea şi faptele păgâne, de închinare la idoli şi la alte scârnavii şi unde se adună mulţime mare de reprezentanţi comerciali, mari şi mici, ai multor popoare şi de unde se fac cele mai importante acte de comerţ.  Aşa cum Roma era caracterizată a fi Babilon la începutul erei noastre, în zilele noastre, alte oraşe concurează cu succes la acest titlu, de exemplu, sediul Uniunii Europene din Bruxelles arată ca turnul vechiului Babilon, sau alte oraşe care se înalţă cu mare semeţie din deşert, ca centre mondiale financiare şi turistice fără egal.  

     9   Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas

          puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte

          semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,

   10   Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat

          neamestecat, în potirul  mâniei Sale, şi se va chinui în foc

          şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înainte

          Mielului.

   11  Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au

         odihnă nici ziua nici noapte cei ce se închină fiarei şi

         chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.

     Al treilea înger anunţă veşnică pedeapsă a celor care primesc pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor, semnul fiarei şi se închină acesteia.   

   12  Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui

         Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.

  13  Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei

         morţi, cei ce acum mor întru  Domnul! Da, grăieşte

         Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor

         vin cu  ei,

Una dintre cele mai mari virtuţi, pe lângă pocăinţă şi smerenie este răbdarea şi credinţa în lucrurile pe care le face Dumnezeu. Răbdarea sfinţilor se manifestă în asumarea lipsurilor de tot felul şi a hranei, în aşteptarea celei de a doua veniri a Mântuitorului pe Pământ.        

      Judecarea celor vinovaţi, este  promisă mai demult celor care stăteau sub altarul Domnului din cer, pe care i-am văzut la desfacerea peceţii a cincea. În acele zile de mare prigoană a creştinilor şi a bisericii creştine, cei care mor pentru credinţa lor în Dumnezeu şi în Domnul Iisus Hristos, sunt fericiţi, pentru că faptele lor bune sunt luate în considerare la judecata de apoi şi credinţa lor, ca dreptate, Sfânta Evanghelie după Matei cap.16 arată:

            27  Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu
                   îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele
                   sale.

      14  Şi am privit şi iată un nor alb şi Cel ce şedea pe nor era

            asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur

            şi în mână seceră ascuţită.

      15  Şi iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas

            mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi seceră,

            că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul                       

            pământului.

      16  Şi Cel ce şedea pe nor a aruncat pe pământ secera lui şi

            pământul a fost secerat.               

     Pentru cei care trăiesc pe pământ, vine secerătorul lor, care este îngerul de pe norul alb, aruncă „secera sa” la momentul stabilit „că a venit ceasul de secerat” şi seceră pământul. În Vechiul Testament în „proorocie pentru pieirea Babilonului” a proorocului  Ieremia cap.51, se vedem:

     33  Că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Fiica

           Babilonului e asemenea unei arii în timpul treieratului:

           încă puţin şi vine vremea secerişului".

     Referitor la această pildă a semănătorului şi secerişului, lămuritoare şi de mult folos ne sunt versetele din Noul Testament , Sfânta Evanghelie după Matei cap. 13, în care Domnul Iisus Hristos ne spune;  semănătorul seamănă boabele în ţarina sa, dar nu toate ajung în pământ roditor. Unele boabe ajung pe drum, aceştia sunt oamenii care aud cuvântul împărăţiei cerurilor, dar nu îl înţeleg. Boabele semănate pe sol pietros, sunt oamenii care aud cuvântul cel bun, dar rădăcinile nu pot creşte, din cauza solului rău şi la vreme de strâmtoare planta piere. Boabele care ajung între scaieţi, sunt ca oamenii care aud cuvântul roditor, dar grijile vieţii şi ale averii, îi înăbuşă şi nu pot da rodul cuvenit. Boabele semănate în pământ bun, sunt ca oamenii care aud cuvântul cel bun, îl înţeleg şi aduc rod fiecare, unul o suta , altul şaizeci, altul treizeci. Dar când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină în ţarină sa. Stăpânul ţarinii atunci a hotărât să lase să crească odată cu grâul şi neghina, iar la vremea secerişului, secerătorii vor plivi întâi neghina, o vor lega în snopi şi o vor arunca în foc, iar grâul cel curat îl vor aduna în vasul stăpânului. Iisus dezleagă Apostolilor această pildă. Tot aici vedem şi interpretarea simbolurilor din această pildă:

            37  El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea

                  bună este Fiul Omului.

            38  Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii

                  împărăţiei;iar neghina sunt fiii celui rău.

            39  Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este

                  sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.

            40  Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi

                  la sfârşitul veacului.

            41  Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din

                   împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac

                   fărădelegea,

            42  Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi

                   plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

            43  Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia

                  Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.

Vedem că în Sfânta Evanghelie după Matei cap.13 personajele din această pildă şi modul lor de acţiune, sunt explicate de Domnul Iisus Hristos, foarte clar Apostolilor.

     

            17  Şi un alt înger a ieşit din templul cel ceresc, având şi el
                  un cuţitaş ascuţit.
           18   Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra
                  focului, şi a strigat cu glas  mare celui care avea
                  cuţitaşul ascuţit, zicând:

                  Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi

                  culege ciorchinii viei pământului, căci s-au copt.

            19  Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi a cules

                  via pământului şi struguri i-a aruncat în teascul cel

                  mare al mâniei lui Dumnezeu.

            20  Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge

                  din teasc, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o

                  mie şase sute de stadii.

 Despre această zi şi acest ceas, vorbesc şi Proorocii Vechiului Testament, după cum vedem în Isaia cap.63 „Ziua izbânzii”.

      1  Cine este Cel ce vine împurpurat, cu veşmintele Sale mai

           roşii decât ale celui ce culege la vie, cu podoabă în

           îmbrăcămintea Lui şi mândru de belşugul puterii Lui?

          "Eu sunt Acela al Cărui cuvânt este dreptatea şi puternic

           este să răscumpere!"

      2   Pentru ce ai îmbrăcămintea roşie şi veşmântul Tău este

           roşu ca al celui care calcă în teasc?

      3  "Singur am călcat în teasc şi dintre popoare nimeni nu  

          era cu Mine; şi i-am călcat în mânia Mea, i-am strivit în

          urgia Mea, încât sângele lor a ţâşnit pe veşmântul Meu,

          şi Mi-am pătat toate hainele Mele.

      4  Căci o zi de răzbunare era sortită în inima Mea şi anul

           răscumpărării sosise. 

     La fel spune şi Proorocul Ioil în cap. 4 din Vechiul Testament;

    13  Aduceţi seceri, căci holda este coaptă, veniţi, coborâţi-vă,

          căci teascul este plin, albiile dau peste margini;

          fărădelegile lor n-au seamăn.

Peste tot este vorba de zdrobirea oamenilor necredincioşi, care sunt asemănaţi cu ciorchinii viei  pământului. Întinderea de o mie şase sute de stadii, după unele interpretări ar fi o lungime de aproximativ 300 de km, probabil o vale foarte lungă.  Sângele ieşit din teasc semnifică mulţimea păcatelor lor adunate generaţie după generaţie prin vărsarea de sânge nevinovat, care acum va fi răzbunat.