luni, 7 martie 2016






3. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, scrisorile             
         către cele şapte biserici
 
    Începând cu acest capitol, versetele Apocalipsei sunt scrise înclinat, pentru a le evidenţia de restul textului. Prezentarea versetelor se face în ordinea lor, însoţite de scurte comentarii pe care le credem necesare pentru o mai bună înţelegere a conţinutului lor. La ele am adăugat şi alte citate din Biblie cât şi din alte surse de informare. Această abordare încearcă să creeze o imagine dinamică asupra multitudinii de mesaje venite din trecut spre viitor.
    Pentru Sfântul Ioan Teologul, viitorul prezentat în Apocalipsă însemnă o succesiune de evenimente majore care urmează să se petreacă pe Pământ după  anul terminării scrierii ei.      
    În anul 2015, noi înţelegem viitorul ca suma evenimentelor care se vor petrece pe Pământ, la care vom fi  martori noi şi urmaşii noştri. Privind înapoi către anul scrierii Apocalipsei, sau mai precis, după înălţarea la ceruri a  Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vedem din trecut spre viitor. De aici apare posibilitatea unor prefigurări a vremurilor viitoare având ca bază de plecare această minunată scriere.


          Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.1
     Ioan trimite urări de bine la şapte Biserici. În Patmos are cerească arătare. El vede pe Fiul Omului între şapte sfeşnice, având în mâna dreaptă şapte stele.

           1  Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o
               Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
               petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului
               Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
           2  Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui
               Iisus Hristos, câte a văzut.
           3  Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele  
               proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci  
               vremea este aproape.        

     În marea sa dragoste de oameni, Domnul Iisus Hristos arată  cele ce vor fi pe Pământ Sfântului Ioan Teologul. Acest lucru îl face direct Măntuitorul, sau un înger  trimis special, care explică autorului ce aude şi ce vede.
Aşa cum vom vedea mai târziu, cartea prezintă Planul lui Dumnezeu pentru omenire, în care se prevăd evenimentele cele mai importante de pe Pământ, venirea şi desfăşurarea Zilei Domnului, după care judecarea tuturor oamenilor şi a îngerilor căzuţi. În vremea propovăduirii sale,  Iisus Hristos a afirmat prin vocea Sfinţilor Apostoli, că acest plan,  nu era cunoscut la acea vreme decât de Dumnezeu tatăl, aşa cum este scris în, Sfânta Evanghelie după Matei la cap. 24:
        36   Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii
               din ceruri, nici Fiul, ci numai  Tatăl.
   Aşa cum vedem din verset nimeni din cer sau de pe Pământ nu ştie concret data şi ora când va începe Ziua Domnului. 
   După înălţarea Sa la cer, aşa cum o să vedem în capitolele viitoare, Dumnezeu dă planul său referitor la evoluţia omenirii, Mielului înjunghiat, adică Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a fi desfăcut şi arătat în împărăţia cerurilor. Prin marea sa dragoste pentru noi, El îl vesteşte şi oamenilor prin Sfântul Ioan Teologul.     

          4   Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har
               vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce
               vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea  
               scaunului Lui,
  
     În acest verset este vorba, de provincia romană Asia din vestul Asiei Mici, cu capitala la Efes. În această provincie se găseau cele şapte biserici despre care se vorbeşte în continuare. Folosirea sintagmei Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine,  arată
lipsa de temporalitate a fiinţei Lui Dumnezeu. El este deasupra timpului nostru, pentru că trecutul, prezentul şi viitorul se regăsesc în persoana Lui. În Vechiul Testament în  Ieşirea – A doua carte a lui Moise la cap.3 se spune:
          14   Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: "Eu sunt Cel ce
                 sunt". Apoi i-a zis: "Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce
                 este m-a trimis la voi!"
     Cele şapte duhuri din versetul Apocalipsei, sunt cei şapte îngeri care stau în faţa tronului lui Iisus Hristos şi care Îl servesc neîncetat. Cifra şapte ca şi multipli ai acesteia, reprezintă perfecţiunea, dar şi numărul de evenimente de un anumit tip ce se petrec în Biblie.
           
            5   Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi
                 născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului.
                 Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele  
                 noastre, prin sângele Său,
            6   Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi
                Tatăl Său, Lui fie slava şi  puterea, în vecii vecilor.
                Amin!

     Despre învierea lui Iisus Hristos, iată ce ne spune în Epistola întâia către Corinteni Sfântul Apostol Pavel la cap.15:
      20   Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură
             (a învierii) celor adormiţi.
Domnul Iisus Hristos ne-a dezlegat de păcatele noastre şi este „Pârga celor adormiţi”, fiind primul fruct al învierii din morţi, adică primul om înviat din morţi. El deschide drumul învierii drepţilor, iar această lucrare minunată a devenit certitudine pentru toţi creştinii.

            7  Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor
                vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui,
                toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
            8  Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce
                este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
            9  Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la
                suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în
                insula ce se cheamă Patmos,  pentru cuvântul lui
                Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.

La a doua  venire, Domnul Isus Hristos va veni cu norii slavei şi oricine îl poate vedea. Venirea se petrece pe pământ în planul fizic, nu în planul transcendental. El vine cu un nume nou,  dar ne reaminteşte despre atemporalitatea sa. Această atemporalitate nu o are decât Domnul Dumnezeu Tatăl  şi de la El, Fiul. Dumnezeu este alfa şi omega, adică începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor a universului şi este Atotţiitorul lui.  Prin El există acest univers. Alfa şi omega sunt literele de început şi de sfârşit din alfabetului grec.  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu