5. Desfacerea celor şase peceţi  

      Peceţile care sigilează Cartea Dumnezeiască, reprezintă declanşatorul cumpenelor majore, prin care trebuie să treacă omenirea pentru a se mântui.

      Succesiunea evenimentelor desfăşurate pe Pământ este dată de ordinea de deschidere a peceţilor, iar  încercările la care sunt supuşi oamenii, sunt introduse pe rând, în istoria noastră.

      Primele şase peceţi pot fi văzute ca evenimente care s-au produs, în cei aproape două mii de ani care au trecut de la scrierea lucrării şi până în prezent. La deschiderea unei peceţi observăm o perioadă de maximă manifestare urmate de o serie de reveniri ciclice intercalate cu perioade de acalmie.

Pecetea o dată ruptă rămâne deschisă, iar evenimentul respectiv se manifestă până în vremurile din urmă, cu o intensitate mai mică sau mai mare în funcţie de morala noastră.  Această observaţie ne întăreşte convingerea că peceţile, deşi sunt deschise separat, în diferite perioade istorice, evenimentele ulterioare pe care le produc se pot manifesta separat sau conjugat, unele manifestându-se mai slab.

Unele peceţi sunt prezentate codificat, altele sunt prezentate pe înţelesul tuturor. Unele se refera la perioade scurte de timp, altele la evenimente care se derulează pe o perioadă de câteva sute de ani, cu reveniri mai mult sau mai puţin periodice, cum ar fi popoarele migratoare, ciuma, foametea etc.

     Peceţile care sunt prezentate concret arată evenimente care se produc brusc, cum ar fi căderea unui asteroid, un cutremur devastator,  erupţia unui vulcan şi  produc mutaţii  pe termen lung în conştiinţa oamenilor.

    Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 6

Desfacerea celor dintâi şase peceţi. Împăraţii şi domnii lumii se ascund în peşteri şi în crăpăturile stâncilor.

5.1. Prima pecete

            1  Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi din cele
                şapte peceţi, şi am auzit pe una din cele patru fiinţe
                zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi.
            2  Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el       
                avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un
                biruitor ca să biruiască.

  

     Omul care este personajul arătat în acest verset apare venind pe un cal alb. Calul reprezintă forţa cerească, care aleargă  pe întregul Pământ. Culoarea albă a acestei puteri cereşti, reprezintă semnul păcii şi al iubirii creştine faţă de Dumnezeu şi de Domnul Iisus Hristos, faţă de fraţi şi de semeni noştri. Arcul din măna Călăreţului reprezintă Evanghelia propovăduită de Mântuitorul nostru prin vocile şi scrierile Sfinţilor Apostoli. Cuvintele Ei zboară asemenea săgeţilor trase din arc şi intră adânc în sufletele oamenilor luminând-ui. Această sfântă învăţătură transmisă din om în om parcurge mari  distanţe, aducând la dreaptă credinţă multe neamuri şi popoare.  Învăţătura Sfintei Scripturi este permanent lucrătoare şi împreună cu harul Duhului Sfânt determină ridicarea noastră spirituală.

      Începuturile creştinismului au corespuns cu marile cuceriri romane. Imperiul Roman, pe lângă forţa organizatorică şi civilizatoare, a adus cu oamenii săi şi mulţime de păcate. Cea mai mare extindere a imperiului s-a produs sub împăratul Traian între anii 98-117d.Hr., care a anexat imperiului părţi din Dacia,  Mesopotamia şi părţi din Arabia.

Jertfa mare a creştinilor din acele timpuri a început în timpul  împăratului Nero între anii 64-67d.Hr., a continuat cu Decius între anii 249-251d.Hr, Valerian între anii 257-258 d.Hr şi împăratul Deocliţian 303-310. Creştinii nu numai că au fost urâţi, dar mulţi au fost închişi, bătuţi şi torturaţi şi omorâţi  pentru credinţa lor. Unele surse arată că împăratul Galerius a emis primul edict de toleranţă în anul 313 d.Hr., iar împăratul Constantin cel Mare dă un al doilea edict. La fel face mai târziu şi împăratul Teodosie care va proclama creştinismul ca religie oficială în Imperiul Roman în anul 380 d.Hr. Din acel moment, oficial încetează marea teroare şi persecuţie a creştinilor din imperiul Roman.

Această realizare este cununa biruinţei creştinismului în întreg Imperiu Roman, dată omului de pe calul alb. Ulterior, creştinii au mai fost persecutaţi pentru credinţa lor şi în alte părţi ale lumii, sub diferite forme.

5.2. Pecetea a doua

            3   Şi când a deschis pecetea a doua, am auzit, zicând, pe a
                 doua fiinţă: Vino şi vezi.
            4   Şi a ieşit alt cal, roşu ca focul; şi celui ce şedea pe el i
                 s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca oamenii să se
                 junghie între ei; şi o sabie mare i s-a dat.

     Calul care reprezintă acţiunea divină în manifestarea ei, aleargă pe întreg Pământul şi are culoarea roşie. Această culoare  este dată de puterea distructiv modelatoare a războiului, revoluţiei, violenţei, dar mai ales a masacrului şi măcelului populaţiei civile. Roşu este culoarea sângelui vărsat, iar junghierea reprezintă omorârea populaţiei civile neînarmate. „Sabie mare i s-a dat”, adică teribila luptă s-a dat pe teritorii întinse şi multe popoare au fost trecute prin ascuţişul săbiei şi prin iadul cotropirii de către invadatori.

      Această acţiune divină a fost materializată în istorie de popoarele migratoare, care au avut ca reprezentanţi de seamă, Hunii. Ei au fost cel mai mare popor migrator, dar şi cel mai feroce.  Au apărut în istorie prin unirea triburilor tătărăşti şi mongole, aflate în partea estica a Kazahstanului şi în nord-vestul Chinei.  Sunt cunoscuţi pe aceste locuri încă din secolul al IV-lea î.Hr. până în secolul I-îi d.Hr., iar izvoarele istorice, inclusiv cele chineze, îl menţionează pe Mete-han după anul 209 d.Hr.,  ca mare conducător al lor. După repetate invazii în Asia au ajuns până în Siria, iar în jurul anului 370 d.Hr., trec râul Volga către vestul şi sudul Europei.

În anul 375 distrug statele ostrogote, iar între anii  376-377 distrug formaţiunile statale vizigote. În jurul anilor 395 se stabilesc temporar între Caucaz şi Dunărea de Jos. După anul 400 coboară şi atacă burgunzii, iar anul 409, trec prin foc şi sabie regiuni din Galia. Atacă Imperiul Roman de Răsărit trecând Dunărea. După anul 424 pustiesc mari regiuni din Tracia, iar in anul 437 înving din nou burgunzii şi astfel Imperiul Hun se întindea de la munţii Urali până în Germania şi de la Dunăre, la Marea Baltică. 

În anul 445 conducerea lor este preluată de Attila, care este considerat, unul dintre cei mai mari şi crânceni conducători. El atacă Imperiul Roman de Răsărit şi cucereşte întregul ţinut de la Dunăre la Constantinopole, oraş lângă care învinge armata romană, dar nu reuşeşte să cucerească oraşul. În bătălia de la Chersonesus învinge definitiv armata împăratului Teodosius, de la care primeşte

o mare cantitate de aur şi porneşte o nouă campanie de jaf, în care trece prin sabie şi arde 70 de oraşe galice. În anul 451 invadează Galia şi cuceresc Germania, împreună cu gepizii, ostrogoţii şi alte popoare migratoare. Ulterior atacă Metz, oraş situat în nord-vestul Franţei, după care cuceresc Parisul. Este oprit prin bătălia de pe câmpiile Catalaunice. După înfrângere, Attila îşi regrupează armata şi, trecând Alpii prin Elveţia, atacă nordul Italiei, unde arde şi jefuieşte oraşele Aquileia, Vicenţia, Verona, Brixia, Bergomum şi Milan . Invazia iminentă a Romei a fost oprită doar de Papa Leo, probabil contra unei cantităţi considerabile de aur. Întors în Panonia, Attila se căsătoreşte cu Ildiko, o fată de origine germanică şi moare în noaptea nunţii, probabil datorită unei hemoragii, în anul 455 d.Hr.  După funeralii, fiii lui se luptă pentru putere, iar un an mai târziu, sunt învinşi de ostrogoţi şi se retrag în dezordine în părţile sciţilor. Hunii dispar de pe scena istoriei tot aşa de repede cum au apărut, lăsând în urmă o Europă zdrobită şi îngrozită de cruzimea lor. Odată cu trecerea timpului şi alte popoare migratoare s-au mai ridicat, dar perioada de trecerea prin sabie şi foc a populaţiei neînarmate din vremea hunilor, nu poate fi comparată cu nici o altă perioada  istorică.  

     Datele au fost preluate de pe  www.ro.wikipedia.org/wiki/Huni şi de pe www.descopera.ro//cultura/-hunii-nomazii-care-au-umilit-roma autor Nicu Parlog.

     În epoca  modernă, această „sabie” îndreptată împotriva armatelor dar şi a populaţiei civile, a evoluat mult ca putere de distrugere. Treptat a devenit glonţul  puştii, proiectilul tancului,  racheta sol - sol, bomba sau racheta nucleară,  explozivul plasat de terorişti şi mai nou, arma psihotronică. Să nu uităm, că aceste evenimente au fost, sunt şi vor mai fi, chiar dacă noi dorim echilibru, pace şi linişte în lume.

     Trebuie arătat ca au fost şi alte popoare migratoare care au coborât către Europa centrală cum ar fi goţii, vandalii etc. pe care îi întâlnim în jurul anului 500 d.Hr. în Spania, în sudul si centrul Franţei, constituiţi în  regatul vizigoţilor.

     Influenţa popoarelor migratoare asupra populaţiei băştinaşe s-a manifestat în mod diferit, unele populaţii autohtone fiind decimate, altele dislocate, iar unele au rămas în continuare pe teritoriile lor.  Ca exemplu putem enumera spaniolii, francezii, italienii şi românii care au rămas în continuare cu limba şi tradiţiile lor.

     Perioada migraţiei popoarelor este denumită de istorici  Evul mediu timpuriu sau întunecat, în care Imperiul Roman de Apus se dezmembrează, iar cel de Răsărit primeşte grele lovituri din partea avarilor, bulgarilor şi slavilor.

În jurul anului 626 Constantinopolul rezistă atacului avarilor şi perşilor, iar în anii 674-677 şi 717  rezistă şi asediului arab. În  această perioadă imperiul începe să fie puternic zguduit de atacurile arabilor, care cuceresc Siria, Palestina, Egiptul şi Africa de Nord.  Arabii, sub dinastia omeiadă  de califi, cu capitala la Damasc, cuceresc nordul Africii, trec strâmtoarea Gibraltar şi ajung în Spania de unde trec Pirineii, dar sunt opriţi de franci în anul 732.

5.3. Pecetea a treia

         
           5   Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a treia
                fiinţă, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un cal
                negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în mâna
                lui.
           6   Şi am auzit, în mijlocul celor patru fiinţe, ca un glas
                care zicea: Măsura de grâu un dinar, şi trei măsuri de
                orz un dinar. Dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi.
           

     În această pecete vedem calul negru, reprezentând forţă divină care aleargă asemenea unui cal pe întreg pământul, aducând foametea şi moartea, ca urmare a invaziilor popoarelor migratoare. Este de remarcat că războaiele hunilor ca şi ale celorlalte popoare migratoare în Europa, au distrus statele şi au determinat scăderea drastică a agriculturii. Din acest motiv s-a instalat o perioadă post - conflict, marcată de foamete cruntă combinată cu mari nedreptăţi sociale.

Datorită loviturilor date celor două imperii romane, de răsărit şi de apus de către popoarele migratoare, se întrerup legăturile economice, iar producţia agricolă scade drastic. Cultivarea pământului nu se mai face sistematizat, forţa de muncă scade mult datorită morţii oamenilor în desele războaie. Este distrusă în bună măsură şi baza materială necesară producţiei. Proprietarii de sclavi nu au mai putut să îi controleze şi aceştia fug. Rotaţia culturilor nu se mai face, iar între anii 650 şi 750 comerţul era puţin peste nivelul din epoca bronzului, adică foarte scăzut. Tot în această perioadă se semnalează o scădere a temperaturilor şi o creştere a pădurilor în locurile unde altă dată se produceau grâne. Datorită insecurităţii generale din Europa transporturile de cereale devin tot mai rare şi de aceea creşte puternic preţul lor,  fapt care amplifică specula.

       Cel ce stă pe cal este omul care ţine în mână balanţa şi care intervine permanent asupra înclinării ei după bunul  plac, în mod arbitrar şi întotdeauna pentru a creşte profitul propriu. Axa balanţei indică raportul dintre plată şi marfa cumpărată, balanţa devenind simbol al nedreptăţii umane şi sociale.

Stabilirea preţului de un dinar pentru măsura de grâu care are 1,1 kg este enorm, dacă avem în vedere că înainte de această perioadă se plătea un dinar pe 12 măsuri de grâu, sau pe 35 de măsuri de orz. Un dinar reprezenta plata pentru o zi de muncă a unui lucrător agricol. Din această cauză cei săraci consumau doar pâine din orz, când îl aveau, deoarece era mai ieftin.

Tragem concluzia că aceste perioade de foamete, vin inevitabil după războaie, când cei bogaţi speculează oamenii săraci şi munca lor, accentuând foametea. Preţul vinului şi al uleiului rămân relativ constante, pentru faptul că puţini oameni şi le permit, iar specula se face cu cei oropsiţi, nu cu bogaţii vremii.     

Restabilirea treptată a situaţiei începe din partea occidentala a Europei, cu revenirea la normal a temperaturilor, dar şi cu creşterea puterii imperiului francilor numit şi Imperiul Carolingian. Acest imperiu cunoaşte cea mai mare întindere sub Carol cel Mare între anii 780-804, când ocupau Franţa şi Germania  partea de nord a Spaniei şi jumătatea de nord a Italiei. Aici se iau  măsuri de reorganizare a agriculturii, a învăţământului şi se dă un imbold  ştiinţelor şi artelor. În această perioadă apare plugul greu tras de doi boi şi începe un nou sistem de rotaţie a culturilor, diferit de cel roman, care, treptat, duce la creşterea recoltelor. Cu toate acestea, perioada de stabilitate este înlocuită pentru un timp relativ scurt de altă perioadă  grea, cauzată de migraţia vikingilor.  Istoria nu poate fi oprită şi treptat, observăm trecerea de la modul de producţie sclavagist, la cel feudal.